Geoparcul Ţinutul Buzăului, promovat la Târgul Național de Turism al României

21 februarie 2020 | 0 comentarii |

Pentru ediția din acest an a evenimentului, Consiliul Județean oferă vizitatorilor standului propriu o amenajare specială, realizată în colaborare cu elevii și profesorii Liceului de Artă.

 

În perioada 20-23 februarie, în incinta complexului Romexpo din București are loc o nouă ediție a Târgului Național de Turism al României, un eveniment la care județul Buzău este reprezentat an de an. Consiliul Județean a dat curs invitației organizatorilor, iar tema aleasă pentru a reprezenta județul la ediția din acest an a târgului, este centrată în jurul Geoparcului Ţinutul Buzăului, declarat Destinaţie Europeană de Excelență (EDEN) pentru Turism Rural încă din 2012.

Promovarea Geoparcului Ținutul Buzăului în cadrul târgului de turism din acest an a beneficiat de contribuția specială a elevilor și profesorilor îndrumători de la  Liceul de Artă Margareta Sterian, care au realizat machete în miniatură ale unor obiective importante din Ținutul Buzăului. Astfel, vizitatorii vor avea ocazia să afle despre Vulcanii Noroioşi, Trovanţii, Casa Memorială Vasile Voiculescu sau  Muzeul Chihlimbarului de la Colţi și să înțeleagă unicitatea și frumusețea acestora.

 

Împreună cu obiectivele turistice din acest areal geografic, la standul județului sunt promovate meşteşugurile, produsele tradiţionale şi dansurile populare specifice zonei Buzăului. Vizitatorii sunt întâmpinați cu filme de prezentare și le sunt descrise costumele populare specifice acestui județ. În acest context, la stand sunt prezenți și meșterii populari Emil Matei, de la Mânzăleşti, care promovează meşteşugul olăritului de pe Valea Slănicului, precum și Amelia Papazissu, unul dintre buzoienii deţinători ai titlului de „Tezaur Uman Viu”, care promovează arta populară tradiţională din Geoparcul Ţinutul Buzăului.

La standul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, vizitatorii vor putea descoperi frumusețile turistice de excepție pe care le are Buzăul, într-un spațiu special dedicat proiectului „EDEN Destinații Europene de Excelență”, în cadrul căruia sunt promovate cele nouă destinații europene de excelență care au ocupat locul I în cadrul concursurilor EDEN, printre care se numără și Ținutul Buzăului.

Ieri, la festivitatea de deschidere a târgului de turism, ansamblul folcloric Plaiurile Mioriței al Centrului Județean de Cultură și Artă a prezentat un program artistic, susținând apoi diverse momente pe parcursul întregii zile, la standul dedicat județului.

 

Petre Emanoil Neagu, la standul judetului Buzau

Mâine, Ţinutul Buzăului va fi promovat și în cadrul Seminarului Destinaţiilor de Excelenţă în Turism, desfăşurat de Direcţia Generală de Turism din cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, eveniment la care participă specialişti în turism şi numeroşi operatori din domeniu.

Ca în fiecare an, nu vor lipsi degustările de produse tradiționale, iar obiectivele turistice ale județului vor fi prezentate vizitatorilor și cu ajutorul materialelor de promovare turistică realizate de Consiliul Județean Buzău, echipa asociației Ținutul Buzăului și de centrele de informare turistică din județul. Toate acestea pot fi găsite până duminică la la standul Consiliului Județean Buzău aflat în Pavilionul B2 al complexului Romexpo.

Cei ce vor vizita standul Consiliului Județean Buzău vor putea vedea obiectivele turistice din Geoparcul Ținutul Buzăului, realizate în miniatură de către colectivul Liceului de Arte Margareta Sterian din Buzău. Anul acesta vom depune documentația pentru a obține acreditarea UNESCO a Geoparcului Ținutul Buzăului și vom face toate eforturile, alături de asociația Ținutul Buzăului și de Universitatea București ca acest deziderat al nostru, al buzoienilor, să devină realitate. Vreau să aduc mulțumiri speciale reprezentanților Liceului de Arte Margareta Sterian pentru că au dovedit, încă o dată, că sunt o echipă unită, parteneri de încredere, care iubesc arta, frumosul, dar mai ales județul Buzăul.”, a declarat Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean.

 


Adaugati un comentariu


 

*