La mulți ani bunicilor și străbunicilor! Să fiți sănătoși!

1 octombrie 2018 | 0 comentarii |

De Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, bătrânii instituționalizați din județul Buzău au fost omagiați de Consiliul Județean și DGASPC care le-au oferit o zi specială, cu mese festive și multă dragoste.   

 

Când suntem copii, îi vedem pe bunici ca pe niște îngeri păzitori care ne ocrotesc, ne iubesc necondiționat și ne iartă mai ușor decât oricine atunci când greșim. Uneori însă, luați de valul activităților cotidiene uităm cât de importanți, cât de valoroși ne sunt bunicii, care păstrează în sufletul lor momentele de preț și învățăturile pe care doresc să ni le împărtășească. Abia când nu-i mai avem înțelegem pe deplin sensul dictonului „Dacă nu ai un bătrân, să-ți cumperi!” Înțelegem că fără sprijinul și sfatul lor înțelept, fără vorbele de duh cu care ne-au înseninat viața, fără dragostea lor nemărginită și fără mângâierea lor, poate altul ne-ar fi fost drumul în viață și nu am fi ajuns ceea ce suntem…

Astăzi, 1 Octombrie, când părinții, bunicii și străbunicii din toată lumea sunt sărbătoriți de „Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”, stabilită printr-o Hotărâre a Adunării Generale a Națiunilor Unite din 1990, să ne amintim de bătrânii noștri, dar și de cei care își petrec ultimele zile într-o instituție de ocrotire. Și să le arătăm, ca și când ar face parte din familia noastră, că îi iubim, că-i prețuim, că nu sunt singuri pe lume…

 

Autoritățile buzoiene au marcat, astăzi, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice prin organizarea unor evenimente care să aducă un zâmbet pe chipurile lor brăzdate de vreme, bunicilor din instituțiile de orotire din județ. Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu a vizitat-o pe Angelica Dragna, care la cei aproape 105 ani ai ei s-a bucurat nespus că „mai-marele județului” n-a uitat-o, a mers la ea acasă, în satul Nișcov, din comuna Vernești. Cu multă bucurie i-a primit bunica Angelica pe oaspeții care i-au călcat pragul, a mulțumit pentru darurile care i-au fost aduse, dar mai ales a apreciat că i s-a deschis din nou ușa, că a fost îmbrățișată și a simțit că este apreciată și iubită.

L-a invitat pe președintele Consiliului Județean să o viziteze și pe 14 februarie 2019, când împlinește venerabila vârstă de 105 ani la care spune că a ajuns prin muncă. Când a împlinit 100 de ani, Angelica Dragna a fost sărbătorită de autoritățile locale și de Patriarhia Română.

105 ani plini de greutăți și bucurii, toate transformate în înțelepciune și răbdare, în lecții de viață spuse nouă! Doamna Angelica ne-a emoționat din nou astăzi, când am fost să-i transmitem gândurile noastre bune și prețuirea noastră! Să le acordăm mai mult timp persoanelor vârstnice și să le amintim cât de importante sunt, atât pentru familie, cât și pentru comunitate”, a spus Petre Emanoil Neagu, președintele CJ Buzău, după ce a vizitat-o pe bunica Angelica Dragna, căreia i-a urat „La mulți ani!”, ca și celorlalți bunici din județ.

 

Aprecieri, daruri și multă dragoste au primit și bătrânii din centrele pentru persoane vârstnice de la Râmnicu-Sărat, Smeeni, Pogoanele și Vintilă Vodă, cărora Consiliul Județean Buzău și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) le-au organizat o masă festivă.

Din 1991, Organizația Națiunilor Unite  consacră ziua de 1 Octombrie ca Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Într-o țară care îmbătrânește din ce în ce mai mult, cu fiecare an, iar rata natalității scade semnificativ, preocuparea pentru populația vârstnică trebuie să devină prioritară. Pe de o parte, avem datoria civică  de a încuraja și întreprinde programe care să faciliteze accesul la servicii specifice și de combatere a marginalizării sociale, pe de altă parte, clasa politică și guvernanții au obligația de a prevedea măsuri legislative și finanțare pentru optimizarea accesului la servicii de îngrijire medicală și socială de tip rezidențial pentru bătrânii fără aparținători și de încurajare a dezvoltării servicilor de îngrijire la domiciliu, cu precădere în mediul rural. Obiectivul major trebuie să fie însă acela de a încuraja autonomia  și traiul în familie. Părinții și bunicii noștri au construit România Centenară, iar într-o zi dedicată lor se cade să îndreptăm energia gândurilor noastre într-o rugăciune, cu atât mai mult cu cât prima semnificație a zilei stă sub semnul Acoperământului Maicii Domnului”, a subliniat psihologul Maria Ioniță, director adjunct Protecție Socială DGASPC Buzău, care s-a aflat astăzi, împreună cu autoritățile locale din Râmnicu-Sărat, în mijlocul bătrânilor de la „Alecu Bagdat”.

Pentru toți bunicii din oraș, de ziua lor, Primăria Rm. Sărat a oferit, la Casa de Cultură „Florica Cristoforeanu”, un spectacol gratuit la care invitați speciali au fost Corina Chiriac și Cătălin Crișan.

 

Și la Smeeni a fost bucurie mare între bunicii instituționalizați, care au fost răsfățați de reprezentanți ai Consiliului Județean, de directorul DGASPC Loredana Dorobanțu, de personalul de îngrijire, care le oferă, zilnic, aceeași dragoste și atenție ca și când ar face parte din propria familie. Le-au spus și astăzi că-i iubesc și-i prețuiesc pentru tot ce-au făcut pe această lume, pentru ce-au lăsat în urma lor, pentru toate sacrificiile pe care le-au făcut.

Pentru a-i înveseli, a-i ajuta să-și aducă aminte cu plăcere de tinerețe și pentru a nu mai simți, măcar pentru o zi, că poartă povara bătrâneții, iar unii dintre ei să uite că nu mai au pe nimeni, soliștii Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău și copiii din centrele de protecție socială ale DGASPC din  județ le-au oferit, bunicilor din toate centrele de ocrotire, și un program artistic. Cu această ocazie, micii artiști din centrele de plasament au înțeles că așa cum astăzi, ei sunt protejați, ocrotiți și iubiți chiar dacă nu au lângă ei familia naturală, când vor fi mari trebuie să nu uite că undeva, alți copii sau niște bunici ca cei care astăzi i-au mângâiat pentru bucuria ce le-au adus-o, au nevoie la rândul lor de un zâmbet, de o vorbă bună, de mângâiere, de ajutor…

 

Nici seniorii care-și petrec bătrânețea în Complexul Pentru Persoane Vârstnice „Alexandru Marghiloman” nu au fost uitați de cei care-i îngrijesc zi de zi, de Primăria Buzău și de cei care, de multe ori le-au fost alături. Și aici a fost organizată o masă festivă și un program artistic.

Casa noastră a fost astăzi plină. De oameni, de veselie, de dragoste pentru semeni și de înțelegere.Ne-au fost alături prieteni mai vechi și mai noi care nu au vrut să lase această zi deosebită să treacă fără folos.Le mulțumim tuturor: domnișoarei Diana Ioniță, care cu vocea sa de aur a mângâiat sufletele bunicilor noștri, echipei de rugby SCM Gloria Buzau, care prin gestul lor au demonstrat că sunt mult mai mult decât niște sportivi deosebiți, elevilor și profesorilor Colegiului Economic Buzău si ai Liceului Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiențe Auditive Buzău pentru suportul lor acordat de-a lungul anilor si pentru prezența lor veselă și revigorantă. O zi minunată tuturor persoanelor vârstnice!”, a transmis conducerea instituției.

 

Ziua Persoanelor Vârstnice a fost marcată și de Casa Județeană de Pensii Buzău. Conducerea instituției le-a transmisseniorilor noștri, fie că stau împreună cu familia, sunt singuri sau se află în instituții de ocrotire, cele mai bune gânduri, prețuire și respect, multă sănătate, zile frumoase și liniștite. La mulți ani buni, tuturor!”. Iar celor care-au trecut astăzi pragul CJP li s-a oferit un fursec, un pahar cu apa sau suc și o vorbă bună.

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este, începând din 1991, un semn de recunoaștere a rolului important pe care persoanele vârstnice îl au pentru societate, în întreaga lume.

În 2002, a doua Adunare Mondială privind Îmbătrânirea a adoptat Planul internaţional de acţiuni privind îmbătrânirea, pentru a răspunde provocărilor cu care se va confruntă populaţia în vârstă în secolul al XXI-lea şi, totodată, pentru a promova dezvoltarea unei societăţi pentru toate vârstele.

Printr-o serie de rezoluţii ulterioare, Adunarea Generală a ONU şi Consiliul Economic şi Social au cerut guvernelor statelor membre ONU să elaboreze cu prioritate programe vizând sprijinirea persoanelor de vârsta a treia. În acest sens, în cadrul guvernelor statelor lumii au fost înfiinţate departamente specializate pe acest gen de probleme.

 

Potrivit ONU, la nivel mondial, populaţia de peste 60 de ani este estimată la 1,4 miliarde în 2030. La nivel european, speranţa de viaţă estimnată pentru 2050 este de 81 de ani pentru femei şi 75 de ani la bărbaţi.

În România, la 1 ianuarie 2018 erau  3.559.957 de persoane în vârstă de peste 65 de ani (1.433412 de bărbați și 2117495de femei), reprezentând 18% din populația rezidentă a țării, potrivit Institutului Național de Statistică (INS). Regiunea cu cei mai numeroși vârstnici sunt Sud-Muntenia și Sud-Vest-Oltenia (peste 20% din total), urmate de Nord-Est (17,8%), Centru (17,7%) și Nord Vest (17%), cea mai „tânără” fiind regiunea București-Ilfov (15,9%), informează INS.

România se află pe locul 109 din 224 în­tr-un clasament mon­dial al speranţei de viaţă, cu o medie de 75,4 ani (aproape 79 de ani femeile și 72 de ani bărbații), pe primul loc aflându-se Monaco, cu 89,7 ani. În perspectivă (în 2060), speranţa de viaţă a bărbaţilor români este proiectată la 81,8 ani, iar a femeilor – la 86,7 ani.

GALERIE FOTO:


Adaugati un comentariu


 

*