Copiii cu autism vor beneficia de certificat de handicap până la majorat

12 noiembrie 2018 | 5 comentarii |

Ministerul Sănătății a fost de acord cu propunerea făcută în acest sens de către deputatul Tamara Ciofu, de profesie medic pediatru, această categorie de pacienți putând beneficia astfel și de programul de îngrijiri paliative pediatrice.

 

Dr. Tamara Ciofu

Deputatul Tamara Ciofu a anunțat că la demersurile sale privind includerea copiilor cu autism în programul de îngrijiri paliative pediatrice a primit un răspuns favorabil din partea Ministerului Sănătății.

De profesie medic pediatru, deputatul de Botoșani a inițiat acest demers în condițiile în care, conform prevederilor legale actuale, deși pentru copiii cu handicap a căror afecțiune necesită îngrijiri medicale paliative, care sunt certificate de medicul de specialitate, comisia pentru protecția copilului stabilește un termen de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap valabil până la vârsta de 18 ani, dar minorii cu autism nu se regăsesc printre beneficiarii acestor servicii de îngrijiri paliative pediatrice, întrucât nu li se eliberează certificate de handicap valabile până la vârsta majoratului.

„Având în vedere emiterea, în prima parte a acestui an, a Ordinului Ministrului Sănătății pentru aprobarea regulamentului de organizare, funcționare și autorizare a serviciilor de îngrijiri paliative, am considerat că este necesar ca și minorii diagnosticați de medicul specialist cu autism să beneficieze de certificat de încadrare în grad de handicap valabil până la vârsta de 18 ani”, a precizat în acest sens demnitarul.

 

Ulterior, dr. Tamara Ciofu a trimis o adresă  către Ministerul Sănătății, în care a arătat că, din punct de vedere medical, patologiile care, odată diagnosticate, însoțesc persoana pe tot parcursul vieții, cum este și cazul autismului, ar trebui să beneficieze de certificate de handicap permanent, fără a supune copii și părinții la reevaluări repetate și fără a reîncărca inutil sistemul medical și social.

„În calitate de medic pediatru și apoi de parlamentar, consider că trebuie corectată o astfel de situație pentru a nu exista niciun fel de discriminare față de copiii care suferă de diferite afecțiuni grave ce le afectează modul de viață, așa cum este autismul, care presupune o tulburare de dezvoltare considerată drept una dintre cele mai severe afecțiuni neuropsihiatrice ale copilăriei. Nu mai trebuie să punem pe drumuri acești copii și familiile lor. Datoria noastră, dar și a celor care au grijă de aceștia este aceea de a le asigura tratamentul și de a încerca să-i reintegrăm în comunitate”, a mai menționat demnitarul în adresa trimisă Ministerului Sănătății.

 

Într-un comunicat remis zilele trecute de cabinetul deputatului botoșănean, se precizează că Ministerul Sănătății consideră întemeiate argumentele susținute de dr. Tamara Ciofu și va susține demersurile acesteia pentru includerea copiilor cu autism printre beneficiarii de îngrijiri paliative pediatrice, astfel încât acestora să li se elibereze certificat de handicap valabil până la vârsta de 18 ani. În acest sens, va fi nevoie de modificarea Anexei 3 din ordinul ministrului pentru aprobarea regulamentului de organizare, funcționare și autorizare a serviciilor de îngrijiri paliative, demers ce nu va întâmpina nici un fel de piedică, din moment ce Ministerul Sănătății și-a dat acordul în acest sens.

Autismul este o tulburare de dezvoltare considerată drept una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei, mai frecventă decât cancerul, diabetul şi sindromul Down. Statisticile internaţionale arată că 1 din 68 de copii din întreaga lume suferă de autism, iar datele înregistrate în ultimii ani în România indică o creştere continuă a numărului acestora, care depășește în prezent pragul de 30.000.

 



Comentarii (5)

  1. Copii cu autism după 18 ani spune:

    Eu am nepot cu autism care împlinește 18 ani. Ce faci cu el după 18 ani? E mai deștept, se descurcă singur? Cum se încadrează în societate?

  2. Cătălina spune:

    Pai și persoanele cu un altfel de handicap grav se încadrează la îngrijiri paliative… Nu neapărat sau doar autismul! A fost inclus si autismul, recent! Și la autism, doar minorii cu “grav” pe foaie, se “incadreaza” la îngrijiri paliative. Dumneavoastră spre exemplu, dacă aveți copil cu un alt handicap, nu autism, având gradul grav, se poate încadra la îngrijiri paleative! Cel în măsură să vă scrie pe foaie este un dr de specialitate neurolog sau neuropshiatru! Deci să nu “sarim” de’acum pe acești copii…
    Informati’va și cereți’vă dreptutile unde trebuie… Căutați informații utile…

  3. nicoleta spune:

    Doamne ajuta! Stau cu frica sa nu pierd gradul pt ca nu mai am cum sa îl duc la terapie în fiecare zi și nu știu cum va evolua fără terapie comportamentala.

    • Elena spune:

      Buna ziua, si eu am baietelul de 5 ani cu autism grav de gradul 6, eu il duc de 3 ori pe saptamana, dar face terpie comportmentala ca nu vorbeste, in rest intelege tot si are dosarul doar pe 2 ani si imi dubleaza alocatia.

  4. Ionica Tarau spune:

    Cu respect pentru doamna deputat pe care o și cunosc. Este un lucru bun pentru copiii cu autism, dar în același timp sunt discriminați copiii cu handicap grav. Și acești copii pot beneficia de un certificat de încadrare un grad de handicap pana la împlinirea vârstei de 18 ani. Asta înseamnă să nu comunice domnii deputații sau doamnele în funcții cu societatea civila. Și uite asa apar probleme ce pot afecta unii copii ce pot plimba anual sau din 2 în 2 ani părinții cu copii în brate pe la diferite cabinete medicale cerșind avize. Un copil încadrat în grad de handicap nu se recuperează decât doar cu eforturi substanțiale ale familiei și ajutor de la Dumnezeu într-un procent de 1 maxim 2 %. Nu exista statistici cu un procent real pe fiecare dizabilitate a minorului, sa poată oferi o incadrare în grad de handicap pana la 18 ani doar copiilor cu autism. Trăim în România… Și nu prea vedem activa societatea civila în dialog cu decidenții politici în interesul copilului cu handicap și recuperarea sa. Sărăcia în multe documente… Încadrează copii în grad de handicap. Asta un alt aspect.

Adaugati un comentariu


 

*