Covid-19, a șasea pandemie produsă de un coronavirus în ultimii 100 de ani

Specialiștii Organizației Națiunilor unite spun că aceste boli fac parte din categoria zoonozelor, iar numărul lor ar putea crește în perioada următoare, dacă nu se iau măsuri urgente.

 

Organizația Națiunilor Unite (ONU) și Institutul Internaţional de Cercetare Livestock au dat publicității un raport referitor la bolile zoonotice, a căror evoluție în ultima perioadă este tot mai îngrijorătoare, stând la baza a șase pandemii cauzate de coronavirusuri în ultima sută de ani. Zonozele sunt infecții transmise de la animal la om, iar din această categorie face parte și Covid-19. Experții ONU și cei ai institutului internațional de cercetare spun că apariția acestei cea de-a șasea pandemii provocată de un coronavirus în ultimul secol se datorează cererii foarte mari de proteină animală, coroborată cu agricultura nesustenabilă și cu schimbările climatice tot mai pronunțate de la an la an. Din aceeași categorie a bolilor zoonotice mai sunt enumerate Ebola, West Nile și SARS, toate fiind cauzate de agenți patogeni transmiși de la animale la oameni.

Zoonozele provoacă anual moartea a peste două milioane de oameni din întreaga lume, iar în raportul ONU se arată că la această situație s-a ajuns pe fondul ignorării bolilor din această categorie. Transmiterea virusurilor nu se realizează automat de la animal la om, însă este favorizată în prezent de degradarea mediului înconjurător.

 

Este vorba în special de exploatarea necontrolată a faunei sălbatice și a solului, extracția resurselor naturale și schimbările climatice, enumerate ca factori favorizanți ai apariției pandemiilor precum cea prin care trecem în prezent. Problema este una veche, care s-a acutizat în timp, estimându-se că în ultimii 20 de ani  bolile zoonotice au cauzat un dezastru economic de 100 de miliarde de dolari. În ceea  ce privește actuala pandemie, ONU estimează că pierderile economice cauzate s-ar putea ridica la 9 triliarde de dolari americani în următorii doi ani.

Inger Andersen, subsecretar general şi director executiv al Programului de Mediu ONU a precizat, citat în raport, că producția de carne a crescut cu 260% în ultimii 50 de ani,  ceea ce a contribuit semnificativ și la răspândirea zoonozelor.

 

Inger Andersen

Acesta mai spune că una dintre soluțiile pentru evitarea pandemiilor ulterioare este protejarea mediului înconjurător.

Ştiinţa arată clar că dacă vom continua să exploatăm fauna sălbatică şi să distrugem ecosistemul, ne putem aştepta la boli zoonotice care vor continua să apară. Barajele, sistemele de irigaţie, fermele industriale au legătură cu 25% dintre bolile infecţioase de care suferă oamenii. Călătoritul, transportul, lanţurile de producţie alimentară au şters pur şi simplu graniţele, iar distanţa nu mai există. Schimbările climatice nu au făcut decât să contribuie la răspândirea patogenilor, a precizat oficialul ONU.

Ca soluții care trebuie aplicate fără întârziere, raportul enumeră stimularea activităţilor agricole sustenabile, îmbunătăţirea biodiversităţii și investiţiile în cercetările ştiinţifice.

 


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*