Crăciun îndoliat la Spitalul Județean Buzău. A plecat „la îngeri” CLARA ANTON, o asistentă medicală de doar 44 de ani

Vestea morții fulgerătoare a colegei lor, chiar înainte de Crăciun, i-a lovit ca un trăsnet pe angajații Spitalului Județean Buzău, alături de care Clara și-a petrecut o mare parte din viață.

 

CLARA ANTON, o asistentă medicală care lucra în Spitalul Județean de Urgență Buzău, pe Terapie Intensivă, respectată și iubită de pacienți și de colegi, și-a pierdut viața la numai 44 de ani. Tragedia s-a petrecut joi seară, când, acasă fiind, asistenta medicală care a îngrijit mii de bolnavi a căzut ca secerată și a rămas fără suflare, fără ca cineva s-o mai poată ajuta. Echipajul de la Ambulanță, chemat de familie, a ajuns în scurt timp la locuința acesteia, dar în ciuda eforturilor și încercărilor de a o resuscita, nu a mai putut face nimic pentru a o salva.

Tânără și plină de viață, asistenta nu era cunoscută cu afecțiuni medicale, astfel că vestea morții ei i-a șocat pe toți cei din jur – familie, prieteni și colegi.

Angajații Spitalului Județean sunt chiar revoltați că, mai ales în ultimii ani, după pandemie, au pierdut mai mulți colegi tineri, și cred că acest fapt se datorează atât sechelelor rămase după infectarea cu virusul Covid, cât mai ales din cauza suprasolicitării.

 

Colegii din Secția ATI spun că nu le vine să creadă și transmit „regrete eterne pentru pierderea CLAREI ANTON, un asistent medical devotat, care s-a dedicat pacienților cu profesionalism și responsabilitate, care asculta cu răbdare și empatie pe oricine, avea întotdeauna o vorbă bună cu care liniștea pacienții și familiile acestora, în momentele dificile și făcea aproape imposibilul pentru a ajuta pacienții să depășească momentele critice, colaborând excelent cu echipa medicală.

CLARA ANTON a fost o colegă extraordinară, un OM deosebit la care se putea apela cu încredere și care nu refuza niciodată să ajute, o ființă blândă, bună la suflet, înțelegătoare și foarte săritoare. Noi am pierdut o colegă și o prietenă adevărată, iar familia a pierdut o mamă, o soție, o fiică ce nu va putea fi înlocuită. 

Drum lin spre cer, CLARA, draga noastră colegă! Dumnezeu să te odihnească în pace! 

Sincere condoleanțe familiei…”

 

Pe rețelele sociale curg mesajele de regret, tristețe și durere, prin care cei care au cunoscut-o pe Clara deplâng dispariția ei, mult prea devreme:

„Sunt atât de revoltată de tot ce se întâmplă în ultimii ani de după Covid, cu noi cei din corpul medical, TESA și asistența socială, încât cu greu mă abțin să nu arunc cuvinte foarte grele către cei care își bat pur si simplu joc de noi… Anul asta ne-au murit 5 colegi tineri, toți asistenți, cu vârste între 35 şi 51 de ani!!! E CRUNT, E ȘOCANT, E REVOLTATOR!!! De ce? Pentru că până în Covid se întâmpla să moară un coleg la 2-3 ani poate… Fraților!!!, dacă nu realizați, ACUM se moare de stress, de un volum de muncă infernal datorat subnormarii (pe un ordin din 2006, care nu mai are nici o legatură cu realitatea de acum), de frustrare, când vezi că încet, încet, sacrificiile tale se îndreptă spre o remunerație care va ajunge în curând la salariul minim pe economie… CLARA, draga mea, mi-ai fost colegă și toți cei din ATI te laudă și te plâng, așa cum o fac și eu acum… Mergi liniștită spre RAI (pentru că acolo ajung oamenii care salvează alte vieți) și ajută-ne să ne recapătăm în societate RESPECTUL ȘI LOCUL PE CARE ÎL MERITĂM!!! DUMNEZEU SĂ TE IERTE!”, este mesajul transmis de SANITAS Buzău.

 

Lacrimile, durerea și neputința răzbat din aproape toate mesajele:

„Mare durere, Dumnezeu să o ierte! Condoleanțe familiei! Se duc colegii noștri tineri. Totul se datorează a volumului mare de muncă, a stresului acumulat! Îmi vine să urlu!!! Atât de nedrept! Drum lin, Clara!”

„Eu nu am lacrimi sa plâng, am sufletul uscat ca un deșert. Cuvintele mi-s grele ca lanțurile de povară. Nu știu dacă moartea colegei noastre va reuși să schimbe ceva… în legislația aceasta putredă și bolnavă. Măcinată de ură, de un respect inexistent la adresa noastră, de umilințe… Cred că trebuie schimbate multe… începând cu volumul de muncă și sfârșind cu vârsta de pensionare. Ceea ce i s-a intamplat Clarei, se poate întâmpla oricui, dintre noi. Rămâne în urmă familia distrusa, rămân copiii fără sprijinul cel mai de preț, MAMA… Iar noi, mai putini… mai multa muncă… și mai multă… Ne a rămas doar să urlăm de durere și… să acceptăm. Sau nu. DUMNEZEU SĂ TE ODIHNASCĂ SUFLET MARE, FIINȚĂ GREU DE ÎNLOCUIT”.

 

Revolta se manifestă în aproape toate mesajele transmise după decesul CLAREI ANTON: 

„Strigător la cer, ne mor colegi tineri! Drum lin către îngeri, Clara! Odihna veșnică! Condoleanțe familiei”.

„Nu pot să cred că nu o să mai fii printre noi. Drum lin spre îngeri, Clara!”

„Clara, un suflet frumos, liniștit, este nevoie și acolo sus de Oameni ca tine. Drum lin spre eternitate!”

„Dumnezeu sa o ierte! Foarte trist!!! Am putea fi oricare dintre noi, pentru că am ajuns să muncim cât pentru două asistente!”

„Dumnezeule, nu realizați că nu le pasă, nu ne mai pasă nici nouă, nu mai știm să fim colegi, să ne înțelegem între noi. Ce pretenții să mai avem de la alții, care habar nu au cu ce ne lovim? Îmi pare rău de colegii noștri, D-zeu să-i odihnească în pace! Sunt atât de multe de spus dar… degeaba… Nu va auzi nimeni și dacă ajung unii mai sus, uită de unde au plecat, de pregătire nici vorbă… Ne merităm soarta, că am tolerat așa ceva…”

 

Condoleanțe și regrete transmite și Filiala Buzău a Ordinului Asistenților Medicali (OAMGMAMR):

„Am aflat cu consternare de decesul fulgerător al colegei noastre, CLARA ANTON, asistentă medicală de terapie intensivă, la vârsta de numai 44 de ani. A plecat dintre noi chiar în pargul Sărbătorilor Crăciunului… Probabil Dumnezeu a dorit ca ea să sărborescă Nașterea Domnului în RAI, alături de îngeri…

Toți plecăm la cele sfinte, la un moment dat, dar este greu de acceptat plecarea dintre noi a unei colege atât de tinere și mai ales în condițiile în care nu se bănuia că ar fi avut vreo problemă de sănătate. 

Am fi vrut să-i transmitem «Sărbători fericite!», dar soarta nedreaptă ne obligă să spunem «Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească în pace și lumină venică!».

Sincere condoleanțe familiei îndurerate…”