De ziua ei, medicul Dana Gabriela Marinescu a primit darul cel mai de preț: după 18 zile de luptă cu COVID 19, a putut să respire singură și să vorbească pentru prima oară

8 noiembrie 2020 | 4 comentarii |

Medicul diabetolog buzoian este recunoscătoare lui Dumnezeu și colegilor ei „îngeri în halat alb, care au făcut imposibilul” pentru a o salva „din ghearele acestui cumplit virus, care te răpune pe neașteptate și evoluează extrem de imprevizibil”. 

 

Dr. Dana Marinescu

Astăzi este ziua în care creștinii îi sărbătoresc pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, căpeteniile îngerilor și călăuze ale sufletelor creștinilor în drumul către Rai. În credința populară, Arhanghelii sunt percepuți ca patroni ai casei, care ard păcatele omenești și purifică, prin post și rugăciune, conștiintele. Se crede că-i însoțesc pe oameni pe tot parcursul vieții, de la naștere până la moarte, rugându-se neîncetat lui Dumnezeu pentru sănătatea lor.

Anul acesta, din cauza pandemiei de COVID-19, românii care poartă numele Sfinților Arhangheli nu și-au mai putut sărbători ziua onomastică decât în cercuri restrânse, în familie.

Există însă și oameni care trăiesc această sărbătoare într-un mod cu totul aparte, pe un pat de în spital, luptându-se să învingă acest cumplit virus. Medicul buzoian Dana Gabriela Marinescu, șefa secției Diabet și Nutriție din cadrul Spitalului Județean de Urgență este unul dintre ei.

De ziua ei, spune că a primit „cel mai de preț dar pe care-l poate primi un om”, primele semne că va trece cu bine de încercarea la care a fost supusă de infecția cu noul coronavirus.

După 18 zile în care nu am putut respira și nu am putut scoate niciun cuvânt, astăzi este prima zi în care pot comunica. Deși respir încă destul de greu, consider că acesta este cel mai frumos dar pe care l-am primit vreodată de ziua mea, din partea îngerilor albi care m-au îngrijit secundă de secundă, medici, asistente medicale, infirmiere… Le voi fi recunoscătoare toată viața!”, spune medicul Dana Gabriela Marinescu, de această dată, în calitate de pacient.

 

Dr. Marinescu se consideră o învingătoare, deși mai are de parcurs un drum lung până la vindecare. Spune că nu știe când, cum sau de unde s-a infectat, dar la un moment dat a avut simptome specifice și s-a testat. „Primul test a ieșit incert, al doilea negativ, al treilea iar incert, dar pentru că simptomele erau din ce în ce mai evidente, am făcut și al patrulea test. Abia la acesta s-a confirmat prezența virusului SARS-CoV-2, dar se pare că între timp boala a avansat, pentru că după ce m-am internat a avut o evoluție fulminantă. Am stat la Terapie Intensivă o săptămână, după care am fost transferată la Boli Infecțioase, unde sunt și acum, iar în această perioadă am înțeles cât de teribil poate fi acest virus. Timp de 15 zile am avut febră foarte mare, nu scădea cu nimic, deși colegii mei au încercat să mă ajute cu toate tratamentele cunoscute. A fost extrem de greu… Nu puteam respira, nu mă puteam mișca, nu mai aveam niciun pic de putere, ajunsesem la limită. Dr. Cristina Răduță, dr. Bogdan Micu, toate asistentele și toate infirmierele au fost niște îngeri care m-au vegheat și m-au ajutat în toată această perioadă. Din fericire, după 19 zile de efort continuu al tuturor și cu ajutorul lui Dumnezeu, astăzi pot spera că am trecut hopul. Chiar dacă am în continuare plămânii foarte afectați, am început să respir singură, iar astăzi este prima zi în care pot vorbi. Consider, așa cum am spus, că acesta este cel mai valoros cadou pe care l-am primit vreodată de ziua mea”, a descris dr. Dana Gabriela Marinescu momentele de cumpănă prin care a trecut, convinsă că acum poate spera la vindecare, chiar dacă este conștientă că mai are mult de luptat.

 

Dr. Bogdan Micu

Mereu la datorie, obosiți la rândul lor după opt luni în care le-au trecut „prin mână” sute de pacienți infectați cu noul coronavirus, medicii Cristina Răduță și Bogdan Micu spun, cu modestie, că ei nu și-au făcut decât datoria, așa cum au făcut cu fiecare pacient pe care l-au tratat. De cele mai multe ori au reușit să-i salveze, pe alții i-au pierdut. „Din păcate, medicina are anumite limite, iar acest virus are încă multe necunoscute. Noi am făcut pentru fiecare pacient tot ce-am putut și tot ce-am știut. În cazul colegei noastre mai avem încă mult de luptat, dar suntem optimiști. Suntem foarte fericiți că, în sfârșit, este mai bine”, a spus dr. Cristina Răduță.

Dr. Bogdan Micu, șeful secției de Boli Infecțioase, la fel de modest, a explicat că „din fericire am avut toate medicamentele de care am avut nevoie… și remdesivir, și anticoagulante, și cortizon… iar voința de care a dat dovadă colega noastră a fost foarte importantă, ne-a ajutat foarte mult și a ajutat-o și pe ea, chiar dacă deocamdată nu putem spune că nu mai există niciun pericol. Acest virus este extrem de imprevizibil, a avut o evoluție fulminantă, în doar patru zile i-a afectat plămânii, a urcat de la 15% la 55%, de aceea a fost foarte dificil. Încă tușește, vorbește cu dificultate, dar sperăm că nu ne va mai da prea mult de furcă. Mâine i se va administra și plasmă hiperimună, colaborăm foarte bine cu doamna Crăciun de la Centrul de Transfuzii care ne-a ajutat să primim plasmă pentru toți pacienții care au avut nevoie, sperăm să meargă totul bine. Va urma o perioadă lungă de recuperare, dar este un prim pas care ne dă speranța că totul va fi bine”.

 

Dr. Dana Gabriela Marinescu trage și un semnal de alarmă și-i avertizează pe cei care nu cred în riscul la care se expun, ignorând măsurile de prevenție, că riscă mai mult decât își imaginează. „Cine spune că acest COVID e o glumă, că nu există sau că nu îi afectează decât pe cei cu boli grave preexistente se înșeală amarnic. Nici eu nu credeam prea mult în virulența lui, înainte de a fi lovită și de a simți pe propria piele cât de grave pot fi efectele pe care le are. Colegii care fuseseră infectați au scăpat cu bine, au avut forme ușoare, așa că nu mi-am imaginat cât poate fi de grav. Am fost la un pas de… pragul cel mai negru. Furtuna de citokine a fost extrem de virulentă, dar lupta dr. Raduță, a dr. Micu și a tuturor fetelor cu ele s-a dovedit mai puternică. Doar profesionalismul și dedicarea colegilor mei, acești îngeri care au făcut chiar și imposibilul, m-au salvat. Nu vor exista niciodată suficiente cuvinte de mulțumire pentru acești îngeri…

Ne alăturăm și noi celor care o prețuiesc pe dr. Dana Gabriela Marinescu și astăzi, de ziua sa, îi dorim MULTĂ SĂNĂTATE și LA MULȚI ANI!  

 

 



Comentarii (4)

  1. Lili Dragnea spune:

    Sanatate multa!
    Respect medicilor Bogdan Micu si Cristina Raduta pt profesionalism. Am fost internata la Infecțioase si cu adevărat sunt „îngeri in halate albe”!

  2. Daniela Covaci spune:

    Sănătate și respect, tuturor medicilor care stau pe baricade in perioada aceasta cumplită! ❤

  3. Gina G. spune:

    D-na doctor, vă doresc însănătoșire grabnică și să reveniți la cabinet, că și d-voastră sunteti un înger pt noi diabeticii.

  4. Marian Jipa spune:

    Multa sanatate va doresc d-na doctor !

Adaugati un comentariu


 

*