Președintele Klaus Iohannis a semnat numirea lui Nelu Tătaru la cârma Ministerului Sănătății

26 martie 2020 | 0 comentarii |

Noul Ministru a fost, până astăzi, secretar de Stat în echipa ministrului Victor Costache care a demisionat. De la declanșarea crizei noului coronavirus, Tătaru a condus echipa mobilă a Ministerului Sănătății.

 

Președintele Klaus Iohannis a semnat, astăzi, decretul de numire a lui Nelu Tătaru în funcția de ministru al Sănătății, după ce Victor Costache a demisionat, în urma unui scandal delanșat după ce ieri, a anunțat că împreună cu profesorul Streinu-Cercel a pregătit un protocol de pentru „un program inovativ prin care să fie testaţi pentru coronavirus toţi cetăţenii din Bucureşti, cu echipe mobile de testare, care vor merge din uşă în uşă”.

Premierul Ludovic Orban a anunțat încă de azi-dimieață că a luat act de demisia fostului ministru și i-a propus secretarului de Stat Nelu Tătaru să preia portofoliul de la Sănătate, propunerea sa fiind ulterior înaintată președintelui Iohannis. Premierul a subliniat că Nelu Tătaru „a fost, este și va fi în prima linie a bătăliei pe care o ducem cu toții împotriva noului coronavirus, deja stăpânește foarte bine toate procedurile pe planul de măsuri”

 

Nelu Tătaru

Șeful Statului a declarat, în această după-amiază, că a luat act de demisia lui Victor Costache și a semnat numirea noului ministru, care își va prelua mandatul în cursul zilei de joi. 

Nelu Tătaru este medic chirurg, are 47 de ani, iar în data de 11 decembrie 2019 a fost numit secretar de stat în Ministerul Sănătății, condus de Victor Costache.

Este originar din Vaslui și a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași în anul 1998. Este doctor în Științe Medicale din 2011 și a lucrat ca medic la Spitalul din Vaslui și la Spitalul din Huși unde din 2006 a condus Blocul operator, iar în perioada 2007-2009 a fost director general, apoi manager (2009-2010).

După ce a fost numit secretar de stat în MS, la fel ca și fostul ministru Victor Costache și secretarului de stat Horațiu Moldovan, după numirea la Ministerul Sănătății, el a continuat să opereze în weekend.

 

S-a remarcat în spațiul public din poziția de secretar de stat la Ministerul Sănătății, desemnat de fostul ministru Costache, pe 21 ianuarie 2020, coordonator al grupului de specialiști care au pregătit măsurile de intervenție pentru prevenirea și limitarea infecțiilor cu noul coronavirus, în conformitate cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Pe 22 ianuarie 2020 s-a constituit Comitetul interministerial pentru monitorizarea și managementul potențialelor infecții cu noul coronavirus, format din specialiști, sub coordonarea miniștrilor Sănătății, Afacerilor Externe, Afacerilor Interne și Transporturilor.

Alături de medicul Alexandru Rafila șide alți specialiști a avut numeroase tervenții publice în care a explicat date despre noul coronavirus și mai ales despre prevenție, iar după declanșarea crizei, împreună cu secretarul de stat Raed Arafat sau individual a dat informații despre evoluția virusului pe teritoriul României și despre măsurile care s-au luat la nivelul Guvernului pentru prevenirea și limitarea propagării COVID19.

Până astăzi, 1029 de români au fost infectați cu noul coronavirus, iar numărul deceselor a ajuns la 22.

 

Nelu Tătaru

Nelu Tătaru și-a început cariera politică în 2010, iar din 2011 până în 2012 a condus organizația municipală a PNL Huși. În 2012 a fost consilier municipal PNL la Huși, iar din 2017 conduce filiala județeană PNL Vaslui. În legislatura 2012-2016 a fost ales senator de Vasui, pe listele PNL, iar în mandatul de parlamentar a fost, alternativ, membru în Comisia juridică, în Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități, președinte al Comisiei pentru regulament, a făcut parte din Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru aderarea României la spațiul Schengen și din Comisia comună pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova .

În mandatul de senator a avut 68 de inițiative legislative, 75 de declarații politice în cadrul Parlamentului României, 91 de luări de cuvânt și nouă moțiuni.

Potrivit ultimei sale declarații de avere, de pe site-ul Ministerului Sănătății, Nelu Tătaru deține împreună cu soția, un apartament în București și altul în Iași, are aproximativ 750.000 de lei și 15.000 de euro în conturi, un credit imobiliar de 578.000 de lei scadent în anul 2025, iar veniturile pe anul trecut se ridică la 177.000 de lei -salariul de medic, și aproape 350.000 de lei – venitul soției.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*