Depresia, tema de bază a manifestărilor științifice dedicate Zilelor Institutului Socola
Cinci medici psihiatri de la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpca vor fi prezenți la manifestările științifice abordate la Conferința dedicată Zilelor Institutului Socola, care marchează și împlinirea a 119 ani de la înființarea singurului Institut de Psihiatrie din România.
Sub genericul „Depresia, perspective psihopatologice și reflexia sa socială”, un subiect extrem de important în contextual social actual în care sănătatea mintală joacă un rol primordial în atingerea obiectivelor generale de sănătate a populației, Institutul de Psihiatrie Socola din Iași organizează, în perioada 2 – 5 octombrie, o serie de manifestări științifice dedicate Zilelor unității medicale și împlinirii a 119 ani de existență a Institutului, eveniment de tradiție la care vor fi prezenți peste 800 de medici, psihologi, dieteticieni, asistenți medicali și kinetoterapeuți din țară și din străinătate.
Potrivit statisticilor, aproape 400 de milioane de oameni din lume suferă de depresie, iar aproximativ 800.000 se sinucid din această cauză, sinuciderea fiind a doua cauză de deces în rândul tinerilor, după accidentele rutiere. În Europa, peste 14 milioane de tineri cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani au avut o problemă de sănătate mintală în anul 2019, iar 36% din tinerii cu vârste cuprinse între 13 și 28 de ani au avut simptome de depresie în anul 2022, femeile fiind, în medie, cu 56% mai afectate decât bărbații, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).
Conferința de la Iași are loc în contextul Zilei Europene pentru Combaterea Depresiei, marcată pe 1 octombrie, de 19 țări europene, inclusiv România. Evenimentul științific va debuta pe 2 octombrie, cu două cursuri sugestive – „Teorii biochimice și perspective terapeutice în depresie” și „Implicații bioetice și economice în managementul depresiei”, susținute de specialiști în psihiatrie și manageri ai unor importante spitale din Iași, iar pe 3 octombrie, la dezbaterea „Semnalarea fenomenului depresiv în mass-media și reflexia acestuia în societate”, vor participa și reprezentanți ai presei centrale și locale, transmite Institutul Socola.
„2024 este un an al premierelor în desfășurarea Zilelor Institutului de Psihiatrie Socola Iași. Pe lângă evenimentele deja aminte și sesiunile de comunicări dedicate psihiatrilor și psihologilor, anul acesta vom organiza, împreună cu specialiști din Republica Moldova, și o sesiune științifică specială – «Reabilitarea în serviciile comunitare de sănătate mintală – abordare holistică», precum și una de psihiatrie forensică – «Depresia, cauză sau urmare a agresivității, agresor sau victimă?» – la care vor lua parte reprezentanți ai IML Iași, ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, manageri ai Spitalelor de Psihiatrie și ai Spitalelor de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță. Ambele manifestări au loc pe 4 octombrie”, a precizat dr. Cristina-Elena Dobre, managerul Institutului „Socola”.
Tot la capitolul premiere este încadrată și sesiunea de comunicări științifice realizată în colaborare cu Colegiul Teritorial al Dieteticienilor din Județul Iași, care are ca temă „Rolul terapiei medicale nutriționale în depresie” și va avea loc pe 5 octombrie.
„Această colaborare continuă drumul deschis de Institut în abordarea bio-psiho-socială a pacientului și promovează o viziune holistică asupra sănătății, în care aspectele fizice și mentale sunt interconectate. Totodată, acum vom lansa și primul volum al unei serii de publicații care își propune să educe publicul larg, dar și profesioniștii din domeniul sănătății despre importanța unei diete echilibrate în afecțiunile psihiatrice și care a fost realizat de specialiștii Institutului de Psihiatrie Socola Iași și cei ai Colegiului Teritorial al Dieteticienilor din Județul Iași”, a explicat dr. Cristina-Elena Dobre.
Cinci medici psihiatri – dr. Alina Rotaru, dr. Raluca Chiturlea, dr. Anca Bodescu, dr. Lucian Ciobotă și dr. Andrei Lazăr – de la Spitalul de Psihiatrie și Pentru Măsuri de Siguranță Spoca vor fi prezenți la manifestările științifice de la Iași.
Manifestările științifice prilejuite de Zilele Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași sunt organizate de Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Colegiul Medicilor Iași, Colegiul Psihologilor din România, Colegiul Teritorial al Dieteticienilor din Județul Iași, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – Filiala Iași și Asociația Spitalelor Publice de Psihiatrie din România.
Zilele Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași, la care vor lua parte peste 800 de medici, psihologi, dieteticieni, asistenți medicali și kinetoterapeuți din țară și din străinătate, se vor desfășura în perioada 2-5 octombrie 2024, la Grand Hotel Traian, din Iași, str. Piața Unirii, nr. 1.
Deschiderea oficială a Conferinței va avea loc joi, 3 octombrie 2024, la ora 18:00.
Statistici depresie Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași:
2019 – 7.134 pacienți internați (4.468 femei și 2.666 bărbați)
2020 – 4.720 pacienți internați (2.927 femei și 1.793 bărbați)
2021 – 5.803 pacienți internați (3.570 femei și 2.233 bărbați)
2022 – 5.958 pacienți internați (2.700 femei și 2.258 bărbați)
2023 – 7.687 pacienți internați (4.630 femei și 3.057 bărbați)
Ianuarie – august 2024 – 5.309 pacienți internați (3.219 femei și 2.090 bărbați).
Se observă că se menține trendul ascendent, iar femeile sunt mai predispuse decât bărbații să intre în depresie.