Detoxifierea dupa Paste

18 aprilie 2012 | 0 comentarii |

Dupa trei zile de Sarbatori Pascale, imbelsugate in bunatati, preparate din oua, branza, miel si cozonaci, care de altfel care contin proteine de calitate superoara, dar si glucide si lipide in exces, este indicata o cura de detoxifiere, pentru a elimina surplusul de calorii si metaboliti acumulati.

Dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare, sustine ca o cura de detoxifiere a organismului face minuni. „Un stil de viata prin care e stimulat procesul natural de detoxifiere a organismului presupune renuntarea la sedentarism, inlaturarea stresului, hidratarea organismului si o dieta formata in principal din fructe si legume proaspete, daca se poate ecologice”, decara, zilele acestea, cel mai cunoscut nutritionist roman.

Varza cruda, salata verde, rosiile, castravetii, urzicile, spanacul, patrunjelul, morcovul, sparanghelul, loboda, ceapa verde, lamaia, ciresele, merele, portocalele, kiwi pot fi considerate <vedetele> oricarei cure de detoxifiere. Se pot manca, timp de cateva zile, numai salate si cruditati, se recomanda sa se bea multa apa si sa se evite grasimile animale si prajiturile. Este nevoie insa si de foarte multa miscare”, arata la randul sau dr. Carmen Nistor, medic de familie, atragand insa atentia asupra faptului ca a nu manca sau a sari peste mese nu este, sub nicio forma, o solutie.

 

 „Este bine sa programam trei mese principale si doua gustari, respectand orele la care mancam si micsorand portiile de mancare. Trebuie sa fim atenti la combinatiile de alimente pe care le consumam. Este preferabil sa optam pentru salatele de cruditati in combinatie cu carnea slaba, ouale sau diverse mancaruri greu digerabile ramase de la mesele de Paste. Pentru a accelera metabolismul este recomandat sa se bea, in fiecare dimineata, pe stomacul gol, cate un pahar de apa calduta cu zeama de lamaie si putina scortisoara. Scortisoara tine glicemia sub control si accelereaza arderea grasimilor, impiedicand acumularea kilogramelor in plus. Integrand cat mai multe legume cu frunze verzi (patrunjel, spanac, salata verde, leurda, untisor, ceapa verde) in salate, se stimuleaza  detoxifierea organismului si arderea grasimilor”, ne mai sfatuieste dr. Nistor.

Medicul mai spune ca se poate urma si o dieta de doua-trei zile formata in totalitate din lichide, ceaiuri de plante, sucuri de legume, sucuri de fructe, sau una pe baza de cruditati, unde toate mesele sunt formate din alimente crude – fructe, legume, alune, migdale sau poti elimina toxinele din organism cu o dieta de detofixiere mai blanda, care nu are efecte secundare si nu presupune infometare, dar numai in conditiile in care suntem sanatosi, iar medicul curant nu a decis altfel.

 


Adaugati un comentariu


 

*