Distribuția vaccinului anti-Covid – cea mai amplă operațiune logistică din istorie

26 noiembrie 2020 | 0 comentarii |

Vor fi implicate cele mai mari companii de transport aerian, terestru și naval, care vor avea misiunea de la livra cât mai rapid vaccinul în toate colțurile lumii.

 

În timp ce autoritățile de la noi spun că deja au pus la punct o strategie de vaccinare împotriva Covid-19 și că Armata va fi mobilizată pentru stocarea și transportul dozelor de vaccin, la nivel mondial se poată discuții între principalele organisme internaționale și cele mai importante companii de transport. Subiectul îl constituie procedurile de transport al vaccinului către toate țările lunii, imediat ce un prim produs va fi disponibil.

Reprezentanții UNICEF au precizat că livrarea și distribuirea vaccinurilor împotriva Covid-19 vor constitui cea mai amplă și mai rapidă operațiune logistică întreprinsă vreodată în istorie. Organizația va coordona procesul de achiziție și livrare pentru 92 de țări cu venituri mici și venituri medii inferioare, într-un mod cât mai rapid și mai sigur.

UNICEF are o lungă colaborare cu serviciile logistice din întreaga lume, iar de la debutul pandemiei a furnizat prin intermediul acestora materiale pentru lupta împotriva Covid-19 în valoare de peste 190 de milioane de dolari.

 

Totodată, organizația umanitară este cel mai mare cumpărător de vaccinuri din întreaga lume, achiziționând anual peste două miliarde de doze de vaccin pentru vaccinări de rutină și răspunsuri la epidemii în aproape 100 de țări. Aceste operațiuni   includ coordonarea a mii de transporturi cu diferite cerințe privind lanțul de frig, UNICEF fiind astfel un expert în gestionarea lanțului de aprovizionare în cazul produselor cu temperatură controlată, aspect esențial în cadrul acestui demers.

Având în vedere această experiență, UNICEF a anunțat că va colabora cu guvernele și alți parteneri, pentru a coordona eficient operatorii logistici, astfel încât vaccinurile împotriva Covid-19 să fie livrate la timp și în condiții optime, în orice colț din lume.

Pe lângă dozele de vaccin, va fi necesar și un număr foarte mare de seringi de unică folosință, pentru administrarea acestora.

 

În acest sens, UNICEF a început deja de luna trecută să adune un stoc ce ar trebui să ajungă la un miliard de seringi până la începutul anului viitor.

Săptămâna trecută a avut loc o întâlnire a  reprezentanților organizației cu cei ai Asociației Internaționale de Transport Aerian și cei ai Organizației Panamericane a Sănătății, ocazie cu care principalele companii aeriene au fost informate despre capacitățile necesare transportului primelor tranșe de vaccin. Totodată, se poartă discuții și cu companiile de transport naval, în vederea livrării celor un miliard de seringi necesare administrării vaccinului.

Etleva Kadilli, directorul Diviziei de Aprovizionare a UNICEF, a declarat că „odată cu continuarea demersurilor privind crearea unor vaccinuri împotriva Covid19, UNICEF împreună cu companiile aeriene, operatorii de mărfuri, companiile maritime și alte asociații logistice își intensifică eforturile pentru livrarea cât mai rapidă și mai sigură a vaccinurilor vitale. Prin această colaborare importantă, ne vom asigura că există capacitatea de transport necesară acestei uriașe operațiuni istorice. Avem nevoie de implicarea tuturor pe măsură ce ne pregătim de livrarea dozelor de vaccin, a seringilor și a altor echipamente individuale de protecție care să protejeze personalul din prima linie din lumea întreagă. Protejând aceste persoane, protejăm, practic, milioane de copii care depind de serviciile medicale pe care le oferă acestea”.

 

Pe de altă parte, Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunțat că va organiza, pe 11 decembrie, o dezbatere publică, pentru a informa cetățenii europeni despre procesele de reglementare UE pentru aprobarea vaccinurilor COVID-19 și rolul agenției în dezvoltarea, evaluarea, aprobarea și monitorizarea siguranței acestora.

Împreună cu rețeaua europeană de reglementare a medicamentelor, EMA dă asigurări că sprijină dezvoltarea vaccinurilor anti COVID-19 și a luat măsuri pentru accelerarea proceselor de evaluare, asigurându-se, totodată, că se respectă standardele înalte de reglementare pentru calitate, siguranță și eficacitate.

În cadrul dezbaterii, publicul și grupurile interesate vor putea interveni și împărtăși nevoile, așteptările și orice alte preocupări legate de vaccin, care vor fi luate în considerare de EMA și de rețeaua europeană de reglementare a medicamentelor în procesul decizional. Ceo care doresc să intervină în dezbatere trebuie să completeze un formular până pe 27 noiembrie 2020. Toate solicitările vor fi analizate și, în funcție de timpul disponibil, EMA va selecta un grup de persoane, iar lista va fi publicată înainte de eveniment. În plus, în timpul ședinței va exista o cutie poștală deschisă prin intermediul site-ului web al EMA, pentru ca publicul să posteze comentarii.

Ședința publică va fi transmisă în direct și va fi deschisă tuturor cetățenilor.

 


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*