Doi copii cu malformatii cardiace vor fi operati gratuit la un spital de top din Paris

18 februarie 2015 | 2 comentarii |

Ei provin din familii cu situatii materiale precare, iar costurile operatiilor si cheltuielile aferente vor fi suportate de o clinica privata din Romania si de doua organizatii umanitare.

 

intermedicasVietile a doi copii de 6, respectiv, 12 ani, care sufera de afectiuni cardiace grave, vor fi salvate in urma unor operatii la care acestia vor fi supusi in Franta. Ei vor ajunge la un spital de top din Paris si vor beneficia de cele mai bune ingrijiri, cu sprijinul unor oameni cu suflet mare.

Copiii reprezinta cazuri sociale si nici ei, nici familiile lor nu s-au gandit vreodata ca ar putea ajunge in Franta pentru aceste operatii. Singurele lor sperante erau legate de spitalele din Romania. Insa, dupa cum se stie, in tara exista prea putine unitati specializate in chirurgia cardiovasculara pediatrica, iar numarul specialistilor este, de asemenea, redus, programul de formare a medicilor si de infiintare a unor sectii specializate fiind inca la inceput. In acelasi timp, numarul copiilor nascuti cu malformatii cardiace sau al celor care sufera de afectiuni grave ale inimii este foarte mare, iar clinicile si specialistii existenti la aceasta ora in tara nu pot face fata, motiv pentru care se apeleaza deseori la medici si clinici din strainatate. Operatiile in strainatate presupun insa costuri pe care majoritatea familiilor copiilor bolnavi nu si le pot permite, find vorba de familii de conditie modesta. In acest sens, sunt derulate o serie de campanii umanitare pentru a oferi ajutor acestor copii, o astfel de campanie fiind si cea denumita Inimi pentru copii”.

 

operartii  inima copii marie curieCampania este derulata de clinica privata Intermedicas Worldwide, in parteneriat cu fundatia Regina Maria si fundatia Mecenat Chirurgie Cardiaque, din Franta. Se adreseaza copiilor cu varste intre 1 si 16 ani, cu malformatii congenitale cardiovasculare, care au nevoie de interventii chirurgicale de urgenta si provin din familii care nu dispun de mijloacele financiare pentru a putea plati costul interventiilor.

Recent, au fost puse la punct formalitatile pentru a fi ajutati sa-si vindece inimioarele bolnave si cei doi copii de 6 si 12 ani, diagnosticati cu defect septal atrioventricular tip A si defect septal ventricular, coarctatie de aorta si bicuspidie aortica. Acestia vor fi trimisi in Franta, unde vor fi supusi unor interventii chirurgicale care costa aproximativ 20.000 de euro fiecare, costurile operatiilor urmand a fi platite de fundatia Mecenat Chirurgie Cardiaque. La randul lor, clinica Intermedicas si fundatia Regina Maria vor achita costurile spitalizarii si celelalte cheltuieli logistice asociate interventiilor.

 

spital marie-curieDespre campania pe care o deruleaza impreuna cu cele doua fundatii, Ana Maria Marian, CEO Intermedicas Worldwide, a declarat ca a fost demarata pornind de la ideea ca in Romania se nasc anual peste 1.400 de copii cu malformatii la inima, din care mai putin de jumatate ajung sa fie tratati, in conditiile in care,  daca ajung sa fie operati, noua din zece copii supravietuiesc. „In Romania sunt putine unitati specializate in chirurgia cardiaca pediatrica, in comparatie cu numarul de copii care au nevoie de acest tip de interventii chirurgicale. Datorita expertizei internationale de care dispune Intermedicas si prin sustinerea financiara a partenerilor, ne-am unit fortele pentru a da o a doua sansa acestor copii. Nu exista un numar limita de copii pe care ii vom trimite la tratament, important este ca familiile sa intre in contact cu noi” , a declarat Ana Maria Marian. Aceasta a mai precizat ca, impreuna cu fundatiile partenere, Intermedicas Worldwidwide va continua si pe parcursul acrestui an campania, sens in care, cei care au nevoie de ajutor  pot contacta fie clinica Intermedicas  la numarul de telefon 021-2221370 sau la adresa de e-mail office@intermedicas.com,  fie  fundatia Regina Maria, la numarul de telefon 031-4381809 sau la adredsa de e-mail frm@fundatiareginamaria.ro.

 



Comentarii (2)

  1. Elena Manea spune:

    Si ai nostri sunt excelenti profesionisti, dar in lipsa aparaturii performante, nu se pot descurca!

  2. Niculina Dobre spune:

    O sa fie bine, medicii din Franta sunt super!

Adaugati un comentariu


 

*