Dotări noi pentru ISU Buzău, la început de an

O nouă autospecială a intrat de azi în exploatare la nivelul unității buzoiene, fiind vorba de o achiziție făcută în cursul lunii decembrie a anului trecut.

 

Începând de azi, o nouă autospecială de intervenție și salvare de la înălțime completează „arsenalul” de intervenție al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău.

Este vorba de o autoscară marca Iveco, ce va putea fi folosită pentru salvarea persoanelor aflate în pericol la înălțime sau pentru pătrunderea rapidă a echipajelor de intervenție la nivelurile superioare ale clădirilor înalte. În condițiile în care căile obișnuite de acces devin impracticabile pe timpul producerii unor incendii sau în urma unor dezastre naturale, o astfel de autospecială este de importanță vitală.

Este cea de-a doua astfel de autospecială intrată în dotarea unității buzoiene, fiind achiziționată în luna decembrie a anului 2018, de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

 

Până în momentul de față, singura autoscară de acest gen avea ca arie de deservire întregul județ, iar odată cu intrarea în exploatare a noii autospeciale, timpii de intervenție se vor reduce. În acest scop, vehiculul a fost dislocat Detașamentului de Pompieri de la Râmnicu Sărat, în timp ce autoscara aflată deja în dotare a rămas la dispoziția unității din Buzău.

Autospeciala poate asigura salvarea persoanelor sau poate fi utilizată pentru intervenții la înălțimi de până la 45 de metri, scara mobilă având o capacitate de rotire atât în plan orizontal, cât și vertical.

Ultimul vehicul intrat în dotarea ISU Buzău până la începutul acestei săptămâni este o autospecială pentru intervenții la misiuni pirotehnice, în valoare de peste 155.000 de lei, care a fost achiziționată la finele lunii noiembrie de către Consiliul Județean, pentru a înlocui vechea autospeciala folosită de echipa pirotehnică, primită tot cu sprijinul acestei instituții, în urmă cu 14 ani.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*