Dr. Maria Cristache: „Dumnezeu a predestinat femeia să fie delicată, suavă, protectivă, dedicată frumosului”

8 martie 2021 | 0 comentarii |

Femeia medic este de obicei mai empatică, mai atentă la suferința pacientului, încearcă să fie oglinda sufletului lui și să-l ajute înțeleagă ce trebuie făcut, astfel încât să-și suporte mai ușor suferința și să găsească cele mai bune căi către vindecare, consideră medicul psihiatru buzoian.  

 

Dr Maria Cristache

E primăvară, e soare, iar natura începe să renască, pictând așa cum numai ea știe, totul, în jur. Mugurii stau să plesnească pe creangile magnoiilor, ghioceii, brândușele și toporașii și-au ițit căpșoarele delicate și formează pete de culoare prin poieni, verdele viu acoperă pământul reavăn mângâiat de zefir. Și toate transmit energie, bucurie, dorință de viață, speranță, frumusețe și delicatețe, așa cum spune medicul buzoian Maria Cristache că este și trebuie să fie orice femeie.

Este 8 Martie, iar astăzi, femeile sunt în centrul atenției. Regele egiptean Akenaton, cel a cărui soție, Nefertiti, este descrisă de inscripțiile antice egiptene drept „moștenitoarea, cea mare în grații, cea plină de farmec, marea aducătoare de fericire, doamna gingășiei, foarte iubită, care liniștește inima regelui în casa sa, în toate dulce vorbitoare”, spunea că „atunci când virtutea şi modestia îi luminează farmecele, strălucirea unei femei frumoase este mai puternică decât cea a stelelor din ceruri, şi nu ai cum rezista influenţei sale”.

Frumoase, delicate, uneori firave, femeile dețin ponderea în sistemul medical, iar în fața bolii se dovedesc adesea chiar mai eficiente decât bărbații. Cum fac asta, a sintetizat probabil cel mai bine Mahatma Gandhi, care spunea că „femeia nu este sexul slab. E cel mai nobil dintre cele două, prin puterea sa de sacrificiu, de suferinţă în tăcere, de umilinţă, credinţă şi cunoaştere”.

Și pentru că traversăm o perioadă atipică, iar pandemia pare să fi făcut mai multe victime în plan psiho-afectiv decât în cel fiziologic, vorbim cu medicul psihiatru Maria Cristache, încercând să facem un portret al medicului – femeie și mamă.

 

Dr. Maria Crisache

Reporter SB: Cine este Maria Cistache și cum se poziționează Centrul medico-psihologic Psihomedica, pe care îl coordonează, în peisajul medical buzoian?

Dr. Maria Cristache: Sunt buzoiancă get-beget, medic primar psihiatru, absolventă a Facultății de Medicină Generală a UMF „Carol Davila” din București. După un stagiu de 3 ani la Spitalul Județean Buzău, am profesat ca medic de „medicină generală” la Circa sanitară din Stâlpu, timp de doi ani. Înainte de 1990, toți absolvenții de Medicină ne începeam cariera într-o circumscripție medicală (de obicei în rural) sau, cei mai norocoși, într-una de întreprindere și abia după aceea, când se scoteau posturi la concurs, te puteai specializa în domeniul în care doreai.

Pot să spun că am avut noroc, pentru că după doi ani am avut posibilitatea să susțin concursul de intrare în secundariat în specialitatea „neuropsihiatrie”, pe un post scos la concurs în cadrul Laboratorului de Sănătate Mintală al Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca. Pregătirea în secundariat am parcurs-o la Spitalul „Obregia”, iar ca mentori i-am avut pe profesorii Aurel Romilă și George Ionescu. În perioada 1991-2012 am profesat ca medic specialist și apoi ca medic primar în cadrul LSM Buzău, cu o întrerupere în perioada 2005-2007, când am fost manager al Spitalului Săpoca.

 Întotdeauna am visat să am un cabinet medical privat de psihiatrie/psihologie, în care pacientul să poată fi tratat la standarde „de bun simț” și într-o discreție totală, așa cum se întâmplă în lumea civilizată, așa că în luna mai 2007 am decis să înființez Cabinetul de Psihiatrie Psihomedica. Am reinvestit permanent profitul în dezvoltare și dotare, am accesat și fonduri europene și am ajuns la ceea ce este astăzi Centrul medico-psihologic Psihomedica, cu cabinete separate de psihiatrie și psihologie, cu aparatură de ultimă generație, iar în ultimul an am reușit să achiziționez și două ambulanțe, pentru a putea diversifica serviciile medicale și a le extinde și în sfera îngrijirilor psihiatrice la domiciliu, după modelul francez.  

 

Ambulantele Psihomedica

R. SB: De ce ați ales să fiți medic și de ce medic psihiatru? Cum descrieți influența pandemiei de COVID-19 asupra psihicului uman?

Dr. M.C.: Mi-am dorit de mică să fiu medic, așa cum își doresc cei mai mulți copii. Am înțeles însă că aceasta îmi este vocația și că-mi doresc să fac psihiatrie, în liceu, după Olimpiada națională de Anatomia și fiziologia omului din 1976, care a avut loc la Timișoara, unde s-a dat o temă de sinteză despre interrelația telencefal – analizator, proiecție și legături anatomofiziologice. Mi-am dat seama atunci cât de mult pătrunsesem în această știință și cât de mare este atracția pentru studiul creierului și psihicului uman.

Pe de altă parte, întotdeauna m-a mișcat de suferința. Am trăit într-o lume reală, iar părinții mi-au insuflat doința de a-i ajuta pe cei de lângă mine. Așa că a fost clar, trebuia să devin medic și să mă specializez în psihiatrie.

Eu cred că există în fiecare dintre noi ceva predestinat, că suntem făcuți pentru o anumită carieră. Dacă ai aplecare și dorința de a aprofunda, de a cunoaște și înțelege tot ce înseamnă nou într-un domeniu, înseamnă că ai ales ceea ce ți se potrivește. În medicină, deși nivelul de dezvoltare științifică este unul accelerat, eu cred că bolile au luat-o înaintea tratamentului. În ultima perioadă, din cauza stresului, creierului și psihicului uman le-a fost imposibil să rămână în limte normale. Pandemia de coronavirus, cu implicațiile medicale, sociale și economice și-a pus amprenta asupra psihicului mai acut ca oricând. Tulburările depresive sunt tot mai frecvente, mulți oameni au dezvoltat psihoze din cauza sentimentului incertitudinii atât în ceea ce privește sănătatea, cât și aspectele socio-economice. Nu degeaba americanii analizează dinamica bolilor psihiatrice în context social, diagnostic și statistic, din patru în patru ani. În următorii ani vom vedea adevăratele consecințele și în ce fel a fost afectat psihicul de acest flagel.   

 

R. SB: Cum ați descrie relația medicului Maria Cristache cu pacienții?

Dr. M.C.: Îmi este greu să vorbesc eu, despre mine, dar cred că am reușit să fiu apropiată, caldă față de ei, să-i înțeleg și ca oameni, nu doar ca pacienți. Nu am refuzat niciodată, pe nimeni. Mi-a plăcut și îmi pace să-i ascult cu răbdare, să le ofer răspunsuri la toate întrebările, astfel încât omul să nu plece nelămurit din cabinet. Eu cred că nimeni nu vine la doctor de plăcere, ci pentru că are nevoie și speră să fie ajutat… În psihiatrie trebuie să ai răbdarea, puterea și rezonanța necesare, pentru că omul își pune sufletul „pe tavă” și vede în tine oglinda sufletului lui.

În ultima vreme, tot mai mulți copii (adolescenți sau studenți) vin la consultație, au nevoie de ajutor. De asemenea, foarte mulți vârstnici ajung să aibă tulburări cognitive, dar în multe cazuri, adevărata problemă nu este cu pacientul, ci cu aparținătorii. Mi-a fost dat să văd, din start, oameni simpli, capabili să te simtă cât de pregătit ești să-i ajuți, dar am avut de a face și cu intelectuali incapabili să-și prezinte simptomele și să înțeleagă starea în care se află, grăbiți să întrebe din start „cât va dura tratamentul”. Încă persistă ideea maladivă (deși în ultimele decenii psihiatria și psihologia au făcut progrese) că boala psihică este „rușinoasă”, de aceea spun că pacientul trebuie să aibă parte, la psihiatru, de discreție  și înțelegere, iar de multe ori este nevoie să faci terapie și cu aparținătorii, ca să înțeleagă ce este de făcut.

Suntem cu 50 de ani în urmă față de psihiatria franceză, spre exemplu. La ei, se merge pe ambulatoriu și spitale mici, monospecializate, cu cel mult 100 de paturi, a căror structură se schimbă în funcție de cazuistica din teren. La noi se merge încă pe spitale mamut, cu foarte multe specialități, deși foarte rar se colaborează interdisciplinar. Eu sper că se va scimba și la noi conceptul și percepția în domeniul medical în general și în psihiatrie, în special…

 

Împreună cu asistentele din cabinet

R. SB: Care sunt atuurile femeii-medic Maria Cristache și care ar fi apogeul împlinirii ca femeie, având această carieră?

Dr. M.C.: Medicul Maria Cristache este la fel ca orice femeie, sau așa cum cred eu că ar trebui să fie. Dumnezeu ne-a predestinat să fim bune, caline, delicate, suave, protective, să iubim lucrurile frumoase, să fim dedicate familiei. Personal, am încercat să îmbin în mod armonios viața de familie cu cariera, în ciuda sacrificiilor pe care le presupune această profesie. Am căutat să-mi păstrez feminitatea și eleganța, să-mi fac timp pentru viața personală și de familie, dar în același timp să mă perfecționez și să fiu la curent cu noutățile în specialitate și să nu fac rabat în relația cu pacienții. Am conștientizat totodată că am datoria, ca formator de opinie, să fiu un exemplu bun pentru asistentele medicale cu care lucrez, pentru colaboratoare și pentru pacientele mele, ca o continuare a profesiei pe care o fac cu mare drag.

Apogeul împlinirii ca femeie este însă nașterea, creșterea și educația copiilor. Nu cred că există o realizare și o mulțumire mai mare decât aceea de a fi mamă, de a crește și educa vlăstare care să-ți ducă visurile mai departe. Mi-a dăruit Dumnezeu doi copii minunați și amândoi mi-au urmat în carieră. Desigur, ei au visurile lor, pe care le-am respectat întotdeauna, dar am încercat să le insuflu încredere în forțele proprii și cred că am reușit. Mai mult, sunt fericită că au ales tot medicina și tot psihiatria. Ana este deja specialist psihiatru la o Clinică din Elveția, iar Theodor este încă student la Medicină, dar a decis deja că va urma psihiatria. Trăiesc această revelație, că-mi urmează în carieră și că vor practica medicina la standarde mult mai înalte și în condiții mult mai elevate decât am putut-o face eu și cei din generația mea.

 

Dr Maria Cristache

SB: Revenind la psihiatrie, spre ce credeți că ar trebui să se îndrepte acest domeniu medical și care ar fi impactul asupra pacientului?

Dr. M.C.: Psihiatria trece printr-o perioadă de schimbare profundă de atitudine, de mentalitate, de învingere a prejudecăților legate de bolile psihice, de centrare pe om. Boala psihică nu alege, atinge și bogatul și săracul, și analfabetul și savantul… Nu este ușor să abordezi boala psihică, dar am încercat să dau dovadă de respect și delicatețe față de nevoile pacienților. Oricât de spectaculoase sunt progresele din medicină, comunicarea cu pacientul rămâne esențială și contribuie substanțial la creșterea calității serviciilor medicale și a rezilienței pacientului la tratament. Este nevoie, așa cum am mai spus, de răbdare, empatie, respect și interes față de suferința omului care vine la tine cu speranță și încredere.

Scopul psihiatriei mondiale este acela de reabilitare, resocializare și redare a fiecărui om societății, în respect față de om și de valorile umane. Calitatea vieții este percepută în toată lumea ca modalitatea prin care nimeni nu este lăsat să umble pe stradă, să se chinuie și /sau să moară singur. 

În psihiatrie, mai mult decât în orice alt domeniu medical, doctorul este lăsat să-și creeze propriul sistem de valori, fără a face însă rabat de protocoalele terapeutice. Managementul de caz se centrează pe nevoile stricte ale fiecărui pacient, iar tratamentul înseamnă nu doar medicamente, ci și susținerea în vederea reabilitării, resocializării și redării încrederii în el, pentru a-l ajuta să se simtă om printre oameni. Desigur, aici intervine suportul familial, dar și societatea este datoare să se implice și să conștientizeze nevoia de îngrijire comunitară, iar în acest sens este necesar să se implice statul, prin politici naționale adaptate standardelor internaționale, să nu lase acest aspect în sarcina exclusivă a organizațiilor și fundațiilor umanitare.  

 

 


Adaugati un comentariu


 

*