DSP Buzău începe distribuirea vaccinului HPV către medicii de familie

10 ianuarie 2020 | 0 comentarii |

Campania de vaccinare la nivel național va fi demarată în zilele următoare, la nivel național, iar după cum a anunțat și ministrul Victor Costache, se va face în cabinetele medicilor de familie.

 

Dr. Carmen Scantei

În decurs de câteva zile, până la sfârșitul acestei luni, urmează să fie reluată campania de vaccinare împotriva HPV, conform anunțului făcut de autorități încă din luna noiembrie a anului trecut, dar și precizărilor făcute în cursul zilei de ieri de ministrul sănătății, Victor Costache.

Primele 20.000 de doze de vaccin au fost deja distribuite Direcțiilor de Sănătate Publică din țară, iar dintre acestea, la Buzău au ajuns 342 de doze. Medicul Carmen Scântei, coordonatorul Compartimentului Epidemiologic al DSP Buzău, a declarat că în cursul zilei de azi a început distribuirea dozelor către medicii de familie din județ, precizând că numărul persoanelor vaccinate din acest prim lot nu va fi egal cu cel al numărului de doze primite, dat fiind faptul că este nevoie de trei inoculări la interval de șase luni pentru ca vaccinul să-și facă efectul.

Dozele le-am primit deja de anul trecut, iar de astăzi începem distribuirea către medicii de familie. Am primit 342 de doze în prima tranșă, dar asta nu înseamnă că vom avea 342 de persoane vaccinate, pentru că se fac mai multe administrări la o singură persoană. Vom începe cu persoanele care au solicitat vaccinarea din perioada 2017-2018, apoi vom continua, pe măsură ce vom primi și alte doze, până vom ajunge la zi” – a declarat pentru Sanatateabuzoiană.ro, dr. Carmen Scântei.

 

Același lucru l-a precizat și ministrul Victor Costache, care a anunțat ieri că vaccinarea se va face în cabinetele medicilor de familie la fetele cu vârsta cuprinsă între 11 şi 14 ani, pentru care s-a solicitat în anii 2017 şi 2018 vaccinarea, inclusiv pentru cele care au trecut de această vârstă, dacă au solicitat vaccinarea în aceeași perioadă.

Acesta a adăugat că există un acord cadru încheiat cu furnizorul de vaccin pe o perioadă de patru ani, iar documentul prevede că numărul de doze de vaccin poate fi suplimentat până la 2,1 milioane, în funcție de numărul de cereri și de modul în care se va derula campania. „De asemenea, campania de vaccinare va fi precedată de o campanie de informare şi conştientizare a publicului cu privire la pericolul reprezentat de HPV şi protecţia oferită de vaccin, precum şi de susţinere a medicilor şi farmaciştilor în transmiterea informaţiilor clare şi corecte despre vaccinarea împotriva HPV derulată de către furnizorul de vaccin” a mai precizat ministrul.

 

Victor Costache

Totodată, Ministerul Sănătății a lansat, cu această ocazie, un apel către părinți, pentru a solicita informații de la medicii de familie, care sunt sfătuiți la rândul lor să se documenteze cu privire la vaccinarea împotriva Virusului Papilloma Uman (Human Papilloma Virus) și să transmită informațiile corecte către părinți. Vaccinarea anti HPV protejează, așa cum îi spune și numele, infectarea cu virusul HPV, respinsabil, între altele, de declanșarea cancerului de col uterin.

Ministrul Victor Costache a subliniat că este vorba de un cancer care poate fi ușor prevenit, prin vaccinare dar și o boală care „ucide din ignoranță”. „Vaccinarea, alături de screening, poate reduce povara generată de cancerul de col uterin, scutind astfel femeile de suferinţe fizice şi psihice imense, iar Ministerul Sănătăţii are datoria de a proteja prin orice mijloace sănătatea publică”, a mai declarat acesta.

Se recomandă ca vaccinul să fie administrat în intervalul de vârstă 926 ani, răspunsul imun al organismului la administrarea vaccinului fiind însă mai crescut în intervalul 915 ani. Vaccinarea se face de obicei în trei doze, administrate în interval de 6 luni, în baza unei prescripții medicale din partea medicilor de familie sau a medicilor specialiști ginecologi, infecționiști sau pediatri.

 


Adaugati un comentariu


 

*