Echipajele de la Ambulanta si SMURD in lupta cu nametii, pentru salvarea pacientilor

30 ianuarie 2014 | 1 comentariu |

De cele mai multe ori, ambulantele au nevoie de antemergatori care sa le deszapezeasca drumul. Chiar si in aceasta situatie au existat numeroase cazuri in care autospecialele au ramas prinse intre nameti.

 

ambulanta iarna  buzauNinsoarea si viscolul s-au mai potolit in judetul Buzau, dar echipajele medicale de la Ambulanta si de la SMURD continua sa aiba serioase dificultati in a ajunge la pacienti, intrucat mai exista numeroase drumuri impracticabile din cauza torienelor de zapada. In multe cazuri, nici utilajele de deszapezire folosite ca antemergatori nu pot sa razbata pana in localitatile izolate in care pacientii au nevoie de ajutor.

Ultimele zile au fost unele de foc pentru medicii si asistentii medicali de la cele doua servicii, aflati mai tot timpul pe drum, nu neaparat din cauza numarului mare de solicitari ci mai mult din cauza dificultatilor intampinate pe traseul de deplasare catre domiciliile pacientilor. Pana in aceasta dimineata, in ultimele 24 de ore, fusesera efectuate 17 interventii la cazuri medicale de catre ambulantele SAJ Buzau si SMURD, avand ca antemergator utilaje de deszapezire de la sectiile de Drumuri Nationale sau Drumuri Judetene.

 

Fotografie0087Primele interventii din cursul zilei de ieri au inceput odata cu intrarea in vigoare a avertizarii meteo de cod portocaliu pentru viscol si ninsoare, la ora 6.40 fiind solicitata o ambulanta la Amaru, pentru un copil de 3 ani, cu febra. Insotita de un utilaj de la primaria din localitate si un altul de la drumuri, ambulanta a ajuns l-a pacient, iar pe drumul de intoarcere a mai preluat un copil de 15 ani, cu febra si frisoane. Abia dupa 6 ore, a reusit sa ajunga la Spitalul Judetean de Urgenta Buzau, unde cei doi pacienti au fost internati la UPU.

Un batran de 63 de ani, dispneic, a ajuns la spital la mai bine de 12 ore dupa ce a sunat la 112. Omul era in satul Gageni, iar pana la orele amiezei, ambulanta si antemergatorul nu au putut razbate pana la el. Cazul a fost raportat si autoritatilor de la Bucuresti, in ajutorul pacientului fiind trimisa o autospeciala si o senilatade la ISU. Dupa alte trei ore de mers prin zapada, senilata a ramas blocata in nameti si s-a defectat. In cele din urma, s-a reusit repararea vehiculului, iar in jurul orei 19.30, acesta a ajuns la domiciului batranului. A fost perfuzat si stabilizat, dupa care s-a pornit cu el spre spital, fiind preluat de la senilata de o autospeciala. A ajuns la spital abia la ora 23.00, dar l-au luat in primire medicii, care i-au acordat ingrijirile necesare.

 

ambulanta-nameti1-350x262Prin mari emotii a trecut si o tanara de 16 ani, insarcinata si aflata la prima nastere. Aflata in satul Margineanu, comuna Mihailesti, tinerei i-a venit sorocul si a sunat la 112, insa dupa doar 10 minute de la plecarea din statie, ambulanta nu a mai putut inainta prin viscol. Autoritatile au luat legatura cu primarul din comuna, iar cu ajutorul localnicilor si al unui utilaj, acesta a reusit sa o aduca pe fata pana la ambulanta, dar dupa aproape 4 ore. A fost preluata de personalul medical si transportata la Buzau, in jurul orei 20.00 fiind internata la maternitate.

In acest timp un asistent de la SAJ Buzau s-a deplasat cu un escavator pana la domiciliul unei femei de 73 de ani, din Movila Banului, cardiaca, cu crize si pierderi de cunostiinta. Ambulanta nu s-a mai putut deplasa, asa ca asistentul si-a luat trusa si s-a imbarcat la bordul utilajului, ajungand la domiciliul femeii si acordandu-i ingrijiri medicale. Cand si-a mai revenit, in ciuda insistentelor, femeia a refuzat sa mearga la spital, asa ca nu a mai fost necesara transportarea acesteia pana la ambulanta care astepta la cativa kilometri.

Sunt doar cateva din episoadele luptei pe care salvatorii de la SMURD si Ambulanta o dau in aceste zile, pentru a veni in ajutor acolo unde este nevoie de ei. Nu se lasa invinsi nici de gerul naprasnic, nici de muntii de omat, juramantul lui Hypocrat si omenia fiind mai de pret decat orice obstacol.

 


Categorii: Actual, Ambulanta

Comentarii (1)

  1. Elena Manea spune:

    Am vazut la stiri cate eforturi au facut pt. a salva vietile semenilor. Felicitari sincere, din inima tuturor!

Adaugati un comentariu


 

*