Gabriela Firea a înmânat primele vouchere plătite de Guvern pentru fertilizare in vitro

19 ianuarie 2023 | 0 comentarii |

Primele vouchere acordate de Ministerul Familiei în cadrul programului pentru creșterea natalității au ajuns la 10 românce cu probleme de fertilitate, înscrise în aceast program.

 

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a anunțat că au fost acordate primele vouchere pentru fertilizarea in vitro, menționând că prin acest program, Guvernul vine în sprijinul familiilor și a cuplurilor care doresc să aibă copii.

Am înmânat tichetele către zece doamne care și-au pus toate speranțele în proiectul nostru. Sute de tichete vor fi transmise prin poștă. Întâlnirea cu aceste doamne a fost de emoționantă. Am realizat, încă o dată, cât de important este acest ajutor și că nu a fost în zadar toată lupta pentru a face acest proiect posibil. Procedura de fertilizare in vitro este unica șansă prin care pot deveni mame și pot simți un sentiment unic. Înțeleg perfect toate emoțiile și stările prin care trec aceste cupluri și știu că pentru mulți tineri este chiar o dramă”, a declarat Gabriela Firea, ministrul Familiei.

 

Gabriela Firea

Potrivit ministrului, până acum au fost înregistrate peste 8.100 de solicitări, iar peste 600 dintre acestea au fost deja procesate şi analizate. „350 de dosare au fost deja declarate eligibile, iar voucherele vor fi trimise prin poştă, dar nu înainte ca solicitanţii să semneze contractul cu ministerul. (…) În continuare, primim dosare şi avem resurse suficiente pentru a ajuta mii de cupluri. De asemenea, avem garanţia colegilor din coaliţia de guvernare şi de la Ministerul de Finanţe că vom avea resurse suplimentare dacă va fi nevoie”, a adăugat Firea, care a subliniat că în contextul în care unul din cinci cupluri din România se luptă cu infertilitatea, programul pentru creșterea natalității este o șansă acordată persoanelor care trăiesc această dramă.

 

Sprijinul financiar, în valoare de 15.000 de lei / beneficiar, acordat de Guvernul României, prin Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, se acordă în două tranșe: un voucher în valoare de 5.000 de lei pentru tratamentul medicamentos, care va fi valorificat în rețeaua farmaciilor partenere, și un al doilea, în valoare de 10.000 de lei, pentru procedura de embriotransfer, dacă medicul consideră că prima etapă s-a încheiat cu succes.

Gabriela Firea a mai spus că, pe parcursul unui an, pot fi acordate trei decontări pentru fertilizarea in vitro, la indicație medicală. „Împreună cu ONG-urile de profil și medicii care ne-au asistat în realizarea acestui program, ne-am gândit să oferim 3 astfel de decontări, pe parcursul unui an, femeilor, doamnelor, bineînțeles, la indicație medicală, astfel încât dacă primul tratament nu este cu reușită, nimeni nu trebuie să se dezarmeze. Urmează și cel de-al doilea și al treilea, pe parcursul unui an, dar și în următorii ani, tot la indicație medicală se poate accesa acest program”, a explicat ministrul.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*