Grupul feroviar Grampet, acționar majoritar la Polisano Pharmaceuticals

19 septembrie 2018 | 0 comentarii |

Echipa de management rămâne neschimbată, beneficiind de încrederea acționariatului, după cum a precizat Gruia Stoica, omul de afaceri care coordonează grupul Grampet.

 

Cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România și din zona de sud-est a Europei, coordonat de omul de afaceri Gruia Stoica, se implică și în industria farmaceutică. Recent, grupul a devenit acționar majoritar al fabricii de medicamente Polisano Pharmaceuticals din Sibiu. Grupul Grampet mai făcuse două achiziții consecutive de participații minore pe parcursul anului trecut, Gruia Stoica explicând că, între timp, a înțeles nevoile și potențialul de dezvoltare al acestei fabrici, fapt pentru care a decis să preia pachetul majoritar de acțiuni. Astfel, grupul Grampet deține în prezent 74% din acțiunile fabricii de medicamente Polisano, în timp ce restul de 26% de acțiuni sunt deținute de avocatul Remus Borza și familia Muntean, fiica lui Ilie Vonica, cel care a fondat grupul Polisano, retrăgându-se din acționariat

Omul de afaceri Gruia Stoica a menționat că schimbarea structurii acționariatului nu va aduce cu sine și o schimbare a echipei de management a fabricii, precizând că are încredere în capacitatea şi know how-ul acesteia de a îndeplini obiectivele de business stabilite.

 

Au fost deja alocate resurse pentru extinderea activității fabricii, obiectivul noului acționar majoritar fiind acela de a aduce Polisano Pharmaceuticals pe primul loc în Europa Centrală și de Sud Est la producția de medicamente necesare în tratarea cancerului.

„Pregătim lansarea primei linii de producție de medicamente oncologice solide în prima jumătate a anului viitor, în urma unei investiții de 25 de milioane de euro, pentru o capacitate de aproximativ 10 milioane de unități terapeutice anual. Totodată, până la finalul lui 2019 vor fi finalizate pregătirile pentru producție pe liniile de oncologice lichide injectabile existente în fabrica din Sibiu”, a adăugat președintele Grampet.

Fabrica Polisano Pharmaceuticals de la Sibiu are 160 de angajați și se întinde pe o suprafaţă de 33.000 de metri pătraţi și dispune de peste 400 de echipamente și linii de fabricaţie de ultimă generaţie.

 

Gruia Stoica

În prezent, fabrica are o capacitate de producţie echivalentă cu peste 500 de milioane de unităţi terapeutice și produce peste 50 de mărci proprii de suplimente alimentare și medicamente fără prescripție, distribuite în 35 de țări.

Gruia Stoica a mai precizat că aproximativ 30% din producția fabricii va merge pe piața internă, restul producției fiind dedicată exportului, în cele 35 de piețe cu care Polisano lucrează deja, dar și în alte țări, pe măsură ce compania își va extinde parteneriatele.

La începutul anului 2016 Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe Gruia Stoica definitiv la 2 ani și jumătate de închisoare cu suspendare în dosarul privind trucarea unei licitații publice organizate de Complexul Energetic Oltenia. În luna aprilie a acestui an, Gruia Stoica cerut aceleiași instanțe de judecată să îi fie întreruptă pedeapsa de închisoare cu suspendare şi să îi fie ridicate condiţiile impuse unei astfel de măsuri, motivând că a stat deja în arest preventiv un an şi jumătate.

 


Adaugati un comentariu


 

*