MedLife a cumparat pachetul majoritar de actiuni al retelei Dent Estet

Prin aceasta tranzactie, cel mai important operator de servicii medicale private din Romania isi dezvolta considerabil divizia de stomatologie.

 

dent estetReteaua de medicina privata MedLife anunta noi achizitii importante in acest an. Reprezentantii operatorului privat de servicii medicale au precizat ca se vor concentra in mod special in aceasta directie, contractand chiar si un imprumut de 56 de milioane de euro pentru achizitii si proiecte de dezvoltare. Din acest imprumut, 20 de milioane de euro sunt alocati proiectelor de achizitii realizate in perioada imediat urmatoare, strategia pentru acest an fiind una de extindere accelerata la nivel national si consolidare a primului loc detinut in topul operatorilor privati din domeniul serviciilor medicale.

Ultima achizitie anuntata de MedLife, vizeaza sectorul medicinei dentare, operatorul privat anuntand ca a cumparat pachetul majoritar al grupului de firme Dent Estet, un nume recunoscut in domeniul stomatologiei. Grupul de clinici Dent Estet are 200 de specialisti, dintre care 73 de medici, care au tratat peste 50.000 de pacienti. Grupul de clinici a inaugurat, in 2008, Dent Estet 4 Kids, iar in 2012, Dent Estet 4 Teens, primele clinici stomatologice din Romania si din Estul Europei dedicate exclusiv copiilor si adolescentilor. Printre inovatiile aduse pe piata din Romania se numara si aparatele dentare invizibile din exterior, testul de preventie impotriva cancerului oral, dar si sisteme performante de management si marketing medical, prin intermediul Asociatiei Dental Office Managers.

 

Mihai Marcu

Mihai Marcu

Prin aceasta noua achizitie, MedLife urmareste sa se dezvolde si pe piata serviciilor de medicina dentara, stomatologia urmand sa devina una dintre cele sase divizii de business din cadrul retelei, alaturi de hyperclinici, laboratoare, spitale, maternitati si farmacii.

Despre aceasta tranzactie, Mihai Marcu, presedintele consiliului de administratie al MedLife, a declarat ca „Dent Estet reprezinta una dintre putinele afaceri de nisa din Romania care a avut inca de la inceput o strategie de business bine definita in ceea ce priveste dezvoltarea si extinderea companiei, inregistrand si o crestere constanta de la an la an. Aceste valori comune au reprezentat o premisa foarte buna pentru a ne uni fortele si a actiona sub umbrela unui sistem integrat, fiind o premiera in ceea ce priveste alinierea a doi lideri in piata de servicii medicale private din Romania. In urmatoarea perioada tintim sa extindem grupul de clinici Dent Estet cu cel putin una sau doua unitati, in fiecare an”.

 

Oana Taban

Oana Taban

Odata cu achizitionarea Dent Estet de catre MedLife s-a anuntat ca Oana Taban, fondator si managing partner al grupului Dent Estet, va pastra integral atributiile de management in cadrul grupului, fiind direct responsabila de strategia de dezvoltare si extindere a retelei Dent Estet. Aceasta va prelua inclusiv managementul diviziei de stomatologie din cadrul MedLife. „Suntem onorati de parteneriatul cu MedLife si de faptul ca eforturile noastre din ultimii 17 ani au fost recunoscute si apreciate de liderul incontestabil al pietei serviciilor medicale din Romania. Ne-am alaturat unei companii cu care impartasim aceleasi valori si care s-a dezvoltat, asa cum a facut si Dent Estet, punand mereu nevoile pacientilor in centrul activitatii sale. De aceea, suntem increzatori ca impreuna vom contribui la cresterea business-ului, dar si a pietei de profil, investind constant in educatie, inovatie si continua dezvoltare a echipei de specialitti. De asemenea, in continuare vom oferi medicilor nostri suportul necesar pentru a se dedica integral actului medical si evolutiei lor profesionale”, a declarat la randul sau Oana Taban.

 

PediatrieMedlifeAchizitionarea grupului de clinici Dent Estet reprezinta cea de-a 10-a tranzactie derulata de grupul MedLife, primele noua fiind deja incheiate. Tranzactia este in curs de avizare la Consiliul Concurentei, procedura care se va extinde pe parcursul urmatoarelor luni. „Am finalizat de curand toate tranzactiile anuntate in ultimele luni, respectiv Centrul de imagistica Prima Medical din Craiova, Banca de celule stem Cells Stem Bank din Timisoara si grupul de clinicii si laboratoare Diamed. In acest moment, suntem in discutii avansate cu 4-5 operatori de servicii medicale, si ne-am propus ca in urmatoarele 18 luni sa finalizam tranzactii cu firme a caror cifra de afaceri depaseste 20 de milioane de euro”, a mai spus Mihai Marcu.

MedLife a incheiat anul 2015 cu o cifra de afaceri cumulata de 101,5 milioane de euro, in timp ce Dent Estet a avut la finalul anului 2015 o cifra de afaceri de 5,5 milioane de euro.

 


Adaugati un comentariu


 

*