Horia Teodor Gîrbacea glisează între farmacie și tâmplărie

27 ianuarie 2024 | 0 comentarii |

Tânărul farmacist a reușit să-și valorifice pasiunea pentru estetic și frumos într-un mic atelier de tâmplărie, în care îmbină tradiția meșteșugului cu designul modern, realizând piese unice, personalizate.

 

Horia Teodor Girbacea

Deși farmacia și tâmplăria par să nu aibă nimic în comun, farmacistul Horia Teodor Gîrbacea (28 ani), a reușit să creeze o frumoasă punte de legătură între aceste două lumi, fructificându-și pasiunea pentru estetic și frumos într-un mic atelier de tâmplărie în comuna Moieciu, județul Brașov.

Povestea a început în 2021 când am decis să construiesc propriul meu atelier de tâmplărie. Această inițiativă a venit ca un răspuns la pasiunea mea îndelungată pentru lucrul cu lemnul și dorința de a crea ceva cu propriile mâini. În această călătorie îmi este alături familia care mă susține și care consolidează alături de mine planurile de dezvoltare ale atelierului. Ne bucurăm să avem abilități complementare astfel că, împreună reușim să ne focusăm atât pe partea de producție, cât și pe ceea ce înseamnă dezvoltare strategică și de marketing”, spune Horia, fondator Teo’s Wood.

 

„Atelier Moieciu by Teo’s Wood” este spațiul creativ în care lemnul prinde viață, locul unde fiecare ungher spune o poveste despre atenția la detalii și dragostea pentru lucrul manual. Nu este doar un loc unde se taie și se modelează lemnul, ci un spațiu creativ și meșteșugăresc.

Tânărul farmacist a anunțat lansarea site-ului oficial Teo’s Wood – www.ateliermoieciu.ro, o platformă online unde pasionații de frumos și meșteșugărit pot comanda produse direct de la sursă, putând opta atât pentru produsele din stoc cât și pentru produse personalizate, având posibilitatea de a fi parte din procesul de creare, de la concepție până la finalizare.

Între produsele create în micul atelier se regăsesc: tocătoare, măsuțe de cafea, mese de dining, obiecte decorative și ustensile pentru bucătărie. Materia primă principală este lemnul de nuc, frasin și stejar, materiale apreciate pentru durabilitatea și estetica lor.

 

O parte dintre produsele Teo’s Wood încorporează și rășină expoxidică (epoxy), care nu doar că asigură longevitatea produselor și le conferă un aspect distinct, printr-o tehnică inovatoare și creativă în design, oferind o paletă variată de texturi și culori, care aduc un plus de modernitate tradiționalului.

Produsele lui Horia au un design atipic, acesta acordând „o atenție deosebită inovațiilor în design, optând pentru forme neconvenționale și originale. Această abordare nu doar că atrage atenția și diferă de ofertele tradiționale, dar adaugă o valoare estetică distinctă fiecărui produs”, așa cum mărturisește.

În prezent, Horia se dedică perfecționării tehnicilor sale de modelare și de prelucrare a lemnului, prin adăugarea de noi articole, cum ar fi mobilier personalizat și obiecte de decor. Investiția în echipamente moderne și tehnici inovatoare de prelucrare a lemnului va îmbunătăți eficiența procesului de producție și va permite realizarea unor produse de calitate superioară și cu un grad mai mare de complexitate, transmite tânărul farmacist.

 


Adaugati un comentariu


 

*