Începe Săptămâna Mondială a Alimentației la Sân

30 iulie 2019 | 0 comentarii |

Evenimentul este promovat în România de asociația SAMAS – prima reţea naţională de asistenţi de sănătate pentru mame şi sugari.

 

În perioada 1-7 august va fi marcată, în peste 120 de țări, printre care și România, Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân. Evenimentul are scopul de a conștientiza cât mai multe mame și femei care urmează să aducă pe lume copii că alăptarea este una dintre cele mai eficiente modalităţi de a le oferi noilor născuți cel mai bun început în viaţă.

În România, mesajul Săptămânii mondiale a alăptării va fi promovat de asociația SAMAS, ai cărei reprezentanți precizează într-un comunicat că „alăptarea este o soluţie universală, care oferă tuturor un start corect şi şanse egale în viaţă, ajută copiii să crească, prevenind subnutriţia, promovând dezvoltarea creierului şi reducând riscul supraponderabilităţii la copii”. Nu în ultimul rând, în comunicat se precizează că alăptarea la sân în primele șase luni de viață constituie și primul „vaccin” al nou-născutului, oferindu-i anticorpi vitali şi o stimulare a imunităţii.

Astfel, alăptarea poate însemna diferenţa dintre viaţă şi moarte, acesta fiind motivul pentru care Organizația Mondială a Sănătăţii a adoptat sărbătorirea anuală a Săptămânii Mondiale a Alăptării de către statele membre, ca o modalitate de a susţine, proteja şi promova alimentaţia la sân în întreaga lume.

 

Statisticile mondiale în acest sens arată că, doar aproximativ doi din cinci nou-născuţi sunt puşi la sân în decurs de o oră de la naştere şi numai 40% dintre copiii sub şase luni sunt alăptaţi exclusiv.

Un studiu desfăşurat în 2016 de Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi UNICEF, arată că, în România, rata alăptării exclusive a fost de 12,6%, printre cele mai mici din Europa. Datele indică o scădere a ratei alăptării exclusive în ultimii ani. „În Studiul sănătăţii reproducerii din 2004, prevalenţa alăptării exclusive era de 14,4 %, iar în studiul privind Statusul nutriţional al copiilor sub 5 ani, din 2005, prevalenţa alăptării exclusive era de 20,8%. Analiza detaliată a prevalenţei alăptării exclusive a copiilor mai mici de 6 luni pe grupe de vârstă lunare relevă că, chiar şi în prima lună de viaţă, ponderea copiilor alăptaţi exclusiv depăşeşte doar cu puţin 30%”, mai precizează reprezentanții SAMAS.

 

Aceștia spun că prevalenţa alăptării exclusive a scăzut în ultimii 7-8 ani, iar iniţierea alăptării în prima jumătate de oră s-a realizat la 8,3% dintre nou-născuţi.

Campania de informare care va fi derulată în perioada 1-7 august are ca obiectiv general asigurarea unei nutriţii optime a copiilor până la vârsta de 24 de luni, iar ca obiective specifice, creşterea la 50% a copiilor alimentaţi exclusiv la sân în primele 6 luni de viaţă, până în anul 2025.

Ţintele majore ale campaniei sunt profesioniştii din asistenţa medicală primară – medici de familie, moaşe, asistente medicale generaliste, asistente medicale comunitare, consilieri pentru alăptare, voluntari – cei care se ocupă de sănătatea copiilor până la împlinirea vârstei de 24 de luni, gravide sau femei care alăptează, precum şi părinţii acestora. „Este necesară creşterea nivelului de informare, conştientizare şi responsabilizare a populaţiei privind alimentaţia şi sănătatea nou-născutului şi a copilului mic prin creşterea accesibilităţii la informaţii de specialitate de bază, precum şi diseminarea unor noutăţi ştiinţifice legate de această temă. Trebuie subliniat rolul pozitiv pe care alimentaţia la sân exclusivă îl are asupra sănătăţii nou-născutului şi prevenirii îmbolnăvirilor şi a mortalităţii premature a acestora”, se mai arată în comunicatul SAMAS.

 


Adaugati un comentariu


 

*