Competiție de alergare pe plajă, în beneficiul copiilor cu boli grave

17 februarie 2020 | 0 comentarii |

Totodată, evenimentul, care va avea loc la malul mării, la finele lunii viitoare, își propune relansarea programelor de educație fizică în școli.

 

În perioada 28-29 martie va avea loc cea de-a VII-a ediție a Maratonului Nisipului, una dintre primele competiţii sportive de anduranţă din Europa care se desfășoară integral pe nisip și care reunește la start peste 1.800 de alergători din aproximativ 20 de țări. Încă de la început, organizatorul principal al competiției, asociația sportivă SanaSport, și-a propus promovarea unui stil de viață sănătos, prin încurajarea mișcării, dând evenimentului și un scop caritabil, în sprijinul pacienților care suferă de afecțiuni grave.

Tradiția va fi dusă mai departe și la ediția din acest an, organizatorii anunțând că de această dată se va urmări relansarea educației fizice în școli, precum și sprijinirea unui program care asigură tratamentul la domiciliu pentru copiii cu boli grave din zona Dobrogei, denumit „Circuitul încrederii şi al speranţei”. Acest program este derulat de asociația Dăruiește Aripi din Constanța și a fost lansat în urmă cu doi ani, în colaborare cu Centrului Medical Focus. În cadrul programului, echipe mixte ale asociației şi personalul medical specializat al secţiei de onco-hematologie pediatrică de la Constanţa se deplasează la domiciliul copiilor cu boli cronice grave din Dobrogea, pentru procedurile care se pot efectua acasă în aceleaşi condiţii sau chiar mai bune decât în spital. În cursul anului trecut, 142 de copii cu boli cronice grave au fost astfel îngrijiți, programul însumând 207 vizite, 1.287 de analize medicale prelevate şi peste 11.000 de kilometri parcurşi prin deplasarea la domiciliu. Programul sprijină copiii aflaţi în perioada tratamentului încă de la diagnosticare şi a celor aflaţi în faza terminală prin acordarea de îngrijiri paliative şi terapia durerii.

 

Pentru a continua aceste acțiuni, inițiatorii au nevoie de fonduri, iar o mână de ajutor va veni și anul acesta din partea organizatorilor și a celor care vor alerga pe plaja de la Mamaia, în cadrul Maratonului Nisipului. Suma rezultată din plata taxelor de participare la cursa Family Run va fi donată, integral, pentru susținerea proiectului. Cursa se desfășoară pe distanța de un kilometru și este destinată în special copiilor cu vârste mici, care participă  împreună cu părinții, aceasta fiind și o formă de încurajare a mișcării încă de la vârste fragede.

Totodată, cursa Familiy Run va promova relansarea programelor de educație fizică în școli. Reprezentanții asociația SanaSport spun că România ocupă locul 16 în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de ore obligatorii de educaţie fizică şi sport în şcolile primare şi gimnaziale, cu 59, respectiv 49 de ore pe an, mult sub media Uniunii Europene, de 67, respectiv 64 de ore de educaţie fizică pe an. Totodată, în timp ce majoritatea activităţilor sportive şcolare obligatorii sunt, în România, atletismul, jocurile cu mingea şi gimnastica, majoritatea ţărilor europene mai oferă elevilor activităţi în aer liber şi aventură, înotul şi sporturi de iarnă.

 

Având în vedere aceste date, asociația sportivă atrage atenția că sănătatea copiilor ar trebui să fie prioritatea zero a guvernanţilor, care trebuie să regândească noi strategii şi politici publice pentru relansarea educaţiei fizice în şcoli. „Din nefericire, au trecut inadmisibil de mulţi ani de când România nu a mai descoperit o Nadia Comăneci, un Gheorghe Hagi, un Ilie Năstase, un Ivan Patzaichin sau o Gabriela Szabo. Acest lucru se întâmplă nu pentru că spiritul lor a murit – încă există în fiecare copil talentat din această ţară – însă din păcate nu le mai alocăm atenţia şi resursele necesare sprijinirii lor, pentru a revedea România pe podiumurile campionatelor mondiale, europene sau jocurilor olimpice. Prin organizarea curselor Campionii Şcolii şi Family Run, în cadrul Maratonului Nisipului, ne dorim să construim o punte solidă pentru viitorii noştri atleţi, ne dorim să dezvoltăm o comunitate sportivă puternică, iar acest lucru nu se poate decât prin încurajarea sportului de masă. Contribuţiile de participare la aceste curse se vor întoarce în şcoli, pentru renovarea sălilor de sport şi pentru achiziţionarea logisticii specifice”, a declarat Daniel Antonaru, preşedintele şi iniţiatorul evenimentului internațional Maratonul Nisipului.

În afara celor două probe, care sunt necompetiționale, evenimentul care va avea loc la finele lunii martie, mai include probe competiționale de 5 și 10 kilometri, precum și proba de semimaraton, în lungime de 21 de kilometri și cea de maraton, de 42 de kilometri.

 


Adaugati un comentariu


 

*