21 de proiecte pe Sănătate, înscrise la Gala Societății Civile

La ediția din acest an, județul Buzău nu este reprezentat la niciuna dintre secțiunile competiției.

 

S-a finalizat perioada destinată înscrierii proiectelor în cadrul competiției Gala Societăți Civile, iar  în competiție au fost înscrise 181 de inițiative, dintre care 144 de proiecte, 23 de programe și 14 campanii de comunicare. Următoarea etapă este destinată jurizării, urmând ca premiile ediției din acest an să fie acordate pe data de 3 iunie, pe scena Ateneului Român.

Inițiativele, constând în proiecte, programe și campanii de comunicare, au fost depuse în cadrul mai multor secțiuni, organizatorii anunțând că pentru ediția din 2019, cea mai mare concurență va fi în cadrul secțiunii „Inovație”, unde au fost înscrise cele mai multe proiecte, 37 mai exact. Următoarele secțiuni în topul celor mai multe înscrieri sunt „Educație, Învățământ, Cercetare”, cu 33 de proiecte și „Proiecte pentru Tineret”, cu 32 de înscrieri.

Cele mai multe dintre proiectele înscrise în competiție – 123,  provin de la organizații din București, locul al doilea în acest clasament este ocupat, în premieră, de județul Brașov, cu opt înscrieri. Pe locul al treilea, cu câte 7 proiecte înscrise se clasează județele Cluj și Ilfov.

Din păcate, Buzăul nu se regăsește printre județele care vor fi reprezentate la această ediție de o organizație sau un proiect derulat la nivel local, pe adresa organizatorilor nefiind trimisă nici măcar o înscriere.

 

La secțiunea Sănătate au fost înscrise 21 de proiecte, unele dintre ele de mare impact, așa cum este proiectul „Fiecare copil contează”, al asociației Salvați Copii, sau „Teberele MagiCAMP” al asociației cu același nume. De altfel, MagiCAMP participă cu două proiecte, cel de-al doilea vizând „Centrul ce consiliere și sprijin pentru părinții și copii MagiCAMP”.

Printre proiectele înscrise la această secțiune se numără și cel referitor la serviciul de call-center pentru asistență medicală pediatrică non-stop Peditel 1791, care a fost premiat și în cadrul galei din 2016, precum și „O șansă pentru viață”, inițiat de asociația REACT, în scopul încurajării donării de sânge și al modernizării centrelor de transfuzie din țară.

Pe listă se mai regăsesc proiectul „Sănătos de mic”, destinat reducerii prevalenței obezității în rândul copiilor, „Speranță pentur Viață! Donează Sânge”, cel privind înființarea de cabinete stomatologice mobile pentru pacienții din mediul rural, sau proiectul ce vizează înființarea unui centru de excelență în prematuritate.

 

În afară de cele 21 de proiecte înscrise în cadrul acestei secțiuni, în competiție participă și ale proiecte care au ca beneficiari persoanele cu dizabilități sau pacienții cu diferite afecțiuni, acestea regăsindu-se în alte secțiuni precum cea de Incluziune socială și cea destinată Serviciilor de asistența socială.

Regăsim astfel, printre multe altele, programul „Butonul Roșu„ derulat de Crucea Alb-Galbenă, program ce se derulează și la Buzău asigurând un sistem de teleasistență pacienților aflați în grija voluntarilor organizației, precum și Telefonul Vârstnicului, program pentru care Consiliul Județean și-a dat acordul, anul trecut, pentru a fi extins și la nivelul județului Buzău.

În total, în competiția pentru premiile acordate în cadrul ediției a 17-a  a Galei Societății Civile sunt înscrise 125 de ONG-uri, 15 agenții și companii, 4 grupuri de inițiativă și 6 persoane fizice. Acestora li se adaugă și o instituție publică, înscrisă cu un proiect la secțiunea „Campanii de comunicare pe teme sociale”, singura în care este acceptată participarea unor instituiții publice.

 


Adaugati un comentariu


 

*