Alergare pe malul mării, în beneficiul copiilor bolnavi de cancer

O parte din taxele de participare la Maratonul Nisipului, care va avea loc în week-end, va merge către susținerea unui program unic, lansat în urmă cu un an.

 

La sfârșitul acestei săptămâni, plaja din stațiunea Mamaia va găzdui cea de-a șasea ediție a Maratonului Nisipului, competiție unică în Europa, prin prisma faptului că care este cea mai mare cursă de alergare de anduranță de pe continent, desfășurată integral pe nisip.

Ca în fiecare an, organizatorii vor sprijini o cauză caritabilă, direcționând în acest scop o parte din fondurile strânse de la participanți, prin achitarea taxei de participare.

Pentru această ediție, proiectul care va beneficia de sprijin în urma organizării competiției este dedicat copiilor diagnosticați cu afecțiuni oncologice, fiind vorba de un proiect unic în România, care a împlinit de curând un an de când a fost demarat. Este vorba de „Circuitul încrederii și al speranței”, inițiat în luna februarie a anului trecut de către asociația Dăruiește Aripi, în parteneriat cu Centrul Medical Focus din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Constanța. Centrul a fost înființat la inițiativa organizației umanitare, găzduind noua secție de onco-hematologie și reumatologie pediatrică a spitalului, iar în cursul anului trecut, medicii de aici și voluntarii asociației s-au implicat în derularea acestui proiect unic în România.

Acesta vizează asigurarea de tratament și monitorizare la domiciliu pentru copii din zona Dobrogei diagnosticați cu  boli cronice grave, onco-hematologice sau boli rare.

 

Personalul medical din cadrul centrului efectuează vizite la domiciliu pentru acești copii, în condițiile în care doar 38% din pacienții care se adresează centrului sunt din Constanța, restul trebuind să suporte stresul unei călătorii lungi pentru a ajunge periodic la spital, în vederea controalelor sau pentru a li se administra tratamentul.

Alina Patrăhău, președintele asociației Dăruiește Aripi, a declarat că „programul derulat de noi este puntea între spital și familiile copiilor cu cancer. Constanța are singurul compartiment de onco-hematologie pediatrică din țară care face deplasări cu personal medical specializat, după orele de program, acasă la copiii care au mare nevoie de monitorizare atentă din cauza diagnosticelor grele cu care trăiesc. Din totalul numărului de pacienți pediatrici cu diagnostic oncologic cu date complete înregistrați la SCJU Constanța, doar 38% au domiciliul în orașul Constanța, restul copiilor trebuind să călătorească ore întregi pe drum, dimineață devreme, nemâncați și de cele mai multe ori suferind efectele advserse ale chimioterapiei sau operațiilor recente”.

 

Pentru ca acest program să poată fi continuat, este nevoie și de susținere financiară, iar o contribuție în acest sens își vor aduce și cei care vor alerga duminică la malul mării. Mai precis, este vorba de participanții cursa Family Run, în cadrul căreia părinții vor putea alerga împreună cu copiii lor pe distanța de un kilometru. Proba are ca principal scop  „răspândirea importanței mișcării pentru sănătate și atragerea generațiilor tinere către sport”, după cum spun organizatorii, care au decis ca toate fondurile strânse din taxa de participare pentru această probă să fie donate asociației Dăruiește Aripi, în scopul susținerii proiectului sus-amintit.

În același timp, organizatorii spun că vor mai susține un proiect ce are ca principal scop atragerea copiilor și adolescenților către sport și mișcare, în general, pentru un stil de viață mai sănătos. În acest scop, a fost lansată o provocare către toate școlile, pentru a-și înscrie cât mai mulți participanți la proba special dedicată proiectului denumit Campionii Școlii, urmând ca banii strânși din taxa de participare la această probă să fie donați școlii cu cei mai mulți participanți la start, pentru a fi folosiți în scopul modernizării sălii sau terenului de sport exterior.

Competiția va mai include și trei probe competitive, desfășurate pe distanța de 10 kilometri (cros), 21 de kilometri (semimaraton) și 42 de kilometri (maraton) și va reuni la start peste 1.000 de participanți.

 


Adaugati un comentariu


 

*