Începe vaccinarea antigripală în rândul populației buzoiene

16 octombrie 2019 | 0 comentarii |

Campania din acest sezon a demarat la finele lunii trecute, însă prima tranșă de vaccin ajunsă la Buzău a fost folosită pentru imunizarea personalului medical din secțiile cu risc.

 

Virusurile gripale par să ne dea de furcă mai repede, anul acesta. Au apărut deja primele cazuri confirmate de Centrul de Supraveghere a Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.

Medicii ne recomandă să ne imunizăm, pentru a nu fi luați prin surprindere, mai ales că pentru prima dată după mulți ani, România a achiziționat la timp cele 1,5 milioane de doze de vaccin pe care le-a considerat necesare pentru imunizarea din acest sezon, iar primele tranșe destinate populației au fost deja trimise în teritoriu.

Astăzi a sosit la Buzău cea de-a doua tranșă de doze de vaccin gripal, astfel că Direcția se Sănătate Publică (DSP) poate trece la vaccinarea populației generale din grupele de risc, dozele de vaccin primite de la Ministerul Sănătății urmând să ajungă, începând de mâine, la cabinetele medicilor de familie.

Așa cum Sanatateabuzoiana.ro a relatat la vremea respectivă, campania de vaccinare antigripală în județ a început pe data de 23 septembrie, odată cu recepționarea de către DSP Buzău a primei tranșe de 800 de doze de vaccin.  Din acel moment s-a trecut la imunizarea personalului medical, care reprezintă categoria cea mai expusă riscului de îmbolnăvire, iar după cum a precizat dr. Carmen Scântei, coordonatorul Compartimentului Epidemiologie din cadrul DSP Buzău, stocul respectiv s-a epuizat în câteva zile, fiind destinat exclusiv acestei categorii.

Conform asigurărilor primite le la minister, a doua tranșă de vaccinuri a ajuns la Buzău la jumătatea lunii octombrie. DSP Buzău a primit 8.900 de doze pe care va începe să de distribuie, de mâine, medicilor de familie din județ.

 

Dr. Carmen Scantei

Astfel, persoanele din celelalte categorii de risc, respectiv vârstnicii, copiii între trei si 18 ani, pacienții cu boli cronice, femeile însărcinate, persoanele instituționalizate în centre de ocrotire socială și personalul din aceste centre, vor putea fi vaccinate antigripal, începând chiar de mâine. „Chiar dacă perioada optimă de vaccinare este octombrie-decembrie, este bine să ne imunizăm cât mai curând, astfel încât să nu fim surprinși de virusurile care deja circulă în acest sezon. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decis să fie fabricat un vaccin tetravalent, care să combată 4 tulpini, iar Ministerul Sănătății a achiziționat, pentru acest sezon, acest tip de vaccin. Nu trebuie uitat faptul că vaccinarea ne poate salva viața”, a subliniat dr. Scântei.

Virusul gripal nu produce îngrijorare doar în România, ci şi la nivel mondial. Specialiştii vorbesc de o posibilă pandemie, adica o epidemie extinsă cel puțin la un întreg continent. Efectele ar fi devastatoare.

Dr. Carmen Scântei a mai precizat că, până pe data de 10 decembrie, DSP Buzău urmează să mai primească alte trei tranșe de câte 8.900 de doze de vaccin gripal și astfel s-ar acoperi necesarul la nivelul județului, numărul de doze depășind chiar cu 5.600 cantitatea solicitată, inițial, de DSP.

Aceasta a mai declarat că, la nivelul județului, situația infecțiilor respiratorii și a pneumoniilor nu este una alarmantă, numărul cazurilor înregistrate în ultima săptămână fiind chiar în scădere față de săptămâna anterioară, când s-au diagnosticat peste 1.300 de infecții acute ale căilor respiratorii și 297 de pneumonii, cu mult peste numărul înregistrat în aceeași perioadă a anului precedent. Până la acest moment nu a fost semnalat însă nici un caz de gripă, însă situația s-ar putea schimba în perioada următoare, când meteorologii anunță o răcire accentuată a vremii, avertizează medicul epidemiolog.

 

La nivel național sunt disponibile 1,5 milioane de doze de vaccin gripal, cu 200.000 mai mult decât anul trecut. Dintre acestea, 1,49 de milioane sunt destinate persoanelor cu vârsta peste trei ani, urmând a fi completate, până la finele lui octombrie, cu alte 10.000 de doze destinate copiilor cu vârste între 6 luni și 3 ani, în condițiile în care vaccinul achiziționat  de Ministerul Sănătății nu este recomandat pentru această categorie de vârstă.

Achiziția vaccinului destinat copiilor sub 3 ani a constituit însă motivul pentru care deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus, zilele trecute, o plângere la DNA, acuzând nereguli în procedura de achiziție a vaccinului gripal, prin faptul că ar fi fost cumpărat un alt produs decât cel trecut în caietul de sarcini, în acest mod rămânând descoperită grupa de vârstă 6 luni – 3 ani.

În replică, Sorina Pintea a dat asigurări că licitația s-a derulat în condiții de legalitate, procedurile fiind monitorizate de ANAF. Aceasta a mai precizat că, în teritoriu au fost trimise zilele acestea 500.000 de doze de vaccin și a îndemnat populația să se imunizeze, avertizând că deja au fost confirmate primele cinci cazuri de gripă, în acest sezon.

Pentru a crește rata de imunizare și a mări numărul persoanelor protejate împotriva gripei, autorităţile din România se gândesc să introducă vaccinarea și în farmacii. Un proiect în acest sens a fost înaintat, de Colegiul Farmaciștilor din România, Sorinei Pintea, încă de la preluarea mandatului, dar se pare că a fost uitat, până acum, pe undeva prin sertarele Ministerului Sănătății.

 


Adaugati un comentariu


 

*