Istoria medicinii buzoiene, expusă la Centrul Muzeal „I. C. Brătianu”

29 august 2024 | 0 comentarii |

Sute de exponate, multe vechi de peste 100 de ani, costume medicale de epocă, instrumentar medical, două lămpi scialitice recuperate din fostul spital și restaurate de Laboratorul de Restaurare și Conservare Craiova, dar și numeroase materiale documentare sunt acum la dispoziția publicului larg.

 

Obiecte de patrimoniu aparținând unei istorii de peste un secol și jumătate fostului Spital de Chirurgie „I. C. Brătianu”, precursorul Spitalului Județean de Urgență Buzău, transformat ulterior în Centrul Muzeal „I. C. Brătianu”, sunt expuse acum publicului larg. Două proiecte expoziționale prezintă date istorice, fotografii de epocă și obiecte de patrimoniu reprezentative pentru istoricul clădirii și al instituției, de la înființarea spitalului, în anul 1872 și până în prezent, dar și expoziții de artă, lucrări ale unor artiști pastici buzoieni care au ajuns în patrimoniul Muzeului Județean în urma unor donații.

Expoziția, organizată de Secția Istorie a Muzeului Județean Buzău, se concentrează atât pe istoricul imobilului și importanța lui pentru comunitatea buzoiană, cât și pe personalitățile medicale care au activat aici. Maniera de expunere, precum și acuratețea informațiilor științifice vor transforma aceste spații într-o adevărată sursă de cunoaștere”, a punctat directorul Muzeului Județean de Istorie, Daniel Costache.

 

Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, de numele căruia se leagă reabilitarea, modernizarea și includerea fostului Spital Brătianu din Buzău în circuitul cultural național, a subliniat, cu prilejul vernisajului, că „începând de astăzi, Centrul Muzeal «I. C. Brătianu» își prezintă istoria. Și nu oricum, ci prin două expoziții de bază realizate într-un mod inedit, captivant și frumos. Cu acest proiect, Buzăul a devenit mai bogat din punct de vedere cultural. Știm cât de important e să cunoaștem istoria locală și, mai ales, să o transmitem mai departe celor tineri. Le mulțumesc și îi felicit pe colegii mei din Consiliul Județean Buzău, alături de care am implementat acest proiect cu fonduri europene și pe colegii din Muzeul Județean Buzău pentru profesionalismul cu care au pus în valoare această bijuterie culturală! Vă invit, dragi buzoieni, să vizitați Centrul Muzeal «I. C. Brătianu» și să descoperiți ce a însemnat pentru Buzău «fostul spital Brătianu», cum se făcea medicină atunci și care au fost personalityățile care și-au pus amprenta pe dezvoltarea medicinii buzoiene”, a afirmat Petre Emanoil Neagu.

 

Managerul Spitalului Județean de Urgență, Claudiu Danian, a menționat că expoziția pune în valoare „evoluția medicinii, de la 1870 pân în zilele noastre. E un colț de istorie care, sigur va fi apreciat mai ales de persoanlul medical, dar și de publicul larg. Sunt aspecte care te fac, astăzi, să te întrebi cum au putut să lucreze, la vremea respectivă, medicii, ca să salveze vieți, știind cu ce aparatură lucrăm acum”.

Remarcând atenția acordată unor „personalități a căror activitate a avut un impact îndelungat asupra instituției sanitare, în mod special, chirurgii Vasile Bianu (1858-1944), medic-colonel format pe lângă marii chirurgi din Paris și Londra, și Constantin Michiu (1885-1951), chirurg renumit care a făcut parte din elita medicală românească”, puse în valoare în cadrul expoziției, Claudiu Damian a felicitat personalului Muzeului Județean, căruia i-a mulțumit că a reușit să reconstituie „cu profesionalism și dedicare o istorie a medicinii buzoiene”, apreciind totodată implicarea Consiliului Județean Buzău în „recuperarea acestei bijuterii arhitecturale, încărcată de istorie, cultură și povești incredibile despre sănătatea viața buzoienilor”.

Muzeograful Elena Mădălina Oprea, șef secție Muzeul Județean Buzău, a precizat că expoziția are un conținut diversificat, conține costume de medici și foarte multe instrumente utilizate în chirurgia generală sau chirurgia oftalmologică și este îmbogățită cu informații despre personalul angajat al spitalului, pacienții ori donatorii care au susținut așezământul, statistici din activitatea instituției, în mod special a medicilor.

„Avem un costum de chirurg donat de Argentina Sandu, fostă asistentă la spitalul de stat București, care a donat în primăvara aceasta și un instrumentar chirurgical foarte elaborat pe care îl prezentăm astăzi, aici, buzoienilor. Sunt multe costume de medici și asistente, din diverse perioade. Este un costum de chirurg de la sfârșitul secolului al XIX-lea și continuăm cu evoluția acestor costume până la cel de-al Doilea Război Mondial. Avem și un costum  din timpul Primului Război Mondial, pe care îl foloseau cadrele medicale – medici, asistente și infirmieri -, pentru a se proteja împotriva tifosului exantematic, a explicat muzeograful.

 

Piesele centrale ale celei de-a doua săli de operații sunt două mari lămpi scialitice recuperate din fostul Spital „I. C. Brătianu” înaintea începerii proiectului de reabilitare a clădirii. „Acești «pacienți» au fost transportați la Laboratorul de Restaurare al Muzeului Olteniei Craiova și au fost supuși unor ample procese de restaurare între anii 2020 și 2022. Prin intermediul mijloacelor multimedia vizitatorii pot explora conținut video cu caracter științific și educațional specific sălilor de operații. O componentă importantă a fost colaborarea cu domnul Gabriel Petre, colecționar din Buzău, care a pus la dispoziție Muzeului Județean Buzău, în mod gratuit, fotografii de epocă care au fost integrate grafic în sălile expoziționale”, a explicat Daniel Costache, directorul Muzeului Județean. 

În cadrul expoziției, vizitatorii vor putea explora „multe alte informații despre istoria medicinii buzoiene, prin intermediul QR codurilor: conținutul unor cărți etalate în vitrine, cazurile pacienților spitalului din anul 1931, imagini ale clădirii înainte de reabilitare, liste cu instrumente chirurgicale achiziționate în anii 1920 de la Paris ori cu personalul medical și sanitar (1931, 1945)”, a adăugat acesta.

 

Făcând o incursiune prin istoria seculară a imobilului, Elena Mădălina Oprea a punctat importanța acestuia pentru asigurarea sănătății comunității buzoiene și personalitățile medicale care au activat aici, amintind că spitalul s-a înfijnțat în 1872, Spitalul „I. C. Brătianu” a fost înființat sub denumirea de Spitalul Județean, iar inițial, a funcționat în casele Persescu, niște case particulare închiriate de autoritățile locale”, care și-au pus problema ridicării unui așezământ spitalicesc. Spitalul a funcționat sub conducerea dr. Clement, până în 1892, apoi sub conducerea doctorului Vasile Bianu, care a ocupat locul de medic primar până la 1 aprilie 1920, când a fost pensionat.

„În 1936 s-au construit, pentru serviciul de radiologie și fizioterapie, patru săli, după ce magistratul Constantin Papdopol, prin foarte multe intervenții, a reușit să strângă sume fantastice de bani la vremea aceea ca să înființeze mai multe instituții sanitare”, a mai spus muzeograful, remarcând că, de-a lungul timpului, imobilul s-a afla când în proprietatea Prefecturii, când a Consiliul Județean, când a Ministerul Sănătății.

Figură importantă pentru istoria Buzăului, Constantin A. Papadopol (1883-1962) a fost un judecător filantrop cu multă inițiativă, ambiție și determinare, care a pus în mișcare energii și oameni pentru a salva vieți. „El a înființat și apoi a donat buzoienilor trei așezăminte sanitare, fiind foarte apreciat în epocă. Acesta s-a remarcat printr-o operă caritabilă extraordinară, dotând sala de operații a spitalului cu aparatură modernă, în anul 1924, sau înființând pentru buzoieni și locuitorii județelor limitrofe un laborator de analize, un institut de radiologie și fizioterapie și un serviciu antirabic. Pentru a cinsti cum se cuvine voluntariatul acestui judecător, la o distanță de un secol, proiectul expozițional a inclus refacerea plăcii de marmură care a fost așezată în anul 1924 în incinta sălii de operații modernizate de el și care a fost demontată imediat după instaurarea regimului comunist și apoi distrusă. De asemenea, a fost etalat și portretul lui C. A. Papadopol, tot după moda așezării în instituții a tablourilor principalilor donatori-ctitori”, au precizat organizatorii expoziției.

 

Clădirea monument istoric a fost inaugurată în 1896, având 40 de paturi și a funcționat ca spital al orașului până în 1916, apoi ca spital militar, până în 1920, după care a redevenit spital general, cu specializările Chirurgie, Boli oculare și Maternitate. Din 1924, spitalul dispune și de sală de operații și este condus de dr. Constantin Michiu.

În 1973, când a fost inaugurat actualul Spital Județean, spitalul Brătianu este transformat în secție exterioară a acestuia, cu specialitățile ORL și Oftalmologie, iar într-un alt corp de clădire, construit pe locul în care fuseseră inițial casele Persescu, a funcționat secția DV, care ulterior a fost mutată la Spitalul „Gârlași”, iar clădirea de la Brătianu a fost transformată într-un centru pentru tratarea copiilor cu autism „Dumbrava Minunată”.

În anul 2000, spitalul a fost închis definitiv, iar clădirea a fost lăsată în paragină, făcând cu ochiul multor rechini imobiliari. La propunerea președintelui Petre Emanoil Neagu, actuala conducerea Consiliului Județean a găsit însă o soluție prin care cea mai veche clădire de patrimoniu din Buzău a fost redată buzoienilor, în 2023.

 

Inclus în structura Muzeului Județean Buzău, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean, Centrul Muzeal „I. C. Brătianu” a fost gândit ca „spațiu de expunere și workshop educațional, un spațiu de dialog cultural generator de conținut, dar și un spațiu educativ și de interconectare, dotat cu echipamente moderne, care vor asigura interactivitatea cu expozițiile. Și va fi un spațiu deschis pentru orice tip de activitate culturală, educativă și științifică”, așa cum declara directorul Muzeului Județean Buzău, Daniel Costache, la inaugurare.

Astfel, pe lângă „Istoria medicinii buzoiene” au fost vernisate și trei expoziții de artă contemporană, care ocupă zona centrală a fostului spital, cu lucrări semnate de sculptorii Rodica Panaitescu și Emil Pricopescu și de pictorul Pompiliu Dobrin, donate Muzeului Județean și prezentate de muzeograful Alexandru Anghel, care vor putea fi admirate între 5 și 10 ani. „Prin cele două expoziții de bază, Centrul Muzeal «I.C. Brătianu» devine un adevărat muzeu”, concluzionează directorul Muzeului Județean. Expozițiile permanente și cele temporare pot fi vizitate zilnic, conform programului muzeal.

Credit foto: Ciprian Sterian & Centrul Muzeal I.C. Brătianu

 


Adaugati un comentariu


 

*