Joc video avizat pentru tratarea pacienților cu ADHD

O astfel de terapie a fost aprobată în premieră de Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite, după șapte ani de studii clinice.

 

Un joc video a fost recunoscut, în premieră, drept metodă eficientă de tratament în cazul Tulburării de Deficit de Atenţie şi Hiperactivitate (ADHD -Attention Deficit Hyperactive Disorder). Agenția pentru Alimente și Medicamente (FDA) din Statele Unite a dat avizul necesar pentru ca medicii să poată prescrie acest joc în terapia pacienților care suferă de acest sindrom. Este vorba de jocul video EndeavorRx, dezvoltat de Akili Interactive, cunoscut anterior ca Proiect EVO, care constă în completarea unor misiuni în diferite scenarii, prin care protagoistul este ajutat să treacă peste numeroase obstacole ce-i apar în cale.

Autorizația din partea autorități de reglementare din Statele Unite vine pe baza rezultatelor obținute în baza datelor obținute pe parcursul a 7 ani, din cinci studii clinice în care au fost incluși peste 600 de copii (băieți și fete) diagnosticați cu ADHD, inclusiv un studiu prospectiv, randomizat, controlat, publicat în jurnalul Lancet Digital Health, care a arătat că jocul este eficient ca terapie digitală în ameliorarea capacității de atenţie a copiilor cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani care suferă de ADHD. Pe baza beneficiilor pe care le-au experimentat participanții la cercetare și pacienții, sunt încântată că EndeavorRx se mută din laborator în clinică, pentru a juca un rol esențial ca parte a unui plan cuprinzător de tratament pentru copiii cu ADHD “ – a declarat Elysa Marco, specialist în terapii cognitiv-comportamentale la copil.

 

Studiul a relevat că mai mult de o treime dintre copiii care urmează această terapie – constând în practicarea acestui joc, timp de 25 de minute pe zi, cinci zile pe săptămână, o perioadă de patru săptămâni – au înregistrat o creştere semnificativă a atenţiei.

Directorul Centrului pentru Device-uri şi Sănătate Radiologică al FDA, Jeffrey Shuren, a declarat că  „EndeavorRx oferă o opţiune care nu necesită medicaţie pentru a ameliora simptomele asociate tulburării ADHD la copii şi este un exemplu important de evoluţie în domeniul terapiilor digitale”.

Se estimează că tulburările ADHD afectează în prezent 4 milioane de fete şi băieţi cu vârste între 7 şi 11 ani din SUA, care prezintă dificultatea de a rămâne concentraţi şi de controlare a comportamentului, precum şi un nivel foarte ridicat de activitate.

Studiul avertizează însă că nu sunt excluse posibile efecte secundare precum frustrare sau dureri de cap, de aceea jocul video va fi disponibil doar cu prescripţie medicală. Compania producătoare a deschis deja o listă pe site-ul său, pentru ca cei care vor să aibă acces la această terapie, după lansarea sa pe piaţă, să se poată înscrie.

 


Adaugati un comentariu


 

*