La mulți ani, FEMEIE! Zâmbește, fii fericită!

8 martie 2021 | 0 comentarii |

În fiecare an, de 8 Martie, ne amintim mai mult ca oricând că ele, femeile, sunt cele care ne fac viața mai frumoasă. În această zi, fie că spunem „La mulți ani, mamă!”, „La multi ani, iubito!” sau pur și simplu „La mulți ani, FEMEIE!”, ne exprimam admirația, recunostința, dragostea și respectul față de cele care, fără îndoială, au cel mai important loc în viața și în inima noastră.

Ziua Internațională a Femeii este o zi specială dedicată anual, pe 8 Martie, reprezentantelor sexului frumos, dar sărbătoarea a fost însă mai întâi o expresie a luptei femeilor pentru dobândirea unor drepturi, confundându-se ulterior, în ţările din fostul bloc sovietic, cu Ziua Mamei. După Primul Razboi Mondial, data de 8 Martie  a fost stabilită ca Zi Internațională a Femeii, recunoscută internațional în 1977, printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU, pentru a celebra realizările sociale, politice și economice ale femeilor și pentru marca lupta împotriva discriminării și violenței la care sunt încă supuse multe femei. 

De 8 Martie, orice femeie se așteaptă să fie iubită, răsfățată, prețuită și admirată. În această zi, bărbaţii oferă flori şi mici cadouri femeilor din viaţa lor – soţii, iubite, mame, bunice, fiice, colege… Fiecare femeie ar trebui sărbătorită cu flori, ciocolată, cine romantice și alte cadouri, chiar dacă pandemia ne impune anumite restricții…

Noi vă urăm, doamnelor și domnișoarelor, să fiți sănătoase, iubite și fericite! La mulți ani, FEMEIE!

 

Celebrul cântăreț interbelic Cristian Vasile  iubea femeia cu „patimă”.

Iată ce declara în melodia sa „Iubesc femeia”:

Femei sunt în lumea asta mare

Frumoase ca seninul înstelat

Găsești plăceri nebune în fiecare

Și-s dulci ca o clipită de păcat

 

De-mi place o brună cu ochii de jăratec

În focul căror inima-mi topesc

Apare o blondă cu surâs sălbatec

Și nu mai știu pe care s-o iubesc…

 

Iubesc femeia!

De dor nebună,

Femeia brună,

Cu ochi negri de foc…

Dar și pe aceea cu ochi verzi ca marea

Îmbrățișarea ei mă îmbată pe loc.

 

Blondă sau brună îmi e tot una

Deopotrivă la iubesc

Deopotrivă le doresc

Iubesc femeia!

Când e femeie,

A vieții cheie, doar prin ea o găsesc…”

 

ODA pe care buzoianul Girel Barbu i-a închinat-o FEMEII în 2015, surprinde esența femininului în cea mai pură formă lirică, existențială și liturgică…

„FEMEIA este Rugăciunea florilor, spusă în zori!

FEMEIA este Imnul soarelui, cântat în văzduh de ciocârlii!

FEMEIA este Scara pe care coboară și urcă îngerii la izvoare pentru a-și umpe cofițele cu apă pentru liturghia din cer!

FEMEIA este Iubirea în carne și oase!

FEMEIA este Casa unde copilăresc toate amintirile lumii!

FEMEIA este Cuptorul unde se rumenește pâinea cuvântului!

FEMEIA este Ușa prin care intră veșnicia în OM!

FEMEIA este Poteca care duce spre Fericire!

FEMEIA este Câmpia unde rodește Surâsul!

FEMEIA este Grădina unde încolțește, răsare, crește, înflorește și rodește Răbdarea!

FEMEIA este Biserica unde se sfințește lacrima!

FEMEIA este Leagănul din care se aude gânguritul Timpului!”

 

 

 

 

 


Adaugati un comentariu


 

*