Lectii de prim-ajutor medical, la „scoala altfel”

9 aprilie 2014 | 0 comentarii |

Crucea Rosie invata elevii buzoieni sa acorde primul ajutor medical de baza si care sunt situatiile in care trebuie solicitat ajutor specializat prin 112.

 

crucea-rosie02-asViata unei persoane accidentate depinde, in mare masura, de momentul acordarii primului ajutor si de priceperea celui care intervine primul la locul accidentului.

Primul ajutor de baza este ajutorul temporar acordat in caz de urgenta pentru salvarea unei vietii, care are rolul de a preveni eventuale complicatii ulterioare si ameliorarea suferintelor pana in momentul in care un serviciu medical specializat poate sa intervina, asa ca este de mare importanta cunosaterea felului in care se poate acorda, pentru a nu provoca mai mult rau”, explica Floarea Barzu, directorul Crucii Rosii Buzau, care in aceste zile, impreuna cu voluntarii deja instruiti, in cadrul programului „Scoala altfel”, participa la actiuni de instruire privind acordarea primului ajutor, la solicitare mai multor unitati de invatatamant din judet.

Astfel, voluntarii Crucii Rosii Buzau s-au aflat, ieri, alaturi de elevii Scolii generale nr. 10 „P.H.Zangopol” si de cei ai Colegiului National „B.P.Hasdeu”, iar astazi vor desfasura activitati impreuna cu elevii Scolii gimnaziale Cislau.

 

Floarea-Barzu - director Cr. Rosie Buzau

Floarea-Barzu – director Cr. Rosie Buzau

In cadrul acestor activitati, elevilor le sunt prezentate misiunile si obiectivele Crucuii Rosii, modul de actiune in situatii care impun acordarea primului ajutor si importanta utilizarii numarului de urgenta 112 numai atunci cand este cazul, dar activitatea cea mai importanta si mai atractiva pentru elevi consta in exercitii demonstrative in domeniul acordarii primului ajutor de baza premedical”, mai spune Floarea Barzu.

Crucea Rosie Romana are o traditie neintrerupta de peste 134 de ani in acordarea primului ajutor de baza si in pregatirea surorilor voluntare de Cruce Rosie.

Primul curs „de bandaje” a fost organizat in 1877, in incinta Spitalului Coltea din Bucuresti, iar de atunci, mii de persoane au absolvit cursuri de prim ajutor sau de surori voluntare de Cruce Rosie.

Personalitati de seama ale Romaniei au imbracat, de-a lungul timpului,  uniforma alba cu emblema Crucii Rosii. In timpul Primului Razboi Mondial, insasi  Regina Maria, imbracata in uniforma de infirmiera de Cruce Rosie, inspecta pe front sau in spatele frontului spitalele de campanie.

 


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*