Sute de familii nevoiase si de copii defavorizati din judetul Buzau vor avea un Craciun mai bogat si mai vesel cu ajutorul Crucii Rosii, al Consiliului Judetean si al unor elevi din Colegiul B.P.Hasdeu si Scoala generala nr. 1
Spiritul Craciunului este tot mai aproape si, parca mai multi dintre noi ne-am vindecat de invide, de egoism, simtim nevoia de a fi mai buni, mai generosi. Sa aduci o bucurie, oricat de mica, unor copii sarmani sau unor familii nevoiase pentru care altfel, Craciunul ar fi insemnat doar o masa „incropita cu cate ceva de-ale gurii”, nu-i putin lucru.
Sunt frumoase colindele, este minunat sa vezi ca sunt pastrate sau reinviate traditiile populare, iar Buzaul ne ofera din plin aceste bucurii. Parca te simti insa si mai bine, atunci cand vezi ca poti ajuta sau ca altii ii ajuta si cei pe care sorta i-a favorizat mai putin si sunt, fie bolnavi, fie batrani, singuri si neajutorati, fie saraci si cu copii nefericiti pentru care Mos Craciun este mai mult un vis decat un prilej de bucurie.
Asa cum ne-a obisnuit, in fiecare an, Crucea Rosie Buzau si-a mobilizat voluntarii care in aceste zile s-au transformat in „spiridusii lui Mos Craciun” si merg sa imparta daruri unui numar impresionant de copii mai putin norocosi sau unor familii nevoiase, pentru a le aduce si lor o raza de speranta si de bucurie in preajma Sarbatorilor.
In sprijinul lor a sarit Consiliul Judetean, dar si buzoienii care au donat bani, alimente sau alte bunuri, dar si elevii Colegiului National „B.P.Hsdeu” si cei ai Scolii generale „Av.T.Badulescu” (nr.1). Din putinul lor, acesti copii au strans bani, dulciuri si jucarii pentru copiii ai caror familii nu pot sa le ofere astfel de bucurii.
„In urmatoarea perioada vom distribui tichete sociale in valoare totala de 4.700 lei, unui numar de 94 de familii din comunele Beceni, Largu, Sarulesti si Vilcelele (valoarea tichetelor este de 50 lei/familie). In cadrul proiectului social derulat cu sprijinul Consiliului Judetean Buzau, 30 de pachete cu alimente vor ajunge la 25 de familii nevoiase din comnele Glodeanu Silistea si alte 5 familii din municipiul Buzau. Prin proiectul Banca de Alimente vor fi ajutate cu alimente alte 6 familii, iar doua persoane nedeplasabile din aceste familii vor primi cate un fotoliu rulant, precum si scutece absorbante”, a precizat direcorul Crucii Rosii Buzau, Floarea Barzu.
Astazi, elevii clasei a VII-a B de la Scoala Generala „Av. Mircea T. Badulescu”, indrumati de diriginte prof. Corina Costea, au pregatit daruri pentru cei 28 de copii abuzati/abandonati aflati in Complexul de Servicii Comunitare nr. 3 Buzau, pe care le vor dona in aceste zile, ajutati de voluntarii Crucii Rosii.
In urmatoarele doua zile, elevi ai Colegiului National „B.P.Hasdeu”, indrumati de prof. Anca Florea si prof. Alina Dinu vor fi prezenti in incinta Carrefour Buzau unde vor achizitiona si depune in recipientul special amenajat alimente in cadrul proiectului Banca de Alimente, din banii stransi de ei, prin Consiliul Elevilor.
Vineri, alti elevi ai Colegiului „B.P. Hasdeu”, sub indrumarea prof. Alina Dinu, alaturi de voluntarii filialei, se vor deplasa la Complexul de Servicii pentru Copilul cu Handicap Sever nr. 8 Buzau, unde vor impodobi un frumos brad de Craciun si vor oferi copiilor de aici, daruri pregatite de ei (fructe, dulciuri, scutece absorbante, etc.).
„Crucea Rosie Buzau multumeste tuturor celor care au inteles ca voluntariatul si solidaritatea umana sunt uneori mai pretioase decat alte bogatii, si au contribuit cu ce au putut si i-a lasat inima, venind in ajutorul voluntarilor Crucii Rosii, in incercarea de a aduce o raza de bucurie celor care se afla in situatii dificile. De asemenea, multumim din inima voluntarilor Crucii Rosii Buzau, partenerilor , donatorilor si sponsorilor, membrilor cotizanti, sustinatorilor, cu ajutorul carora se intampla aceste fapte frumoase”, a mai spus Floarea Barzu, urand tuturor buzoienilor „Craciun Fericit”si La Multi Ani!”.