Voluntarii Crucii Roșii de la Buzău vor ajunge mai ușor în zonele greu accesibile

Filiala județeană a organizației a reușit achiziția autospecialei de care a avea nevoie pentru transportul ajutoarelor umanitare în localitățile cele mai izolate.

 

Cele două baluri caritabile organizate de filiala Buzău a Crucii Roșii în data de 4 octombrie 2019 și pe 21 februarie, anul acesta, și-au atins scopul. Organizația a anunțat că a reușit să achiziționeze o autospecială mai spațioasă și mai puternică decât cea pe care o avea în dotare până acum, iar în acest fel, voluntarii vor putea ajunge mai ușor în zonele izolate din județ, în cadrul acțiunilor umanitare.

Noul autovehicul intrat în dotarea Crucii Roșii de la Buzău este o autospecială Mercedes Vito, achiziționată cu banii strânși din donațiile oferite de participanții la cele două baluri caritabile. Astfel, la balul din luna octombrie a anului trecut, au fost strânși   26.260 de lei si 100 de euro, iar după achitarea cheltuielilor aferente organizării au mai rămas 15.110 lei și cei 100 de euro, sumă insuficientă pentru achiziția autospecialei, fie ea chiar și una la mâna a doua.

Prin urmare, în luna februarie a acestui an a fost organizat și Balul de Dragobete, ocazie cu care s-au strâns din donații și taxele de participare 33.750 de lei. Dintre aceștia, 16.375 de lei s-au dus pe cheltuielile de organizare, iar diferența rămasă s-a adăugat sumei strânse cu ocazia balului din octombrie.

 

 La un nou calcul, s-a constatat că suma totală era suficientă atât pentru achiziția autospecialei, cât și pentru cea a unei remorci cu un gabarit de 700 de kilograme. Cu ajutorul unui voluntar cu experiență în domeniul auto, s-a trecut la sondarea pieței și astfel a fost găsită autospeciala Mercedes Vito cu cinci locuri și suficient spațiu pentru transportul unor cantități mari de ajutoare. Autovehiculul a fost achiziționat și se află deja în proprietatea filialei locale a Crucii Roșii, iar în zilele următoare va fi cumpărată și remorca de 700 de kilograme care poate fi atașată autospecialei.

În acest mod se va putea transporta, cu ajutorul unei sigure mașini, o cantitate mai mare de ajutoare, astfel că voluntarii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la acțiunile umanitare cu mai multe vehicule, ceea e înseamnă o economie de combustibil și cheltuieli mai mici.

 

De asemenea, autospeciala Mercedes este mai puternică decât vehiculul pe care Crucea Roșie l-a avut la dispoziție până acum, astfel că nu va avea dificultăți în a ajunge în zonele mai greu accesibile și în satele izolate, acolo unde locuiesc cei care au cea mai mare nevoie de ajutoarele umanitare pe care voluntarii Crucii Roșii le distribuie în cadrul acțiunilor pe care le desfășoară.

Achiziționarea autospecialei și remorcii este cea de-a doua realizare importantă din cele trei obiective pe care filiala locală și le-a propus în cadrul adunării generale care a avut loc în urmă cu un an.  Primul a fost obținerea unui nou spațiu in care organizația să își desfășoare activitatea, iar noul sediu din strada Republicii este la această oră amenajat pentru a răspunde tuturor necesităților, dispunând și de un spațiu pentru depozitarea materialelor folosite în cadrul acțiunilor derulate de Crucea Roșie, dar și de un parc ce a fost reabilitat cu ajutorul voluntarilor. „Cel de-al treilea obiectiv a fost să devenim o prezență permanentă în acțiuni de masă, să popularizam importanța cursurilor de pregătire a personalului ce poate interveni în caz de nevoie, sa creăm un nucleu de voluntari permanenți. Aici, buzoienii vor aprecia dacă munca noastră de un an de zile este vizibilă, daca am adus orașului o zonă de confort, dacă ne-am implicat trup și suflet în realizarea idealurilor organizației, dacă prin munca noastră, ajutați de sute de voluntari, am reușit”, se arată într-un comunicat al organizației.

 


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*