Peste 500 de buzoieni au apă caldă la robinet în urma unei noi campanii „Ariston Confort Challenge”

7 noiembrie 2020 | 0 comentarii |

Campania derulată în parteneriat cu Crucea Roșie are ca obiectiv dotarea cu boilere performante a școlilor, grădinițelor și a unor instituții de ocrotire din zone izolate sau defavorizate.

 

Crucea Roșie Buzău și compania Ariston Thermo România au anunțat încheierea cu succes al celui de-al treilea an al campaniei Ariston Confort Challenge, pe care o derulează în parteneriat, ca parte a unei inițiative globale ce își propune să aducă confortul chiar și acolo unde acesta pare greu de atins.

Din păcate, astfel de zone există și în România, iar județul Buzău nu face excepție, astfel că această campanie a avut până acum numeroși beneficiari din localitățile buzoiene. Astfel, în urma acțiunilor desfășurate în cel de-al treilea an al campaniei, peste 500 de copii și adulți din localitățile Buzău, Moșești, Cilibia, Sărulești și Bisoca vor beneficia de acces la apă caldă prin echiparea școlilor, grădinițelor și instituțiilor de asistență socială cu boilere performante donate de către Ariston Thermo România.

Misiunea identificării acestor instituții din zonele izolate sau defavorizate a revenit voluntarilor de la Crucea Roșie, iar compania Ariston Thermo România a donat boilerele performante acolo  unde a fost nevoie de ele.

 

Caravana Ariston Comfort Challenge din acest an a început în luna septembrie și a parcurs 24 de județe pentru a ajunge în localitățile identificate de către Crucea Roșie, unde au fost donate boilere electrice către instituții importante care nu beneficiază de echipamente de încălzire a apei, așa cum sunt școli, grădinițe, cabinete medicale, cămine de bătrâni și copii.

În județul Buzău au ajuns în cadrul acestei noi etape a campaniei 13 boilere, având capacități între 30 și 100 de litri, la Centrul pentru persoane cu nevoi speciale Moșești, Campusul pentru copii Bisoca, Centrul Școală după școală Buzău, Grădinița Sărulești, Școala Valea Largă, Școala și grădinița Lacurile, Școala și grădinița Lopătăreasa, Școala și gradinița Sările, Școala și grădinița Pleș, Școala Recea și Școala Gimnazială Cilibia.

Campania  are loc în contextul în care aproximativ 30% dintre români locuiesc într-o gospodărie care nu dispune de baie, duș sau toaletă cu apă curentă.

 

Accesul la apa caldă rămâne o problemă majoră în mii de instituții din România, așa cum sunt școlile și grădinițele în special din mediul rural, astfel că, în cadrul campaniei, donațiile de echipamente termice au fost direcționate cu prioritate către aceste locații.

La acest moment, aproximativ 4.200 dintre școlile din România nu au grupuri sanitare în incintă, situație cu impact asupra unui număr de peste 155.486 de elevi la nivel național. Dintre acestea, aproximativ 2.200 au grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă și fără canalizare.

Referindu-se la această acțiune, Ioan Silviu Lefter, directorul general al Crucii Roșii din România a declarat că „după campania de succes din ultimii doi ani, prin intermediul căreia am vizat îmbunătățirea condițiilor de trai a mii de oameni ce nu beneficiau de acces la apă caldă, demersul nostru comun a continuat. În acest an, când igiena mâinilor este, mai mult decât oricând, o măsură esențială pentru sănătate, am reușit să dotăm cu boilere electrice sute de școli, centre medicale și case de bătrâni din mai multe județe ale țării”.

 


Adaugati un comentariu


 

*