Magia Crăciunului. Sărbători cu bucurie!

În fiecare an, pe 25 Decembrie, sărbătorim Nașterea Domnului sau Crăciunul, una dintre cele mai iubite sărbători creștine, ne bucurăm în familie și luăm aminte la ce spun bătrânii, încercând să respectăm tradițiile, așa cum se cuvine.

 

Legenda spune că primii creștini au ales data de 25 decembrie ca moment al nașterii Fiului lui Dumnezeu și de celebrare a Crăciunului, pentru că la această dată a fost creștinat festivalul păgân Dies Natalis Solis Invicti, de la Roma, care înseamnă „ziua de naștere a Soarelui Necucerit”. Evenimentul a fost inaugurat de împăratul Aurelian (270-275), în cadrul căruia era celebrat zeul soare și sărbătorit solstițiul de iarnă.

Altă legendă spune că Sărbătoarea Nașterii Domnului a primit numele de „Crăciun” după cel al stăpânului singurei case în care Fecioara Maria a găsit adăpost atunci când trebuia să-l nască pe Fiul lui Dumnezeu și nimeni n-a vrut s-o primească. Singurul loc în care a fost primită a fost grajdul vitelor bătrânilor Crăciun și Crăciuneasa, unde bătrâna i-a adăpstit pe Maria și pe Iosif, fără știrea soțului, și unde s-a născut Pruncul Iisus. Crăciun s-a înfuriat când a aflat, dar apoi s-a căit și și-a împărțit averea sărmanilor, iar de atunci a rămas obiceul de a face daruri de Crăciun, mai ales copiilor și oamenilor săraci.

 

Crăciunul este una dintre cele mai frumoase sărbători creștine, este sărbătoarea familiei și este celebrată în toată lumea, printr-o multitudine de tradiții. Se spune că în această noapte se deschide cerul, lăsând colindele să străbată lumea, iar în aer plutește iertarea, împăcarea și bucuria, care învăluie sufletele oamenilor. Gospodinele își curăță casa înainte de Ajun, iar gospodarii se trezesc cu noaptea în cap pentru a aprinde focul în sobă, rostind următoarele versuri: „Bună dimineața lui Ajun!/ C-a venit într-un ceas bun/ Să ne-aducă: porcii grași și unturoși/ Și oamenii sănătoși,/ Vacile cu viței, oile cu miei, scroafele cu purcei, cloștile cu pui, găinile cu ouă./ La anul și la mulți ani!”.

Tradiția spune că în Ajunul Crăciunului nu se dă cu mătura, ca să nu alungi norocul din casă, nu se bea rachiu, se aduce vâsc în casă. Vâscul este o plantă magică, cunoscută și sub numele de creangă de aur, despre care se crede că are puteri miraculoase și o semnificație sacră în folclorul European. În mitologiile europene, vâscul este considerat o plantă magică, simbol al curăţeniei spirituale, al libertăţii şi armoniei, semn de bun augur al dragostei, apărător şi protector al casei şi al familiei.

În tradiția românească, în ajunul sărbătorilor de iarnă, oamenii își împodobesc casele cu vâsc ca simbol al bucuriei și pentru pacea sufletească. Pe lângă bradul împodobit de sărbătoare, vâscul e prezent în orice casă în perioada Crăciunului şi a Anului Nou.

 

Tradiția românească mai spune că cei care vor să vadă cum stau cu sănătatea în 2022 trebuie să taie un măr și dacă miezul acestuia este frumos, atunci nu vor avea probleme în următorul an. Se împodobește casa cu crenguțe de brad, iar pomul de Crăciun se pregătește pentru întâmpinarea Sărbătorii. Se spune că forma triunghiulară a bradului duce cu gândul la Sfânta Treime și că decorațiunile de pe acesta semnifică bogăția și cunoașterea. De aceea este important ca fiecare casă să aibă un pom de Crăciun.

Copiii merg cu colindatul, iar gazdele îi primesc și le oferă colaci, covrigi, mere și nuci. Se spune că cei care nu le deschid colindătorilor vor avea parte de un an neroditor și de ghinioane în casă, cauzate de zgârcenia arătată în Ajun. Înainte de Crăciun, și preotul merge din casă în casă, pentru a vesti Nașterea Domnului și a-i colinda pe oameni cu o icoană ce înfățișează scena nașterii lui Iisus Hristos, cântând troparul sărbătorii.

 

Și tot în această noapte, Moșul cel darnic și bun vine și pune cadouri sub brad, pentru copilașii care-l așteaptă cu drag… Legenda spune că Moș Crăciun trăiește împreună cu doamna Crăciun la Polul Nord și este atât de bătrân, că nimeni nu se mai întreabă dacă a fost vreodată tânăr. Acolo, el construiește jucării tot timpul anului, ajutat de spiriduși. Și tot la Polul Nord primește scrisorile de la oameni din toată lumea, în care fiecare îi spune ce-și dorește să găseasca sub bradul de Crăciun.

În Ajunul Crăciunului, Moșul își ia sacul cu daruri, îl pune în sania trasă de reni și merge pe la casa fiecaruia, lăsând darurile dinainte pregătite, de obicei, sub bradul împodobit.

Crăciunul mai este numit şi sărbătoarea familiei, este ocazia când părinţi, copii și nepoţi se reunesc, îşi fac daruri și se bucură de clipele petrecute împreună în jurul mesei, cu credinţa că prin cinstirea cum se cuvine a Nașterii Domnului și a celorlalte Sărbători ale Crăciunului, anul care începe curând va fi unul care le va aduce belșug, noroc și sănătate.

 

Afirmarea lui Moș Crăciun și a Crăciunului ca sărbătoare a copiilor a avut loc abia în 1843, când Charles Dickens a publicat celebrul „Cântec de Crăciun”, de multe ori ilustrat în cinematografie și în desenele animate.

Cu cât mai aproape-i Crăciunul, emoţia îi însoteşte pe copii în toate ritualurile premergătoare – scrierea de scrisori către Moşul sau alte obiceiuri de familie, iar poveștile spuse iarna „la gura sobei“, ghemuiți pe perne lângă brad, sunt parcă cele mai frumoase. Povestea Nașterii Domnului Iisus, legenda Sfântului Nicolae, povestea Fetiței cu chibriturile, Povestea bradului, a Omului de Zăpadă și câte alte povești pe care copilul nostru vrea să le audă an de an lângă brad, fac Sărbătorile Crăciunului de neuitat.

Dar oare care este povestea lui Moș Crăciun? Și cum face el ca să ajungă în fiecare casă și să aducă bucurie tuturor copiilor? Circulă multe legende despre Moșul cel darnic și bun, iar noi stăm cuminți în jurul bradului împodobit și le ascultăm, zâmbind cu speranță și cu bucurie…

 

Cea mai cunoscută legendă despre Moș Crăciun ne spune că în vremea când Fecioara Maria era pe cale să-l nască pe Iisus i-a cerut adăpost lui Moș Ajun care, fiind prea sărac, a trimis-o la Moș Crăciun, fratele lui mai mic și mai bogat. Ajunsă la casa acestuia, Maica Domnului o găsește acasă pe soția lui, Crăciuneasa, și îi cere adăpost. Crăciuneasa, o femeie cu inima bună, nu a stat mult pe gânduri, însă știindu-și soţul rău și necredincios, i-a oferit adăpost în grajdul vitelor, pentru că soțul ei nu ar fi lăsat-o să intre în casă.

Apoi, fără să-i spună soțului, Crăciuneasa a ajutat-o pe Maica Domnului să-L nască pe Pruncul Iisus. Crăciun însă a aflat și s-a înfuriat. Și-a pedepsit soția, tăindu-i mâinile, dar Maica Domnului a vindecat-o, lipindu-i mâinile la loc.

Văzând această minune și aflând că în grajdul său S-a născut Domnul Iisus, Crăciun a înțeles că a greșit, s-a căit și i-a cerut iertare lui Dumnezeu. Se spune că s-a căit atât de mult, încât a doua zi și-a împărțit întreaga avere copiilor săraci, iar de atunci, în fiecare an, în Ajunul Nașterii Domnului, Moș Crăciun vine cu sania trasă de reni, intră pe horn și pune fiecăruia sub brad cadourile mult așteptate.

 

Există însă şi o altă legendă, care spune că Moș Crăciun era un bătrân sărman care trăia la marginea unui oraș. Tot anul meșterea jucării, iar în Ajunul Crăciunului le vindea la târg pe mai nimic, pentru că oamenii din acel oraș nu erau prea bogați, iar el își dorea ca toți copiii să se bucure, după datină, în dimineața de Crăciun.

Într-un an în care meșterul vânduse toate jucările și se întorcea spre casă, s-a oprit și a privit pe fereastra unei case în care știa că locuiește o familie sărmană. I-a văzut pe cei trei copii cum visau cu voce tare și spuneau că s-ar bucura să aibă o jucărie, cu care s-ar juca toți trei, fără să se certe între ei. Deși știa ca nu mai are nici o jucărie, bătrânul a cautat în sac și… minune, nu se știe de unde, a apărut una. Astfel, dorința celor trei frați sărmani s-a îndeplinit.

În drum spre casă, bătrânul gândea: „Aș vrea să fac atât de multe jucării, încât sa dăruiesc câte una fiecărui copil din lume, dar mai ales celor sărmani, cărora n-are cine să le cumpere”… Și mergând așa, dus pe gânduri, a văzut în zăpadă un pui de căprioară rănit la picior, care-l privea cu ochi triști. Bătrânul i-a legat rana și l-a ajutat să se ridice. Atunci, ca din pământ, a apărut o sanie fermecată, purtată în zbor de niște reni minunați, iar hainele lui sărăcăcioase s-au preschimbat într-unele neobișnuite, de culoare roșie. S-a urcat în sanie și a fost dus într-o lume de basm, unde-l așteptau o mulțime de pitici care de atunci îl ajută să facă tot mai multe și mai frumoase jucării, în fiecare an. Iar după numele sărbătorii, copiii l-au numit Moș Crăciun…

 

O altă legendă vorbeşte despre un păstor bătrân și câinele său credincios. La lăsarea serii, bătrânul şi-a dorit să-și găsească un loc în care să poată să stea peste noapte. În acel moment, câinele lui a început să-i vorbească. I-ar fi spus că vede o stea extrem de frumoasă pe cer și l-a îndemnat s-o urmeze.

Bătrânul decide să urmeze lumina stelei. La un moment dat, într-un pustiu, el şi câinele au găsit un grajd în care se afla o femeie și Pruncul Ei. Vitele din grajd încercau să-L încălzească pe cel mic și pe mama Sa cu respirația lor, dar nu era suficient. Văzând una ca aceasta, pastorul a învelit femeia și copilul cu blana de oaie pe care o avea pe el. Pentru a nu-i fi frig peste noapte, bătrânul împreună cu câinele lui credincios s-a așezat între oi, să se încălzească.

Dis de dimineață, când a dat să plece din grajd, bătrânul păstor s-a trezit înconjurat de o lumină albă și strălucitoare. Și-a dat seama că se află în fața lui Dumnezeu.

Pentru că i-a oferit Maicii și Pruncului haina lui, Dumnezeu l-a răsplătit și l-a pus să fie cel care aduce bucurii în fiecare an. Aşa a apărut Moș Crăciun.

 

În cultura românească, Moş Crăciun are puteri miraculoase, specifice zeilor şi eroilor din basme, dar şi calităţi şi defecte specifice oamenilor. La apariţia creştinismului, Crăciun era un zeu atât de venerat încât nu a putut fi exclus cu desăvârşire din Calendarul Popular şi din conştiinţa oamenilor care adoptaseră credinţa în Hristos.

Lingviştii nu s-au pus de acord cu privire la originea cuvântului „Crăciun”. Unii spun că ar fi moştenit din latinescul „creationem” – „creaţie” sau „naştere”, alte izvoare sugerează că la origine se află un cuvânt mult mai vechi, tracic, de dinainte de romanizarea Daciei. Alţi specialişti spun că ar proveni din slavă. Cel puţin opt sensuri diferite au fost asociate acestui cuvânt, de-a lungul timpului.

Într-una din poveștile de Crăciun se spune că, în secolul al VII-lea, călugării foloseau forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime. În jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al păcatului originar. În secolul al XVI-lea, însă, familiile creştine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe şi dulciuri. Dar mai înainte, în secolul al XII-lea, oamenii obişnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii.

 

De Crăciun, în toate zonele țării au loc o serie de practici care au în centrul lor colindele şi mesele ritualice. Românii au un obicei unic în lumea creștină, cel al tăierii porcului de Ignat, pe 20 decembrie, după care gospodinele încep pregătirea bucatelor pentru masa de Crăciun, casa este curățată și împodobită cu crenguțe de brad.

Sărbătorirea Crăciunului începe, practic, de pe 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului, când copiii merg la colindat și primesc nuci, colaci, mere și bani drept rasplată.

În ziua Nașterii Domnului Iisus Hristos, creștinii stau la masă în familie, iar împreună cu cei dragi se bucură, mănâncă bunătăți tradiționale pregătite cu drag de mame și de bunici și închină un pahar cu vin.

Tot în această zi, peste 700.000 de români își serbează onomastica (323.053 femei și 382.665 bărbaţi), iar alți aproape 50.000 își sărbătoresc ziua de naștere. Oricare le este numele, cu toții sunt norocoși că pot fi sărbătoriți în Ziua Sfântă de Crăciun.

Noi le dorim sărbătoriților „La mulți ani!”, iar tuturor ccreștinilor, Crăciun fericit, cu bucurie, sănătate, pace și voie bună!