Nașterea Domnului, izvor al bucuriei, speranței și iubirii

„Astăzi S-a născut Hristos, /Mesia chip luminos, /Lăudați și cântați, /Și vă bucurați!” – este mesajul prin care colindătorii dau de veste, de peste 2.000 de ani, că pe data de 25 decembrie, în întreaga lume se sărbătorește Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos.

 

Naşterea Mântuitorului a avut loc la nouă luni după Întruparea Sa de la Duhul Sfânt, la Buna-Vestire, când Dumnezeu a trimis pe Arhanghelul Gavriil să vestească Fecioarei Maria: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!”.

Cărțile Sfinte ne spun că Iisus S-a născut în peșteră ca într-o biserică de sub pământ, apoi a fost așezat în iesle ca într-un altar de binecuvântare a pâinii. Betleem înseamnă în limba Sfintei Scripturi „casa pâinii”. Iisus Cel născut în peșteră ca om și așezat în iesle reprezintă pâinea cerească oferită oamenilor ca hrană spirituală prin Sfânta Euharistie, prin care are loc sfințirea omului, prin hrănirea lui cu Trupul și Sângele lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul.

 

Până să ajungă ceea ce semnifică astăzi, Crăciunul și Moș Crăciun au parcurs un drum lung și anevoios în istorie. Vă invităm să-l parcurgem împreună, pentru a înțelege semnificația acestei Zile Sfinte.

În calendarele romane, 25 decembrie reprezenta ziua centrală a Sărbătorii nașterii Soarelui – Saturnaliile, deoarece din această dată, zilele urmau să crească în durată. Mulți romani influenți îl celebrau pe Mithra, zeul persan al luminii, al cărui nume înseamnă Soarele nebiruit. Potrivit legendei, acesta s-a născut dintr-o stâncă în ziua de 25 decembrie, când păstorii din ținut au venit să i se închine. De fapt, cultul Mithra era Crăciunul, sărbătorit de secole de majoritatea popoarelor europene, deși sub alte denumiri.

Unii lingviști susțin că denumirea de  „Crăciun” provine din limba latină, din „creatio”, adică „naștere/creație”. Alții susțin că e vorba de un cuvânt mult mai vechi, tracic, dinainte de romanizarea Daciei.

 

Cu secole înainte de nașterea lui Iisus, europenii sărbătoreau, la 25 decembrie, solstițiul de iarnă (după calendarul păgân), întoarcerea luminii și renașterea naturii care urma să se întâmple odată cu venirea primăverii. În această zi, tații din țările nodice, împreună cu fiii lor, aduceau din pădure cel mai mare buștean pe care îl găseau și îi dădeau foc. Pe parcursul celor 12 zile cât stătea aprins bușteanul, ospățurile (adesea de-a dreptul sălbatice) se țineau lanț.

În Roma, festivalurile lunii decembrie începeau odată cu prima zi a acestei luni, cu Saturnaliile, o sărbătoare extrem de populară, în care aveau loc distracții cu băutură și orgii care se termina cu sacrificii umane.

Numită astfel după zeul Saturn, care însemna „belșug” , sărbătoarea era un pretext pentru a întoarce pe dos toate ierarhiile sociale, așa cum constatau scriitorii Iustin Martirul -sec.al II-lea, și Tertulian -începutul sec. al III-lea.

În anul 264, Saturnaliile au căzut pe 25 decembrie, iar împăratul Aurelian a proclamat această dată ca zi a festivalului dedicat Zeului Soare, Dies Natalis Invicti Solis, adică Ziua de Naștere a Soarelui Neînvins.

 

În timp ce romanii păgâni îl venerau pe Zeul Soare, o nouă religie, Creștinismul, își făcea loc prin imperiu. Istoricii spun că primii creștini nu celebrau nașterea lui Iisus, învierea acestuia reprezentând partea esențială a noii religii. Celebrarea sărbătorilor nașterii martirilor și a Nașterii Domnului, considerată inițial a fi în luna septembrie, odată cu Ros Hashana, a suscitat chiar o puternică opoziție, până prin secolul al IV-lea, când problema nașterii a devenit greu de ignorat și a început să fie acceptată.

Povestea Crăciunului începe cu nașterea pruncului Iisus, în orașul Bethleem. Nu se cunoaște data exactă a nașterii, dar se crede că este 25, iar luna aleasă a fost Decembrie, posibil pentru a permite Bisericii să concureze cu ritualurile păgâne din aceea perioadă a anului, dar și pentru că data era apropiată de solstițiul de iarnă al emisferei nordice, o perioadă tradițională de celebrare a multor culturi antice.

 

În anul 320, Papa Iuliu I a specificat pentru prima dată, oficial, data nașterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie. În anul 325, împăratul Constantin cel Mare a introdus oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează Nașterea lui Iisus. Tot el a decis ca duminica să fie „Zi Sfântă” într-o săptămână de șapte zile și a introdus Paștele cu dată variabilă.

Cele mai multe țări au acceptat însă Crăciunul ca sărbătoare legală abia în secolul al XIX-lea, iar în Europa a început să se răspândească după anul 429, când Crăciunul a fost declarat de împăratul Iustinian sărbătoare a Imperiului Roman.

Unii oameni nu știau cum să și-l imagineze pe Iisus, la început crezând că era doar o emanație spirituală a lui Dumnezeu. Decizia de a-i sărbători nașterea a însemnat însă și recunoașterea faptului că acesta a avut și formă umană, palpabilă.

Sărbătorile de iarnă creștine, care țin două săptămâni (24 decembrie – 6 ianuarie), s-au suprapus astfel peste Saturnalii (17 – 23 decembrie), peste sărbătoarea Mithra (25 decembrie) și peste Kaleandae Januarii (1 ianuarie).

 

Legătura dintre Nașterea Domnului și Moș Crăciun este făcută de legenda potrivit căreia staulul unde au stat Iosif și Maria împreună cu Iisus aparține, de fapt, lui Moș Crăciun.

Se spune că Maica Domnului, atunci când i-a venit vremea să nască, a bătut mai întâi la poarta lui Moş Ajun. Acesta, fiind un om sărac, a trimis-o la fratele său mai bogat, Crăciun.

Soția acestuia, Crăciunița a primit-o, dar pentru că soțul ei era un om rău și necredincios, a găzduit-o în staulul vitelor. Aici, Fecioara Maria l-a născut pe Iisus, în fân, printre animale, și după ce l-a înfășat în scutece curate, l-a așezat în iesle, pe care a folosit-o drept leagăn.

Când a aflat, Moș Crăciun și-a pedepsit soția tăindu-i mâinile, dar Maica Domnului a făcut o minune și i le-a lipit la loc. Moș Crăciun s-a căit, și-a cerut iertare, și a devenit darnic cu cei săraci.

 

Crăciunul mai este numit și sărbătoarea familiei. Este o bună ocazie când se reunesc părinții, copiii și nepoții, este momentul care unește familiile.

Se colindă casele pentru un an mai bun, se pregătesc mâncăruri tradiționale și se împodobește bradul, sub care copiii aşteaptă darurile Moşului.

Despre bradul de Crăciun se spune că este un pom al vieții, pentru că el rămâne verde tot timpul, simbolizându-l, astfel, pe Hristos, veșnic viu.

Se bănuiește că pomul de Crăciun ar fi apărut pentru prima dată la popoarele germanice, iar cu timpul s-a generalizat în tradiția creștină.

În România, primul brad de Crăciun a fost împodobit la palatul regelui Carol I de Hohenzollern, în anul 1866, iar de atunci românii au preluat această tradiție.

Bradul de Crăciun era împodobit, la început, cu fructe, flori de hârtie sau biscuiți. În timp, s-a trecut la ornarea acestuia cu fel si fel de minunății: globulețe de sticlă, beteală, bomboane de ciocolată, instalații luminoase, etc.

Există, de asemenea, obiceiul ca în vârful bradului de Crăciun să se așeze o stea, simbol al stelei care i-a călăuzit pe magi până la Betleem. Se spune că această stea aduce noroc și face ca dorințele să se îndeplinească.

 

Tot de Crăciun, se spune că este bine să se agațe vâsc de tocul ușii, iar acesta va aduce sănătate, noroc și bunăstare în casă, având puterea magică de a atrage îngerii și a alunga bolile. Vâscul este considerat o plantă sacră, un simbol al norocului, al prosperității și nu în ultimul rând, un simbol al iubirii. Tradiţia, răspândită în întreaga lume, spune că cine se sărută sub această ramură de vâsc va avea parte de iubire şi fericire.

Cu 200 de ani înaintea nașterii lui Iisus, în timpul sărbătorilor de iarnă, vâscul era folosit de preoții druizi. Aceștia venerau planta deoarece, deși nu avea rădăcini, rămânea verde de-a lungul lunilor de iarnă.

Celții credeau că vâscul are puteri magice, tămăduitoare și îl foloseau ca antidot pentru otravă, în tratarea infertilității și pentru îndepărtarea spiritelor rele. Era văzut de asemenea și ca un simbol al păcii.

Romanii ziceau că doi dușmani care se întâlnesc sub o ramură de vâsc, renunță la arme și se îmbrățișează.

Scandinavii au asociat planta cu Frigga, zeița iubirii, și poate că de aici vine obiceiul sărutului de sub ramura de vâsc. Cei care se sărutau sub vâsc aveau promisiunea unui an nou fericit și plin de noroc.

Colindatul din perioada Sărbătorilor de iarnă constituie o veche tradiție la români. Colindele românești dau mărturie despre felul cum înţelepciunea populară a ştiut să vestească, prin versuri, venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu. Sunt încărcate de frumuseţe şi duioşie, dar au, totodată, un puternic mesaj teologic. Prin versurile imnurilor dedicate Crăciunului se reconstruiesc imagini din Sfânta Scriptură sau aspecte surprinse în icoane.

Cuvântul „colind” provine din latinescul „Calendae Ianuarii”, denumire pe care o aveau sărbătorile păgâne din preajma Anului Nou, atunci când se făceau urările de belşug pentru noul an. Tot atunci se împărţeau şi daruri celor care colindau, iar obiceiul se păstrează până în zilele noastre.

Potrivit tradiţiei, colindătorii primesc un colac făcut din grâu curat (colindeţ) și nuci care, prin forma lor fac trimitere la simbolul cercului, al perfecţiunii.

În prezent, cu colindul merg copiii şi tinerii, iar în unele zone, după apusul soarelui, anunţă naşterea lui Iisus chiar şi adulţii.

 

Redacția Sănătatea Buzoiană vă mulțumește tuturor celor care ne oferiți zilnic darul neprețuit de a ne fi cititori fideli și de a aprecia ceea ce noi încercăm să vă transmitem prin articolele noastre, pentru a vă ține la curent cu tot ce este important pentru sănătatea fiecăruia dintre noi, a familiei din care facem parte și a comunității în care trăim!

Lăsăm Sărbătoarea Crăciunului să ne încălzească sufletele, Raza Dumnezeiasacă a Nașterii Pruncului Iisus să ne lumineze gândurile, iar mirosul bradului, al scorțișoarei și al portocalelor să ne purifice simțurile…

Ne răsfățăm gustul cu sarmale, caltaboși, cârnați, cozonac și vin fiert, iar inimile ni le transformăm în torțe ale bucuriei, oferind daruri și iubire celor apropiați și celor mai puțin norocoși!

Vă dorim Crăciun Fericit, cu sănătate și belșug, alături de cei dragi!