Mai multe kilograme în plus la tinerețe, mai puțini ani la bătrânețe

25 octombrie 2019 | 0 comentarii |

Un studiu publicat în British Medical Journal  arată că excesul ponderal în prima jumătate a vieții crește riscul de deces prematur.

 

Supraponderabilitatea și obezitatea la vârste fragede și în prima jumătate a vieții pot avea urmări nefaste peste ani, chiar dacă, după vârsta de 40 de ani, persoanele în cauză revin la o greutate normală. Avertismentul vine din partea unei echipe de cercetători de Facultatea de Sănătate Publică a Universității Huazhong din China, care au efectuat un studiu în rândul cetățenilor americani și au publicat concluziile în British Medical Journal.

Autorii cercetării susțin că o creştere în greutate în jurul vârstelor de 20, 30 şi 40 de ani măreşte cu peste o cincime riscul de deces prematur. Concluziile vin în urma analizei datelor prelevate de la 36.051 de persoane care aveau 40 de ani sau mai mult la începutul studiului. Subiecții au fost cântăriți ți măsurați la începutul studiului, menționându-le cercetătorilor și ce greutate aveau la 25 de ani şi cu 10 ani înainte de studiu. Perioada de monitorizare s-a întins e durata a 12 ani, timp în care s-au înregistrat 10.500 de decese în rândul persoanelor selectate pentru studiu.

 

După eliminarea factorilor ce puteau influenţa rezultatele, specialiştii au descoperit că, în comparaţie cu persoanele cu o greutate sănătoasă, subiecţii care au devenit obezi între vârsta de 25 de ani şi aproximativ 40 de ani prezentau un risc mai mare cu 22% de deces prematur din orice cauză şi un risc crescut cu 49% de deces din cauza bolilor de inimă.

Persoanele care au slăbit şi au trecut de la obezitate la o greutate sănătoasă în aceeaşi perioadă nu au prezentat un risc crescut de deces prematur. Acest lucru nu a fost însă valabil şi pentru participanţii care au pierdut din greutate la o vârstă mai înaintată. Cei care au scăpat de obezitate începând cu vârsta de circa 40 de ani şi mai târziu au prezentat un risc mai mare cu 30% de deces prematur din orice cauză şi un risc mai mare cu 48% de deces în urma bolilor de inimă. S-a mai stabilit că obezitatea, pe parcursul întregii vieţi adulte, presupune un risc de deces prematur de până la 72%.

Rezultatele indică faptul că menţinerea greutăţii normale de-a lungul vârstei adulte, în special prevenirea creşterii în greutate la începutul celei de-a doua părţi a vieţii, sunt importante pentru prevenirea deceselor premature în perioada ulterioară.

 


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*