Mai multe medicamente compensate, de la 1 august

1 august 2019 | 0 comentarii |

CNAS a publicat noile liste și subliste, în care au fost incluse 146 de noi tratamente, în special pentru boli cronice și boli rare.

 

Catalogul Național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România (CaNaMed) cuprinde, de astăzi, 146  de noi medicamente. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat, deja, pe site-ul oficial, cele zece anxe care cuprind medicamentele aflate pe sublistele A, B și C, folosite de medicii prescriptori. Între noile tratamente se află un medicament pentru scăderea nivelului de colesterol „rău”, câteva terapii pentru afecţiuni rare (boala Farby, psoriazis în plăci, fibroză chistică etc.) și alte tratamente pentru boli cronice.

Prin Ordinul 711/29 iulie 2019, CNAS modifică și completează Ordinul președintelui 1611/2019, astfel că 146 de noi poziții noi poziții sunt introduse în catalogul naţional care stabileşte noile preţuri ale medicamentelor de uz uman. Totodată, câteva zeci de medicamente își modifică prețul, în principal pentru clarifiarea unor neconcordanțe, iar alte 32 de medicamente sunt abrogate, adică ies de pe piață.

 

Cel mai scump medicament introdus în catalog are substanța activă caplacizumab şi este indicat pentru tratamentul adulților care manifestă purpură trombocitopenică trombotică dobândită și va costa peste 160.000 de lei/1 cutie.

La polul opus, cel mai ieftin dintre noile medicamente are ca substanță activă simvastatina și este utilizat pentru scăderea nivelului de colesterol total din sânge, a colesterolului „rău” (LDL-colesterol) şi a substanţelor grase denumite trigliceride, iar o cutie din acest medicament costă doar 1,51 lei.

Prețurile maxime stabilite de Ministerul Sănătăţii în CaNaMed sunt obligatorii pentru deținătorii de autorizație de punere pe piață (DAPP) a medicamentelor, pentru distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente din România care au relații contractuale cu Ministerul Sănătății, cu casele de asigurări de sănătate sau cu direcțiile de sănătate publică județene.

 

Ultimele discuții referitoare la modificarea Ordinul ministrului Sănătății nr. 1468/2018 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman a fost purtată, de Ministerul Sănătății, cu Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR), în data de 29 iulie.

Ultima modificare majoră a catalogului de mediamente din CaNaMed a fost realizată la 1 iulie, când Ministerul Sănătății a introdus 190 de medicamente.

Prima corecție a prețurilor din acest catalog, după 2015, şi care se aplică de la începutul acestui an, a fost publicată în Monitorul Oficial, în 22 noiembrie 2018.

Conform Ordinului MS, preţurile medicamentelor cuprinse în Canamed intră în vigoare începând cu data de 01.08.2019 şi sunt valabile până la 1 ianuarie 2020, cu câteva excepții, pentru care au fost stabilite alte termene.

Pentru farmaciile care nu au contracte cu casele de  asigurări de sănătate, cu direcțiile de sănătate publică județene sau cu Ministerul Sănătății, prețurile sunt cuprinse în Catalogul public.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*