Medicii pneumologi reiau testarile gratuite pentru depistarea afectiunilor respiratorii

6 octombrie 2015 | 0 comentarii |

Specialistii spun ca acest lucru este necesar, intrucat aceste afectiuni castiga teren si este nevoie de tratament precoce si de lunga durata.

 

Boli pulmonare-radiografieUna dintre problemele importante care au fost aduse in discutie la conferinta pe tema managementului bolilor pulmonare a fost cea referitoare la afectiunile obstructive, cum sunt astmul si bronhopneumopatia cronica obstructiva (BPOC), afectiuni despre care specialistii spun ca in fiecare an castiga teren. Astfel, conform medicului Florin Mihaltan, presedintele Societatii Romane de Pneumologie, 14 la suta dintre adultii de peste 40 de ani din Romania sufera de astfel de afectiuni, iar trendul este unul ascendent.

Se estimeaza ca in anul 2020, BPOC va fi pe locul trei ca prevalenta in topul bolilor la nivel mondial, dezvoltandu-se in stransa legatura cu tabagismul. In cazul acestei boli, medicul Florin Mihaltan spune ca in Romania se impun imperios doua tipuri de masuri, primul tip tinand de latura de prevenire si depistare prin efectuarea de spirometrii, si al doilea, tinand de bugetare si compensare in proportie de suta la suta a medicatiei, dat fiind ca aceasta se administreaza pe o perioada de timp indelungata, inca din faza precoce a bolii.

 

Prof. dr. Florin Mihaltan

Prof. dr. Florin Mihaltan

In ceea ce priveste primul tip de masuri, medicul specialist a mai declarat in cadrul conferintei ca Societatea Romana de Pneumologie va relua campaniile de spirometrie, care de aceasta data se vor efectua pe o perioada mai indelungata de timp. „Vom incerca sa reluam campaniile de spirometrie, care vor dura mai mult. Aceste campanii se vor face initial gratuit. Ulterior, pacientul care este depistat se va adresa medicului specialist, cu bilet de trimitere de la medicul de familie, pe ruta obisnuita. Este un test care dureaza trei minute, nu este dureros, este repetabil si este extrem de binevenit pentru a pozitiona pierderea functiei respiratorii pentru pacient”, a precizat presedintele Societatii Romane de Pneumologie.

BPOC este o boala respiratorie cronica ce afecteaza atat bronhiile cat si plamanii si se manifesta prin ingustarea progresiva si ireversibila a bronhiilor, ceea ce duce la o scadere progresiva a capacitatii respiratorii.

 

Spirometrie2Principala cauza de aparitie a bolii este fumatul, in marea majoritate a cazurilor aparand la fumatori, dupa varsta de 40 de ani. Nu toti fumatorii fac BPOC, dar s-a constatat ca 10-15 la suta dintre ei, care au probabil o predispozitie inca neprecizata, reactioneaza exagerat la fumul de tigara. In afara de fumat, BPOC mai poate fi favorizata de poluarea atmosferica, de fumatul pasiv la nefumatorii care respira fumul altora, sau de sistemele de incalzire cu carbuni.

Fumatorii considera ca este normal sa tuseasca, de aceea tusea, desi este prezenta la multi pacienti cu BPOC, nu-i alarmeaza. Pe masura ce bronhiile se ingusteaza si capacitatea respiratorie se reduce, bolnavii incep sa resimta o lipsa de aer la eforturi pe care anterior le faceau usor. Adesea, cand oboseala la efort este destul de suparatoare ca sa se adreseze medicului, capacitatea respiratorie e scazuta deja la jumatate. Pe fondul acestei reduceri a tolerantei la efort pot aparea crize de sufocare, confundate de unii cu astmul, si episoade infectioase respiratorii, mai ales iarna.

Pentru un diagnostic corect si pentru evaluarea severitatii si a evolutiei in timp, este indispensabila spirometria, adica masurarea capacitatii respiratorii. Pacientului i se cere sa expire intr-un aparat special, cat de profund si de puternic poate, iar testarea evidentiaza un sindrom obstructiv bronsic, cu reducerea unui parametru numit VEMS, iar in functie de reducerea acestuia se apreciaza severitatea bolii. De cele mai multe ori, pacientii ajung la medic cand VEMS ajunge deja in jur de 50 la suta din nivelul normal.

 


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*