Medicii recomandă cumpătare în perioada Sărbătorilor Pascale

18 aprilie 2025 | 0 comentarii |

Este Vinerea Mare, iar în aer pluteaște deja aroma cozonacilor, a mielului bine rumenit pe grătar, a drobului și a altor bunătăți pe care gospodinele le vor pune pe masa de Paști, alături de tradiționalele ouă roșii, simbol al Învierii, al creației și al mântuirii.

 

Sărbătorim cu toții Învierea Domnului cu bucurie, iar la mesele de sărbătoare, la care se adună întreaga familie, sunt nelipsite pasca, ouăle roșii, drobul, friptura de miel, cozonacul și alte  bunătăț pe care le udăm cu un vin bun. Medicii ne recomandă însă ca toate aceste bunătăți să fie asezonate cu cruditățile și trufandalele primăverii, care vor echilibra foarte bine aportul caloric și nutrițional și vor spori beneficiile mâncărurilor tradiționale, iar în același timp ne vor feri de riscul de a ajunge la spital.

Medicii ne spun că există multiple beneficii ale consumului cărnii de miel, dar pentru a valorifica din plin de gustul bun și nutrienții pe care ni le oferă preparatele tradiționale specifice Sărbătorilor Pascale este necesar să nu uităm că important pentru sănătate este să consumăm din toate, cu cumpătare…

 

* Carnea de miel este bogată în Omega 3 şi CLA (Omega 6) în special dacă mieluții au crescut într-un mediu natural şi au fost hrăniţi fără furajere cu hormoni şi antibiotice.

* Sursă ridicată de energie. 100 gr de carne conține 206 kcal, un procent important din totalul de calorii zilnic necesar care ne ajută în îndeplinirea activităților curente, reduc oboseala și ne ajută să ne păstram concentrarea.

* Sursă importantă de proteine. Nu este niciun secret că toate tipurile de carne roșie sunt bogate în proteine benefice organismului. Este foarte recomandată celor care urmează diete de întărire a sistemului muscular, proteinele jucând un rol important în creșterea masei musculare, beneficiile acesteia fiind de a opri acumularea de grăsime, ajută digestia, suplimentează energia și întăresc organismul.

Carnea de miel are conținut ridicat de calciu, care ajută la menținerea sănătății oaselor, le întărește și previne distrugerea acestora. Fosforul din carnea de miel ajută, asemănător calciului, la menținerea sănătății oaselor, jucând un rol important în prevenirea osteoporozei. Conținutul de seleniu din carnea de miel are un rol antioxidant foarte important, ajutând în lupta împotriva radicalilor liberi. Se reduce astfel riscul dezvoltării anumitor boli și este menținută sănătatea pielii și a organismului.

 

* Carnea de miel este o importantă sursă de niacină şi de vitamine din complexul B-urilor: B1, B2, B6, B9, Biotină, B5, B12 şi colina vitamine deosebit de importante pentru un metabolism sănătos şi pentru a preveni acumularea excesului de homocisteină în corp ceea ce ar creşte riscul bolilor cardiovasculare.

Vitamina B1 din carnea de miel este o cantitate mică față de cea necesară organismului, însă are proprietăți antioxidante importante, contribuind la creșterea energiei corpului, menține rezistența organismului și prevenie deshidratarea pielii.

Vitamina B2 (riboflavina) conținută de carnea de miel are rolul de a menține sistemul nervos sănătos și de a-i prelungi durata de viață, menține sănătatea ochilor și ajută la întărirea și conservarea proprietăților tuturor simțurilor. Întărește si îmbunătățește sistemul imunitar și previne apariția aftelor și a buzelor crăpate.

Vitamina B12, cunoscută și sub denumirea de cobalamină, ajută la formarea celulelor roșii, previne anemia și sporește rezistența și sănătatea fizică.

 

Când alegeți carnea de miel, cumpărați pe cât posibil bucăți cât mai slabe, în general pulpa, și îndepărtați cu cuțitul toate urmele albe (de grăsime) înainte să vă apucați de gătit. Pulpele merg la cuptor, iar carnea pentru friptură trebuie stropită din belșug cu apă și vin și împănată cu usturoi și alte mirodenii. Este o carne relativ slabă (animalul e tânăr), fragedă și se pretează foarte bine pentru a fi gătită la cuptor sau la grătar. O porție de friptură miel 200g (cât o palmă) are 250 de calorii.

Modalitatea cea mai corectă de preparare a cărnii de miel este fierberea şi gătirea la temperatură scăzută. Atunci când se prepară o ciorbă din carne de miel este indicat ca aceasta să se adauge după ce apa a dat în clocot pentru a nu se pierde proprietăţile nutritive în apă. Iar atunci când se preferă a se consuma sub formă de fripturi – se ţine cu 24 h înainte de preparare într-un baiţ de oţet sau vin, apă şi condimente, pentru ca aceasta să fie mai fragedă şi uşor digerabilă.

În plus, nu uitați că într-o farfurie ideală, legumele ar trebui să reprezinte jumătate din suprafaţă.

 

Ciorba de miel este o alternativă sănătoasă de preparare a acestei cărni. Bine acrită cu borș (bogat în vitamine din grupul B), ea nu trebuie să lipsească de la masa de prânz, pentru că, pe lângă carnea fiartă, pusă în multă zeamă, ciorba de miel conține și multe legume și verdețuri de sezon. Carnea ar trebui să fie, de fapt, ca un condiment din punct de vedere a raportului în ingrediente şi pentru echilibru în farfurie, ne spun nutriționiștii.

Ciorba reprezintă cel mai sănătos fel de mâncare și are puţine calorii, dar totodată este săţioasă și ține stomacul plin, de două ori mai mult decât un felul doi și este un aliment ideal de slăbit. Putem să mâncăm ciorbă de trei ori pe zi, nu avem cum să greşim, ne şi hidratăm, şi cantitatea de carne nu este foarte mare.

Recomandări: după gătit, lasați oala să se răcească, iar grăsimea care se strânge deasupra aruncați-o! Presărați mult pătrunjel și leuștean proaspăt tocat, în farfurie!

 

Drobul de miel este poate cel mai cunoscut preparat pentru masa de Paști, vedeta culinară a acestei sărbători, alături de tradiționalul cozonac, pasca și ouăle înroșite.

Este un preparat extrem de dietetic şi sănătos, pentru că acolo organele sunt fierte, apoi sunt tocate bucăţele şi băgate la cuptor, amestecate cu multă ceapă, mărar și usturoi. Se mai pot pune și câteva frunze de ștevie sau lobodă, realizându-se astfel o combinaţie extrem de echilibrată între legume şi carne.

Este un preparat concentrat şi intens ca şi gust, de aceea nu este nevoie de o cantitate mare pentru o masă. Se prepară din organele mielului, fierte și tocate mărunt, la care se adaugă multe verdețuri, ouă, puțină smântâna și se dă la cuptor.  Ideal este să consumăm o felie de un deget grosime la o masă şi este foarte bine dacă o mâncăm cu salată.

Din punct de vedere nutrițional are un conținut caloric redus și poate fi aperitivul perfect. O felie de drob are în jur de 80 de calorii.

 

Stufatul este unul dintre cele mai apreciate mâncăruri de primăvară de pe la noi. Radu Anton Roman spunea că stufatul este „un alt simbol românesc al primăverii, cu înfățișare ritualică – plante verzi care se împletesc în coronițe – înflorind în Muntenia cum nici unde”. Este totodată o mâncare comuncă și grecilor (stufáton), italienilor (stufato) sau celor din sudul Franței (Estouffade à la provençale) și este un alt mod sănătos de a pregăti mielul, cu condiția să fim  zgârciți cu sticla de ulei. În acest preparat, carnea reprezintă poate nici 20% din ingrediente, restul fiind legume, ceapă şi usturoi din belşug, iar sucul de roşii ajută la creşterea absorbţiei fierului din carne cât şi din verdeaţă.

Carnea (se folosesc în special costițele și coloana vertebrală) trebuie înăbușită fără nici un adaos de grăsime (în puțină apă) și fiartă, apoi, împreună cu cozi de ceapa și usturoi verde sau, după preferință, cu spanac sau ștevie.

 

Cozonacul și Pasca sunt nelipsite de la masa de Paști, dar au un aport caloric însemnat, așa că ar fi indicat să nu se consume mai mult de o felie pe zi, preferabil în afara meselor principale, ca aliment dulce.

Cozonacul nu este cel mai uşor desert de făcut acasă, necesită pricepere și timp, dar este delicos și cu cât este mai pufos este mai umflat cu aer şi pare că mâncăm mai mult. O felie de cozonac est echivalentul a două-trei felii de pâine, așa că, pentru siluetă, putem compensa tăind zilele acestea din raţia de pâine, pentru a lăsa loc porţiei de cozonac.

Pasca este și ea un dulce minunat, un fel de cozonac cu brânză dulce, specific Paștelui. Brânza dulce este chiar un aliment faţă de care ar trebui să avem o disponibilitate crescută în această perioadă, pentru că niciodată laptele nu va fi la fel de hrănitor şi plin de gust ca primăvara. Foarte săracă în grăsimi, pasca în sine nu este un produs foarte dulce şi atunci este de preferat o a doua felie de pască, în locul celei de-a doua felii de cozonac.

 

Oul fiert este un aliment extrem de rezistent, mai ales dacă îl ţinem în frigider, unde poate fi păstrat o săptămână, fără niciun fel de problemă. Oul este un aliment colecistochinetic, adică strânge vezica biliară și o ajută să fie activă.

Persoanele care se ştiu suferinde şi au o vezică mai leneşă, vor simţi oul ca pe un aliment care «cade greu», dar el este un aliment recomandat, bun și eficient pentru ficat. În cazul unei vezici biliare leneşe, este recomandat să nu se mănânce mai mult de un ou pe zi, pentru că efortul acesteia se poate transforma într-o mică indigestie.

Oul este un aliment hipocaloric, așa că nu îngrașă, este colecistokinetic și ajută la digestie – mai ales într-o situație specială cum sunt sărbătorile, dar  cei cu valori crescute ale trigliceridelor și colesterolului se vor limita la 2 ouă/zi.

Paştele este însă un moment special, așa că dacă zilele acestea facem un pic de exces şi mâncăm 5-6 ouă, nu e chiar o problemă, pentru că oricum este recomandat să consumăm 3-4 ouă pe săptămână.

 

Desigur, nu ne putem închipui că de la masa de Paște lipsește paharul cu vin roșu, care simbolizează „sângele lui Iisus” și care, de obicei, contribuie la buna dispoziție.

Vinul este considerat cel mai mic „rău” posibil între sortimentele de alcool, iar consumat cu moderație are chiar calități nutriționale benefice. Având puține calorii, vinul ne încarcă cu energie, îmbunătățește digestia, stimulează apetitul și ajută la restabilirea echilibrului nutrițional, favorizând totodată starea de bine și de relaxarea.

La extrema cealaltă, cocktailurile și sucurile acidulate pot dăuna sănătății…

De aceea, medicii ne recomandă să bem apă, să mâncăm fructe și legume crude și să consumăm multe verdețuri, pentru că astfel beneficiem de cel mai natural, sănătos şi echilibrat desert. Cu puțina atenție, masa de Paști poate fi o plăcere fără riscuri!

 

Atenție! Mieii foarte mici au carnea bogată în purine, cristale de acid uric ce se depun pe articulaţii sau rinichi, îngreunează digestia şi, în timp, duc la apariţia unor boli grave precum guta sau afecţiuni renale, de aceea medicii recomandă ca mieii mieii să aibă o greutate de 10-15 kg (în viu), astfel încât carnea să fie mai puţin indigestă.

De asemenea, copii şi vârstnicii este bine să consume cu grijă acest tip de carne, întrucât poate provoca alergii, iar grăsimile saturate (colesterolul) din componenţa ei favorizează depunerea lor pe artere și apariţia bolilor cardiovasculare. Alte persoane cu grad de risc sunt cele cu probleme hepatice, renale sau de pancreas, cu HTA, hipercolesterolemie, trigliceride crescute şi cei cu obezitate.

Dacă totuși apar evenimente neplăcute după masa de Paști, nu ezitați să cereți ajutorul medicilor.

Și nu uitați să ieșiți puțin din „bârlog” și să faceți mișcare!

Bucurati-vă de primavară! Sărbători Pascale Fericite!

 

* Articolul are caracter informativ și nu înlocuiește consultul medical.

 


Adaugati un comentariu


 

*