Medicii urgentiști au aflat ora la care susțin examenul de specialist cu 15 minute înainte de începere

12 octombrie 2022 | 0 comentarii |

Ministerul Sănătății susține însă că „toți cei 92 de candidați au fost informați că examenul se va desfășura în prima zi a perioadei anunțate”, dar nu spune și de ce a anunțat ora examenului abia după ce ministrul Alexandru Rafila a fost întrebat de jurnaliști ce se întâmplă.

 

Confuzie și dezorientare astăzi, între absolvenții reziențiatului în specialitatea Medicină de urgență, în ziua de debut a examenului pentru obținerea titlului de medic specialist. Potrivit calendarului de examene anunțat de Ministerul Sănătății, examenul începe în data de 12 octombrie și se desfășoară pe parcursul unei luni întregi, iar în anii anteriori, rezidenții urgentiști au fost primii care au susținut proba scrisă, în prima zi a perioadei. Examenul pentru această specialitate are reglementări speciale, stabilite printr-un Ordin care prevede că examenul pentru Medicina de urgență are loc doar în centrele din București și Târgu Mureș, precum și modalitatea de examinare.

Medicii știau și ei asta, dar pentru că Ministerul Sănătății nu a afișat, oficial, data și ora examenului, s-a creat o confuzie totală: unii s-au prezentat dis-de-dimineață la centrul de examinare, în timp ce alții nu s-au prezentat, așteptând comunicarea oficială. Aceasta, însă, n-a apărut decât după ce jurnaliștii de la Europa FM l-au întrebat pe ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, ce se întâmplă, după ce câțiva rezidenți au semnalat că de douuă-trei zile verifică site-ul din jumătate în jumătate de oră și nu găsesc nicio notificare în privința datei și orei la care se susțin examenele. „După 16 minute, Alexandru Rafila ne-a răspuns că anunțul mult așteptat tocmai fusese publicat și ne-a trimis linkul aferent”, precizează jurnaliștii Europa FM.

 

Ulterior, Ministerul Sănătății a anunțat, printr-un comunicat de presă, că „Toți cei 92 de candidați au fost informați că examenul se va desfășura în prima zi a perioadei anunțate, respectiv, 12.10.2022. Examenul a avut ca locații anunțate de desfășurare: București (Spitalul Clinic de Urgență București) și Târgu Mureș (Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș), iarListele cu candidații repartizați la cele două centre au fost publicate în data de 10.10.2022”.

Potrivit aceluiași comunicat,examenul de medic specialist în specialitatea Medicină de Urgență se desfășoară diferit față de celelalte specialități medicale la care se desfășoară examen în această sesiune”, iar metodologia separată a fost elaborată în anul 2012 de Departamentul pentru Situații de Urgență și Ministerul Sănătății.”

În plus, Ministerul Sănătății susțină că și Comisiile de examen, care pot fi comunicate conform metodologiei cu maxim 24 de ore înainte, au fost publicate pe site-ul Ministerului Sănătății înainte de începerea probei, la ora 10.45. Președinții și membrii comisiilor de examen au fost notificați anterior și erau prezenți la cele două locații menționate. Cunoașterea componenței comisiilor nu influențează desfășurarea probelor de examen”.

 

Așadar, Ministerul Sănătăţii a anunţat miercuri, la ora 10:45, că la ora 11:00 are loc examenul pentru obținerea titlului de specialist în Medicină de Urgenţă în cele două centre, la Bucureşti şi la Târgu Mureş. Unul dintre candidați a declarat pentru Europa FM că anunțul a fost postat „în bătaia de joc cu care ne-a obișnuit domnul ministru. Ne-a detașat în timpul rezidențiatului peste noapte, acum, la ora 10.45 se afișează data examenului, în aceeași zi, la ora 11.00, deci cu 15 minute înainte de examen se afișează data și ora examenului.

La București, deși candidații prezenți au intrat în sală la ora 11:00, comisia de examinare a decis să amâne ora de începere a examenului scris, pentru a-i aștepta și pe trei medici din Galați care nu au ajuns la timp din cauza anunțului întârziat al ministerului.

Toată această situație are loc în contextul în care medicii urgentiști lucrează în Unitățile de Primiri Urgență care, operațional, sunt organizate de Departamentul pentru Situații de Urgență, condus de Raed Arafat, dar examenul și salariile sunt în sarcina Ministerului Sănătății, condus de Alexandru Rafila.

 


Adaugati un comentariu


 

*