Medicul buzoian Crina Stefanescu, premiata la Zilele Institutului Clinic Fundeni 2015

2 octombrie 2015 | 7 comentarii |

In calitate de presedinte al Asociatiei LIVERTRANS, aceasta a fost distinsa cu Diploma de Excelenta si Recunostinta, acelasi premiu fiind conferit unor personalitati din lumea medicala si asociatilor de pacienti care au desfasurat activitati alaturi de IC Fundeni.  

 

Dr. Carmen Pantis - Zilele IC Fundeni

Dr. Carmen Pantis – Zilele IC Fundeni

Institutul Clinic Fundeni se afla in sarbatoare. Cu prilejul implinirii a 56 de ani de activitate sustinuta a unitatii, in sprijinul pacientului, in perioada 30 septembrie – 04 Octombrie 2015, Institutul organizeaza „Zilele Institutului Clinic Fundeni 2015”, eveniment la care participa distinse personalitati ale institutului si ale lumii medicale din tara si din strainatate.

Sub sloganul Daruim viata la inaltime”, lucrarile stiintifice programate se adreseaza, in zilele de 1 si 2 octombrie, asistentelor medicale, iar in zilele de 3 si 4 octombrie sunt programate sesiuni dedicate medicilor.

La conferinta de lansare a evenimentului Zilele IC Fundeni 2015 au participat personalitati si factori de decizie ai lumii medicale actuale, intre care si ministrul Sanatatii, dr. Nicolae Banicioiu, presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, dr. Vasile Ciurchea, consilierul de Stat, Departamentul de Sanatate Publica, sef lucr. dr. Diana Loreta Paun, precum si alte personalitati ale vietii medicale, sociale, autoritati, mass-media sau organizatii non-guvernamentale, care au primit recunostinta Institutului Clinic Fundeni pentru contributia semnificativa la dezvoltarea institutiei.

 

Dr. Crina Stefanescu

Dr. Crina Stefanescu

Diploma primita la Zilele IC Fundeni

Diploma primita la Zilele IC Fundeni

Intre cei care au fost premiati pentru felul in care au colaborat sau au reflectat activitatea Institutului Clinic Fundeni s-a aflat si medicul buzoian Crina Stefanescu, presedintele Asociatiei Transplantatilor de Ficat LIVERTRANS. Cu prilejul primirii diplomei,  aceasta a spus ca „este o onoare sa reprezint Asociatia Transplantatilor de Ficat din Romania la acest fericit eveniment! Institutul Clinic FUNDENI este un constant succes in sistemul medical romanesc, un brand al devotamentului pentru pacient si al excelentei in Medicina.

Noi, pacientii grav bolnavi, am gasit aici conditiile create prin Programului National de Transplant de a ne recapata viata prin transplant, gratie generozitatii familiilor donatoare si profesionalismului echipelor medicale conduse de d-nul Prof. dr. Irinel POPESCU.

La ceas de sarbatoare, uram Institutului Clinic Fundeni sa aiba parte de aceiasi oameni cu suflet si pricepere in sustinerea medicilor si cadrelor medicale pentru formare si desavarsire profesionala, in beneficiul miilor de pacienti care ii trec pragul in fiecare an!

 

Dr. Irinel Popescu - Zilele IC Fundeni

Dr. Irinel Popescu – Zilele IC Fundeni

Institutul Clinic Fundeni este o unitate medicala de elita a sistemului public de sanatate din Romania, cu traditie in patologia dificila hepatica, renala, hematologica si digestiva, care pune pacientul pe primul loc in activitatile, cercetarile si initiativele desfasurate. Cu prilejul zilei aniversare, conducerea Institutului a prezentat si un bilant al activitatii medicale din ultimul an, precum si proiectele de viitor, care implica dezvoltarea si imbunatatirea activitatii si expertizei medicale.

Ca in fiecare an, manifestarile prilejuite de Zilele Institutulului reprezinta un moment care mai adauga pe harta istorica a Institutului Clinic Fundeni inca un an de activitati medicale intense, in centrul carora se afla pacientul. Doar in perioada iunie 2014 – iunie 2015 am acordat ingrijiri unui numar de 121.314 bolnavi, care au beneficiat de spitalizare de zi si continua si s-au realizat 2.881.000 de investigatii de laborator. Experienta specialistilor Institutului Clinic Fundeni se imbunatateste de la an la an, fundamentandu-se pe colaborare, rezultate si profesionalism. Fiecare editie a Zilelor Institutului Clinic Fundeni celebreaza realizarile medicilor si pune in prim-plan pacientul si nevoile acestuia”, a declarat conf. univ. dr. Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni.

 

Ministrul Nicolae Banicioiu

Ministrul Nicolae Banicioiu

Prezent la eveniment si primind la randul sau o Diploma de recunostinta, ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu i-a felicitat pe cei care isi desfasoara activitatea in IC Fundeni.

Cu acelasi prilej a declarat, printre altele, ca ia in calcul extinderea cardului de sanatate si pentru categoria de varsta 0-18 ani, aceasta masura urmand a fi implementata, cel mai probabil, in lunile martie-aprilie anul viitor. „Vreau sa extindem varianta de card, varianta informatica, si pentru categoria 0-18 ani. Ne gandim sa facem lucrul acesta de anul viitor, probabil, in martie-aprilie anul viitor, cand ar putea intra in vigoare”, a afirmat Banicioiu, mentionand ca, in prezent, se lucreaza la identificarea celei mai usoare modalitati de implementare a acestei masuri.

Vasile Ciurchea, presedintele CNAS, si el premiat de IC Fundeni, a reafirmat, cu prilejul evenimentului, ca tratamentul fara interferon pentru bolnavii de fibroza hepatica si ciroza va incepe in luna octombrie, asa cum a promis. „In octombrie, vor fi pacienti care isi vor primi tratamentul. Nu toti pacientii vor primi in octombrie tratamentul, pentru ca nu se poate. Trebuie facut acel dosar medical cu fibroscanul, viremia si asa mai departe. Dosarele se aproba si lucrurile continua. Nu exista lista de asteptare”, a spus Ciurchea, precizand ca dosarul pentru fiecare pacient este „absolut necesar”, pentru ca in functie de acesta se vor face decontarile.

 

Crina Stefanescu, Sorin Mierlea, Vasile Barbu

Crina Stefanescu, Sorin Mierlea, Vasile Barbu

In ziua de deschidere a evenimentului a avut loc si o premiera in sistemul public de sanatate din Romania, s-a inaugurat primul Centru de Informare si Consiliere pentru Pacienti si Apartinatori – InfoCons, integrat intr-un spital de stat din Romania, proiect realizat in parteneriat cu Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania – InfoCons.

Una dintre marile noastre preocupari este aceea ca, in cadrul Institutului Clinic Fundeni, pacientii sa fie tratati potrivit standardelor europene. Infiintarea primului Centru de Informare si Consiliere pentru Pacienti si Apartinatori – InfoCons este o masura prin care se doreste imbunatatirea comunicarii dintre medici, pacienti si apartinatorii acestora. Centrul are ca obiective informarea, consilierea juridica si psihologica si consultanta gratuita pentru pacienti si apartinatori, in cadrul campaniei «Si eu sunt pacient european si am drepturi». Transparenta si corectitudinea ne ghideaza toate activitatile. Noul centru se va dezvolta pentru respectarea drepturilor si necesitatilor pacientilor, in conformitate cu legislatia nationala si europeana”, a explicat dr. Carmen Orban.

Sorin Mierlea, presedintele InfoCons a explicat la randul sau ca Centrul reprezinta o punte de legatura si dialog intre pacienti si IC Fundeni, cu privire la drepturile pacientilor, la necesitatile acestora.

 

Prof.I.Popescu,dr.C.Stefanescu

Prof.I.Popescu,dr.C.Stefanescu

Fondat in 1959, Institutul Clinic Fundeni este structurat, in prezent, pe trei Centre de Excelenta (Centrul pentru Uronefrologie si Transplant Renal, Centrul de Hematologie si Transplant Medular, Centrul pentru Boli Digestive si Transplant Hepatic) si 34 de sectii si laboratoare.

Institutul are opt programe finantate de Casa de Asigurari de Sanatate a Municipiului Bucuresti (Oncologie, Leucemii acute, Hemofilie si Talasemie, Radiologie interventionala, Insuficienta hepatica, Scleroza multipla, Recidiva hepatitei cronice, Boli rare) si desfasoara patru programe de sanatate finantate de Ministerul Sanatatii, dintre care unul primit in 2015 – Actiunea prioritara pentru tratamentul endoscopic al pacientilor critici cu hemoragie digestiva superioara si protezare endoscopica digestiva AP-ENDO.

 

 

 



Comentarii (7)

  1. Gheorghe Sotir Stancu spune:

    Felicitari! Spre noi succese. Este mare nevoie de oameni ca dvs.

  2. ANDREI MANU spune:

    Adresez felicitari d-nei doctor Crina Stefanescu pe care le insotesc cu deosebita recunostinta pt. eforturile acestor medici deosebiti , pentru rezultatele lor, traduse prin reducerea suferintelor atator pacienti si salvarea multor vieti ce au fost in prag de a se curma inainte de vreme.

  3. NICA ELENA spune:

    Felicitari !!!!!

  4. Alecsandrina Docuz spune:

    Felicitari! Sa va dea dumnezeu sanatate si multe bucurii.

  5. Zozo Radu spune:

    FELICITARI STIMATA DOAMNA DOCTOR !

  6. Gela Camelia Dragan spune:

    Felicitari d-nei dr. Crina Stefanescu si multa, multa sanatate!!!!!

  7. CAPOTA LUCRETIA spune:

    Felicitari medicului Buzoian Crina Stefanescu!

Adaugati un comentariu


 

*