Medicul de familie și rolul său în comunicarea provaccinare

18 septembrie 2018 | 2 comentarii |

Subiectul va fi dezbătut pe larg la a 27-a ediție a Simpozionului Practic MF, ce va avea loc la Gura Humorului în octombrie, iar până pe 28 septembrie, participanții care se vor înscrie la eveniment beneficiază de taxe reduse.

 

Vaccinarea, unul dintre cele mai controversate subiecte din sistemul de sănătate, constituie totodată una dintre principalele teme de dezbatere și probleme ale sistemului medical românesc. Multiplele informații contradictorii vehiculate în spațiul public de persoane neavizate, duc la confuzii în rândul oamenilor puși în situația să se întrebe tot mai des dacă este bine sau nu să apeleze la vaccinare. În aceast context, rolul medicului de familie devine esențial în comunicarea provaccinare. El este cel care printr-o bună comunicare, poate explica beneficiile aceste măsuri importante de prevenire a bolilor transmisibile, care a contribuit cu succes la scăderea mortalităţii şi morbidităţii prin boli infecţioase.

În cadrul celei de-a 27-a ediții a Simpozionului Regional Practic MF, ce va avea loc între 19-20 octombrie la Gura Humorului, subiectul vaccinării va fi readus în atenția profesioniștilor din domeniul medical de prof.univ.dr. Evelina Moraru și șef lucr.dr. Alina Murgu care vor vorbi despre beneficiile comunicării în vaccinare și vor prezenta câteva măsuri practice prin care medicul de famile poate contribui la informarea corectă a populației.

 

Programul evenimentului va fi coordonat științific de prof. univ. dr. Egidia Miftode și cuprinde lucrări practice, de interes pentru medicul de familie care trebuie să fie la curent cu noutățile privind principalele afecțiuni cu care pacientul se poate prezenta în cabinetul său.

Astfel, pe parcursul celor două zile de eveniment, pe lângă subiectul vaccinării, speakeri cu experiență vor prezenta noutăți privind managementul pacienților cu sindrom de intestin iritabil precum și indicații despre managementul hipertensiunii la pacientul hipertensiv, diabetic, cu afectare renală, informații despre utilizarea fluoroquinolonelor în terapia infecțiilor în ambulator, dar și subiecte ce țin de diagnosticul precoce și comunicarea cu medicii din celelate specialități.

În cadrul ediției a 27-a a simpozionului regional Practic MF, dedicat medicilor de familie din județele  Suceava, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Cluj, Botoșani, Neamț și  Iași, vor conferenția prof. univ. dr. Egidia Miftode (boli infecțioase), prof. univ. dr. Florin Mitu (cardiologie), prof.univ.dr. Paraschiva Postolache (recuperare), prof.univ. dr. Evelina Moraru, conf. univ. dr. Mihaela Moscu (ginecologie), conf. univ. dr. Olivia Timnea (medicina de familie), șef lucr. dr. Victorița Sorodoc (medicina interna), șef. lucr. dr. Alina Murgu (pediatrie), dr. Lăcrămioara Luca (cardiologie).

 

La fel ca la fiecare ediție Practic MF, participanții la eveniment sunt încurajați să ia cuvântul în cadrul Tribunei Medicului de Familie, o secțiune ce facilitează dialogul între profesioniștii din domeniu și între colegi și în cadrul căreia pot fi expuse problematici ce țin de practica medicală. Fie că doresc să anunțe un eveniment sau vor să aducă în atenție un caz din practica de zi cu zi, medicii de familie prezenți la eveniment sunt așteptați la Tribuna Medicului de Familie. Cei interesați se pot înscrie la adresa dana.dumitru@houston.ro.

Înscrierile sunt deschise, iar până pe 28 septembrie taxele de participare sunt reduse!

Detalii despre taxele de participare pot fi găsite pe http://practicmf.ro/taxe/, iar detalii referitoare la înscrieri site-ul evenimentului www.practicmf.ro/inscriere, persoană de contact Luiza Grosu (mail: luiza.grosu@houston.ro. tel: 0733 076 387)

Evenimentul este creditat EMC.

Următoarea ediție Practic MF va avea loc în perioada16-17 noiembrie, la Poiana Brașov.

 



Comentarii (2)

  1. Grama Adrian spune:

    Si ajungem in final iar la mizeria politica din Romania, care in loc sa faca legi clare in domeniul sanatatii publice si al protectiei copilului, nu face decat sa alerge dupa voturi prin legi populiste sau pur si simplu nu face nimic pentru a nu deranja

  2. Dr Dr C C POPESCU spune:

    Rolul primordial il are educatia medicala. Se poate vorbi, pe o scala de la 0 la 10, de valoarea zero la marea masa a populatiei.
    Apoi intervine medicul de copii -pediatrul cu rolul lui, dupa ce ginecologul de la nastere si-l joaca pe al lui…
    Cu mult mai tarziu putem vorbi de rolul aproape nul al medicului de familie, depasit de problemele adultilor ca sa mai aiba timp de copii.
    Credinciosii si necredinciosii din sectele moderne si actuale sunt imuni la sfaturi… isi lasa uneori copiii sa moara, pentru ca asa cere secta si gurul ei.
    Ceilalti „impotriva” sunt nuli si neaveniti, dar cu gura mare…
    Cei „pentru” sunt din ce in ce mai putini …
    Tanjim, in EU, la timpurile „dictatoriale”, cu vaccinarea obligatorie… care nu intreba pe nimeni si era eficienta la prevenirea pandemiilor in randul copiilor cu boli odata eradicate si cu obligativitea de a fi anuntate.
    „Sa lasam inconstientii sa-si omoare copii”, desi prin aceasta ne pericliteza si sanatatea copiilor nostri? Pentru obligativitate nu avem pe nimeni in parlament…
    Si asa ne inbolnavim silit. Traiasca Democratia!…
    Singura iesire din aceasta Mizerie: niciun copil sa nu fie admis la gradinita, scoala primara, liceu, fara un carnet de vaccinari obligatorii… pentru a nu periclita sanatatea adultilor si a colegilor… Pentru aceasta este de ajuns o ordonanta ministeriala…

Adaugati un comentariu


 

*