MIHAI EMINESCU și legăturile simbolului Culturii Române cu Buzăul

Contemporanii îl descriu pe Eminescu drept tulburător de frumos, cuceritor, cântăreţ cu o voce de aur, fumător înrăit, mare amator de cafea, petrecăreţ fără margine, dar şi un patriot pentru care „Trăiască naţia!” era singurul salut.

 

În fiecare an, la 15 ianuarie, ne amintim că, la această dată, în 1850, s-a născut, la Botoșani, Mihai Eminescu (Eminovici), „Luceafărul poeziei românești”, „poetul nepereche”, simbolul Culturii Naționale de la nașterea căruia celebrăm, astăzi, 174 de ani.

În cei 39 de ani de viață, Eminescu a fost poet, filosof și jurnalist. Orice român știe cel puțin câteva versuri din „Luceafărul”, „Ce te legeni”, „Somnoroase păsărele”, „La mijloc de codru”, „Pe lângă plopii fără soț” sau „O, rămâi”…

De-a lungul timpului, imaginea sa a fost perpetuată ca cea a unui geniu pustiu, însingurat, veşnic îndrăgostit, melancolic, bolnăvicios, alienat şi cu un fizic şubrezit de boli şi de patimi, dar contemporanii îl prezintă pe Eminescu omul ca fiind un tânăr jovial, petrecăreţ, pasional, respectuos, cu voce de aur, patriot, muncitor, bun prieten, frumos.

 

Frumos, cuceritor, sportiv

 

Dincolo de operele sale de referință în literatura română și de calităţile care i se atribuie poetului național, contemopranii și criticii îl descriu pe un Eminescu drept un tânăr voinic, tare ca piatra, sportiv pasionat, iubitor de excursii pe vârf de muntem ipostază despre care există puţine referinţe.

Teodor V. Stefanelli, colegul şi prietenul poetului, scriitorul Ștefan Cacoveanu sau criticul George Călinescu spun că Mihai Eminescu era pasionat de sport, juca fotbal, mărșăluia peste 10 km pe zi, inova în domeniul înotului, ridica greutăți și, dimineața, făcea multă gimnastică și îi plăceau excursiile pe vârf de munte.

Despre omul Mihai Eminescu, cercetătorii spun că era „tulburător de frumos, cuceritor, un cântăreţ cu o voce de aur, fumător înrăit, mare amator de cafea şi petrecăreţ fără margine”, dar şi un patriot pentru care „Trăiască naţia!” era salutul  său specific atuci când își întîlnea prietenii, iar dacă se întâmpla ca aceștia ca aceștia să i-o ia înainte și să spună ei „Trăiască nația”, Eminescu le răspundea: „Sus cu dânsa!”.

 

Eminescu și Marița din Buzău

 

Acum există centre de studii eminesciene, există chiar profesia de eminescolog, iar opera și viața lui Eminescu sunt cercetate pe toate părțile și sunt aduse în actualitate amorurile sale şi picanteriile vieţii sale boeme, subiecte de ample polemici încă din timpul vieţii poetului.

Între picanteriile cunoscute, una are legătură cu Buzăul. Se spune că într-o zi, împovărat de gânduri, Eminescu s-a așeazat la o masă dintr-o speluncă… iar o duduie s-a așezat la o masă vecină, comandând o masă bogată, cu bucate ce pătrundeau simțurile, dar când să plătească, spunea într-una „niznai”, spre exasperarea chelnerului.

Trezit din contemplare, Eminescu a întrebat: Dar ce se întâmplă aici?

Doamna a schimbat tonul și, plină de efuziune, i-a răspuns: O glumă cu băieții!

Apoi a scos din poșeta banii, a plătit și i s-a adresat lui Eminescu: Pot sta la masa dumneavoastră? Vă pot comanda ceva de băut, de mâncat?

Eminescu a acceptat, iar doamna l-a surprins cu o dorință: Odată am ocazia să stau la masă cu marele Eminescu! Pot să vă rog… știți, o poezie pentru mine?…

Eminescu, printre înghițituri: Parol, dar nu am nicio informație, nu știu măcar cum vă cheamă!…

– Sunt Marița, din Buzău!

Cunoscut pentru sarcasmul său, mai ales după un pahar, poetul i-ar fi zis: Tu, Mariță din Buzău / Să ai parte de-un dulău/ Să te țină pe vătrai/ Ca să nu mai zici niznai!

 

Familia Eminescu și Buzăul

 

La împlinirea a 174 de ani de la nașterea poetului nepereche, poetul, scriitorul și editorialistul buzoian Dumitru Ion Dincă a oferit buzoienilor, într-o postare pe pagina sa de socializare, date mai puțin cunoscute despre Matei, fratele lui Mihai Eminescu, și despre cel „care-și are mormântul în apropierea poetului nostru național – Gheorghe Eminescu. Este fiul lui Matei, fratele poetului, care terminând școală militara cu grad de ofițer, a ajuns la comanda unui regiment înființat special pentru el la… Mizil. Nu s-a putut sa preia comanda Regimentului de la Râmnicu Sărat și nici de la Buzău. Mizilul făcea parte din județul Buzău, drept pentru care cei de la cârma Guvernului au decis înființarea Regimentului la Mizil, la comanda căruia a fost numit tânărul ofițer Matei Eminescu. De atunci datează actualele clădiri în care își desfășoară activitatea Poliția, I.S.U (pompierii), evident cu unele îmbunătățiri aduse în timp. Cert este ca Matei Eminescu, în calitate de comandant, a reușit să determine edilii urbei să construiască și un Cazinou pentru ofițeri. Matei a devenit cumnat cu celebrul primar al timpului de atunci, Leonida Condeescu, pe care Caragiale, cu care era prieten, l-a imortalizat în una din lucrările sale. Dar lucrurile nu decurg chiar așa, numai pe roze, Matei se desparte de soția sa Ana și pleacă inginer hotarnic la Turnu Severin. Băiatul lui Matei, Gheorghe, și fiica sa Yolanda, nepoata lui Matei, își continuă studiile, iar după absolvire băiatul revine în casele de la Mizil, iar nepoata Yolanda reușește o strălucită cariera universitara în domeniul juridic. Gheorghe Eminescu elaborează cea mai completă monografie Napoleon și părăsește Mizilul la 87 de ani. Mai scrie și un volum de amintiri, foarte interesant și se sfârșește din viața în 1988, la București”, scrie Dumitru Ion Dincă, exprimându-și speranța ca în curând să poată publica o carte despre toate acestea, pe larg, și cu documente, la Editura Muzeul Literaturii Române.

 

Eminescu, la bibliotecă

 

La împlinirea a 174 de ani de la nașterea „poetului nepereche” al românilor, Mihai Eminescu, și de Ziua Culturii Naționale, Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău a prezentat cele mai citite volume aflate în evidența secțiilor instituției de cultură, în ordinea numărului de împrumuturi în anul 2023, și a organizat o expoziție de carte dedicată poetului. Din păcate, deși biblioteca dispune de numeroase volume ce pot fi oricând împrumutate, se pare că Eminescu este din ce în ce mai puțin citit, motiv pentru care părinții sunt sfătuiți să le explice copiilor lor și să-i îndrumecătre operele poetului național.

„Pe parcursul a două săptămâni am avut o expoziție de carte a culturii naționale. Mihai Eminescu a fost adus în prim-plan, multe dintre cărți sunt rarități, avem rarități despre Eminescu și chiar despre moartea lui. Despre Eminescu nu trebuie să vorbim doar astăzi, zilnic trebuie să adăugăm ceva despre el la cultura fiecăruia, pentru că așa evoluăm frumos. Eminescu a  fost scos la un moment dat chiar și din manuale, dar cu toate acestea oamenii mai citesc… Din păcate însă, din ce în ce mai puțin”, spune Sorin Burlacu, directorul Bibliotecii „Vasile Voiculescu”.

 

Lucrurile mai puțin știute despre MIHAI EMINESCU

 

* În copilărie, Mihai Eminescu (pe atunci Eminovici) obişnuia să îşi sperie tatăl. Mergea în pădure să prindă șerpi şi-i punea de vii în apropierea casei sale. Apoi îşi chema tatăl să vada „ce pasăre a prins” şi stătea deoparte râzând când bărbatul dădea cu ochii de reptile.

* Deşi a avut o inteligenţă rară, Eminescu nu lua note prea bune la școală și nu i-a plăcut niciodată matematica. Era însă poliglot, știa greacă, latină, italiană, franceză,  spaniolă, germană, sârbă, albaneză, turcă.

* Când avea doar 16 ani, Eminescu și-a trimis versurile la redacţia ziarului Familia, condusă de Iosif Vulcan, care, impresionat de talentul său, a decis să-i publice versurile. Deranjat de terminaţia numelui său „ici”, acesta dă astfel, fără să realizeze la vremea aceea, numele celui mai mare poet român: Eminescu.

* Una dintre pasiunile sportive din tinereţea lui Eminescu a fost fotbalul. Cunoscuţii poetului spuneau că îi plăcea să joace fotbal, pe care l-a deprins de la Aron Pumnul, şi că avea reale calităţi pentru jocul cu mingea, dar era un foarte bun înotător, capabil chiar de mişcări acrobatice şi trucuri în apă.

* Primii fiori ai dragostei, Eminescu îi trăieşte la Ipoteşti, unde s-a îndrăgostit de o fată care a murit de tânără, dar marea iubire a lui Eminescu a fost însă „Îngerul blond” Veronica Micle. S-au cunoscut la Viena, în 1872, pe când Eminescu era student la filosofie, iar ea era căsătorită şi mamă a doi copii. Fără a ţine cont de piedicile morale, cei doi au avut o relaţie controversată.

* Eminescu citea cu glas tare ceea ce îi plăcea, mai ales poeziile. Când scria, se plimba prin cameră, declama, bătea cu pumnul în masă, făcea gălăgie şi se lua la harţă cu toată lumea care îl întrerupea. Se încuia în cameră zile și nopți la rând, pentru a citi. Uita noţiunea timpului şi mai ales a lucrurilor gospodăreşti. Nu acorda atenţie nevoilor personale şi aceasta a fost, în opinia lui Slavici, cel mai mare păcat al geniului distrus timpuriu.

* Pe 23 iunie 1883, când poetul era „stricat cu toată lumea”, ştiind că nu mai e cale de salvare pentru el şi când Maiorescu proiecta o viitoare „internare” la sanatoriu, Eminescu a vrut să se călugărească. La ce mănăstire şi-ar fi dorit Eminescu să se călugărească, nu ştie însă nimeni.

* Secole de-a rândul s-a zvonit că Eminescu ar fi suferit de sifilis, dar în 2015, 13 medici, profesori și academicieni au consemnat, în cartea „Maladia lui Eminescu si maladiile imaginare ale eminescologilor”, că poetul a fost diagnosticat greșit, iar moartea i-ar fi fost cauzată de tratamentul cu mercur la care a fost supus.

* În ciuda problemelor sale de sănătate, Mihai Eminescu a scris poezii până în momentul morţii. Când a fost dus la autopsie, halatul în care murise poetul a fost luat de admiratorii săi. Într-unul dintre buzunare se afla un mic carneţel pe care erau scrise ultimele sale poezii: Viaţa și Stele în cer. Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mintale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, poetul Mihai Eminescu, într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital. Cu doar câteva minute înainte de a trece în veșnicie, i-a şoptit medicului de gardă: „sunt năruit”. S-a întins pe pat și la scurt timp a murit.