Mobilizare de forțe în prima zi a stării de urgență

Au fost înregistrate 16 cazuri noi de infecție cu coronavirus, însă a crescut semnificativ și numărul pacienților vindecați și externați.

 

Grupul de Comunicare Strategică a transmis în această dimineață un comunicat cu cele mai noi date referitoare la evoluția infecțiilor cauzate de noul coronavirus, actualizate la 24 de ore după declararea stării de urgență.

Cel mai îmbucurător este faptul că, față de raportarea similară de ieri dimineață, s-a înregistrat cea mai importantă creștere a numărului de pacienți care s-au vindecat. Astfel, dacă ieri dimineață autoritățile vorbeau de 9 pacienți vindecați și externați, numărul acestora a crescut azi la 19, 16 dintre ei fiind deja externați iar alți 3 urmând să părăsească Institutul Matei Balș în cursul zilei de azi. Dintre cei 19 pacienți vindecați, 15 au fost tratați în centrul de boli infecțioase de la Timișoara, iar ceilalți 4 au fost internați la Matei Balș.

Din păcate, au fost confirmate și 16 cazuri noi dintre care 7 în Iași, câte două în Suceava și Neamț și câte unul în Ialomița, Mureș, Botoșani, Bistrița Năsăud și Vrancea, numărul persoanelor infectate în România ajungând astfel la 184. În același timp, la nivel național se află în carantină instituționalizată 3.282 de persoane, pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul. Totodată, alte 16.610 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

 

În primele 24 de ore de la instaurarea stării de urgență, la nivelul întregii țări au acționat aproximativ 28.000 de pompieri, paramedici, jandarmi și polițiști de frontieră.  Pompierii și paramedicii SMURD au efectuat 42 de misiuni de transport pentru 153 de persoane către diverse unități spitalicești, precum și la centrele de carantină existente în mai multe județe din țară. Totodată, pentru răspunsul la celelalte urgențe medicale sunt asigurate, în medie, aproximativ 390 de  echipaje SMURD, însumând 42 de autospeciale pentru transport victime multiple, 340 de ambulanțe de prim-ajutor și terapie intensivă mobilă și 7 autospeciale neonatologie. În total, în misiunile din cursul zilei de ieri au fost angrenați peste 5.000 de pompieri, peste 10.000 de polițiști, 4.500 de polițiști de frontieră și peste 7.000 de jandarmi.

Grupul de Comunicare Strategică mai anunță că la acest moment sunt instalate 162 de corturi destinate triajului medical, fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei și asigurării solicitărilor pentru suplimentarea spațiilor de carantină.

 

În ceea ce privește situația la nivelul județului Buzău, există în continuare două cazuri confirmate de infecție cu noul coronavirus, ambii pacienți fiind internați la Institutul Matei Balș. În carantină se află 52 de persoane, iar în județ mai sunt disponibile 150 de locuri pentru plasarea în carantină a persoanelor care vin din zone de risc, cu posibilitatea de extindere a capacității. În total, au fost testate pentru coronavirus 93 de persoane, două teste ieșind pozitiv iar 65 de rezultate fiind negative, restul analizelor fiind în lucru.

Ca și la nivelul întregii țări, și la Buzău s-au suspendat, începând de azi, examenele pentru obținerea permisului de conducere, atât proba teoretică, cât și cea practică. Măsura este valabilă pentru 30 de zile, până la expirare perioadei în care este decretată starea de urgență, cu posibilitate de prelungire, în funcție de evoluția situației actuale. Totodată, până pe data de 31 martie, activităţile specifice de înmatriculare şi preschimbare a permiselor de conducere se soluţionează exclusiv în baza unei programări on-line.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*