Negociere de… „infarct” la Ministerul Sănătății

13 februarie 2018 | 0 comentarii |

Un reprezentant al Confederației Meridian a intrat în stop cardiorespirator la finalul negocierilor cu ministrul Sorina Pintea, pe tema acordării sporurilor, în contextul schimbărilor legislative.

 

Sindicaliștii din Sănătate au avut, luni, o primă întâlnire cu noul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, pentru a se asigura că niciun angajat din Sănătate nu va primi mai puțini bani după 1 martie, când expiră actualele reglementări referitoare la sporurile din acest domeniu.

Reprezentanții Federației Sanitas menționează, într-un comunicat, că toți „cei prezenți și-au exprimat bunele intenții de colaborare și dialog pentru identificarea și rezolvarea urgențelor din cele două domenii. S-au punctat principiile general valabile care vor sta la baza conlucrării dintre partenerii sociali – informare reciprocă corectă și completă, discutarea problemelor din sistem înainte ca acestea să degenereze, negocierea unor soluții care să convină tuturor părților. Pe parcursul discuției, reprezentanții Sanitas au punctat principalele probleme care trebuie să-și găsească o rezolvare corectă și echitabilă: incoerențele și disfuncțiile legii salarizării, regulamentul de sporuri, situația personalului TESA din sănătate”.

Sindicaliștii spun că ministrul Sănătății i-a asigurat că va manifesta toată deschiderea pentru soluționarea celor semnalate, iar primul pas va fi făcut marți, când se va demara negocierea pentru regulmentul de sporuri.

 

Precizând că mai trebuie negociate unele aspecte, în special pentru spitale, unde sporurile cumulate nu trebuie să depășească plafonul de 30% stipulat în lege, liderului Sanitas, Leonard Bărăscu, susține că „Legea 153 a creat ceva probleme, mai ales în teritoriu, pentru că acolo oamenii au fost mai prost reprezentanți în ceea ce privește salarizarea. Sunt spitale foarte mari, județene, centre universitare unde, de exemplu, sporul de la UPU va coborî de la 100% la 80% . În același spital, mai există și secție de infecțiose, psihiatrie, deci, vă dați seama că toate aceste sporuri coroborate depășesc plafonul de 30% din articolul 38”, a declarat Bărăscu. Conform noii legi, spitalele nu trebuie să depășească un plafon de 30%, chiar dacă unele secții primesc sporuri de până la 100%.

La rândul lor, sindicaliștii Federației Ambulanța spun că vor să negocieze un spor unitar, cu un procent fix. „Aș vrea să liniștesc personalul din ambulanță, care s-a agitat foarte mult în aceste zile în care s-a vorbit despre tăieri de salarii, să-i asigur că după ce am discutat cu doamna ministru, nu se pune problema unor scăderi. Proiectul care ni s-a pus la dispoziție este unul pozitiv. Dar trebuie să stabilim pentru serviciile de ambulanță un procent fix, adică unitar în toată România. Nu putem lăsa să fie între două sporuri, va trebui să stabilim, de comun acord, un procent pentru condițiile deosebit de periculoase, să nu mai fie interpretabil de la un județ la altul. Noi suntem raționali și ne dorim să păstrăm cele 75% pe care le-am avut până în prezent”, a explicat Gheorghe Chiș, președintele Federației Ambulanța.

 

La finalul negocierilor, Valentin Crăciun, un reprezentant al confederației Meridian de la Constanța, în vârstă de aproximativ 60 de ani, cunoscut cu probleme cardiace, a intrat în stop cardiorespirator.

Specialiștii în medicina de urgență prezenți în sală, respectiv, secretarul de stat Cristian Grasu, subsecretarul de stat Tiberiu Brădățan și liderul Federației Ambulanța Gheorghe Chiș au intervenit imediat și i-au făcut manevre de resuscitare, până la venirea ambulanței.

La minister au ajuns, în câteva minute, două echipaje de urgență de la SABIF, care au continuat manevrele de resuscitare, după care pacientul a fost transportat la Spitalul Universitar, unde se află și în prezent.

Ministerul Sănătății a anunțat ulterior că negocierile de la MS nu au fost intense, astfel încât să fi putut provoca acest infarct. Într-un comunicat al instituției se menționează că  după resuscitarea cu rezultat pozitiv, pacientul a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgență”, pentru continuarea investigațiilor.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, dr. Leonard Grecescu, a declarat însă că „starea lui Valentin Crăciun, sindicalistul care a suferit luni un stop cardiorespirator la Ministerul Sănătăţii, este gravă şi în prezent i se fac mai multe investigaţii”.

 

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, anunța săptămâna trecută că, în contextul în care tot mai mulți angajați din sistemul public de Sănătate se plâng căle scad salariile după intrarea în vigoare a Legii salarizării unitare coroborată cu ultimele modificări din domeniul fiscal, în realitate, salariile medicilor vor ajunge la nivelul altor state din Uniunea Europeană.

Totodată, Pintea a declarat că și-ar dori să schimbe „mentalităţi, pentru că multe dintre problemele care apar ţin de indolenţă, de nepăsare, de lene”.

Întrebată cum va face acest lucru, ea a spus că „în primul rând prin coerciție”, pentru că „avem nişte reguli, avem nişte protocoale, avem nişte chestiuni care ţin de bunul mers al activităţii şi noi nu le facem sau le-am pus într-un sertar şi am uitat de ele”, subliniind însă că atunci când vorbeşte despre coerciţie nu se referă neapărat la evaluarea managerilor, ci la schimbarea indicatorilor de performanţă, care nu mai sunt relevanţi.

Totodată, ministrul spune că este nevoie de schimbări în politica medicamentului pe plan naţional și a promis că „medicamentele esenţiale, cele care au lipsit o perioadă, vor începe să apară”.

Sorina Pintea a avut şi un mesaj către pacienţii bolnavi de cancer, pe care i-a asigurat că „găsim soluţii pentru a rezolva problemele, eu însămi având în familie pacienţi cu această patologie. Deci, ştiu ce înseamnă, ştiu suferinţa prin care trec şi le transmit să aibă încredere”, a insistat ministrul Sănătăţii.

 


Adaugati un comentariu


 

*