CNSU a stabilit regulile privind carantinarea persoanelor care vor intra în țară în perioada Sărbătorilor de Iarnă

7 decembrie 2021 | 0 comentarii |

Vaccinații și cei care au trecut prin boală vor fi scutiți de carantină, indiferent de zona din care sosesc, la fel și alte câteva categorii de persoane menționate într-o hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

 

Apropierea Sărbătorilor de Iarnă constituie un motiv de îngrijorare pentru autorități, prin prisma faptului că în perioada următoare se așteaptă să sosească în țară un număr mare de români care lucrează în străinătate. Îngrijorările sunt amplificate de apariția noii tulpini Omicron, care a fost confirmată deja în mai multe state din Europa, inclusiv în România, și despre care se știe că este cea mai contagioasă variantă apărută până acum.

Pentru a preîntâmpina un val de infectări în perioada Sărbătorilor și după aceea, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat aseară o hotărâre care instituie noi reguli de carantinare pentru persoanele care vor intra în România în perioada 10 decembrie 2021– 8 ianuarie 2022. Măsurile se referă la cei care vor sosi în țară din state ale Uniunii Europene, din spațiul Economic european și din spațiul Confederației Elvețiene, dar și din state terțe.

Asfel, persoanele care sosesc din țări aflate în zona verde sau galbenă trebuie să prezinte certificatul verde din care să reiasă că sunt vaccinate cu schema completă, că au trecut prin boală sau sunt testate negativ. În cazul trecerii prin boală, trebuie să fie trecute cel puțin 14 zile de la data confirmării și cel mult 180 de zile la momentul intrării în țară. În ceea ce privește dovada testului RT-PCR negativ, acesta trebuie efectuat cu 72 de ore înainte îmbarcării, în cazul celor care călătoresc cu mijloace de transport în comun, sau 72 de ore înaintea intrării în țară, în cazul celor care călătoresc cu mașinile proprii.

 

Cei care nu prezintă certificatul verde care să confirme una din cele trei situații vor fi obligați să stea în carantină 14 zile, fie la domiciliu, fie la o locație declarată sau într-un spațiu special destinat.

Pentru persoanele care sosesc din state aflate în zona roșie, este acceptată doar dovada vaccinării sau a trecerii prin boală. Cei care prezintă certificat verde în acest sens sunt scutiți de carantină, în timp ce măsura se aplică de această dată și celor cu test negativ. Prin urmare, persoanele cu test RT-PCR negativ sosite din zona roșie vor intra în carantină timp de 10 zile, în timp ce acelea care nu vor avea nici test și nici dovada vaccinării sau a trecerii prin boală vor fi carantinate 14 zile.

În hotărârea adoptată aseară de CNSU sunt prevăzute însă și câteva categorii exceptate de la aceste reguli. În primul rând, măsurile nu se aplică în cazul copiilor sub 12 ani, care pot intra în țară fără restricții, desigur, însoțiți de aparținătorii legali, care trebuie să îndeplinească cerințele prezentate anterior. De asemenea, copiii cu vârste între 12 și 16 ani sunt scutiți de carantină indiferent de zona din care sosesc, dacă prezintă dovada unui test RT-PCR negativ, efectuat cu maxim 72 de ore înaintea îmbarcării sau a intrării în țară.

 

Sunt scutite de carantină și persoanele nevaccinate sau care nu au trecut prin boală, dacă prezintă rezultatul unui test negativ dacă sosesc din zona roșie și nu rămân pe teritoriul României mai mult de 3 zile. În situaţia în care aceste persoane nu părăsesc teritoriul naţional în cele 3 zile, cu informarea direcţiei de sănătate publică din judeţul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în ţară, vor fi carantinate, o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României.

Măsurile nu se aplică nici persoanelor aflate în, tranzit care nu rămân mai mult de 24 de ore pe teritoriul României.

O altă categorie scutită de noile reguli o reprezintă lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria sau Bulgaria, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici din ţările menţionate, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi.

Elevii și studenții români sau străini, cu domiciliul sau reședința în afara țării și care fac naveta în România pentru a merge la studii, sunt și ei scutiți de aceste reguli, ca și însoțitorii lor, în cazul în care e vorba de minori. De asemenea, delegațiile sportive, artiștii și staff-ul acestora, care participă la evenimente organizate în România și care sosesc din zona roșie pot intra în țară și cu test RT-PCR negativ, fără a sta în carantină 10 zile.

Mai sunt scutiți de măsura carantinei șoferii care asigură transporturi de marfă și persoane, membrii misiunilor diplomatice și persoanele predate autorităţilor române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată.

 


Adaugati un comentariu


 

*