Copiii din Calvini au învățat de la polițiștii de la Siguranță Școlară ce înseamnă Terpia prin artă

7 decembrie 2021 | 0 comentarii |

Sub sloganul „Precum în olărit – din grijă pentru autentic, cu muncă și dăruire spre versiunea noastră cea mai bună!”, copiii au învățat că prin creativitate se pot exprima mai bine și se pot integra social, fiindu-le stimulat totodată interesul pentru moștenirea culturală locală.

 

Sunt de ajuns doar câteva „ingrediente”, pe care toți le avem la îndemână, pentru ca dezideratul de a face lumea mai bună devine ușor de îndeplinit. Puțină bunăvoință, un strop de empatie, ceva mai multă dragoste și… gata rețeta prin care zâmbetele înfloresc pe chipurile oricărui copil!

Așa s-au gândit, probabil, și polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Buzău care, în parteneriat cu Asociația Centrul de Artă Aluniș, le-au oferit elevilor clasei a VII-a, din cadrul Școlii Gimnaziale din comuna buzoiană Calvini, un cadou inedit de Moș Nicolae.

Centrul de Artă Aluniș s-a transformat, pe 6 decembrie, într-un punct de atracție pentru cei 20 de copii din Calvini care au fost încurajați să-și valorifice imaginația, să-și manifeste îndemânarea și creativitatea în cadrul Școlii de olărit, înființată ca un proiect socio-cultural prin care se dorește renașterea meșteșugului străvechi al olăritului în zonă, crearea de locuri de muncă pentru localnici și oportunități de terapie ocupațională pentru copiii și tinerii din centrele de protecție socială ale DGASPC Buzău.

 

Așadar, în ziua de 6 decembrie, polițiștii s-au „înarmat” cu dragoste și răbdare și au devenit, pentru o zi, emisarii Moșului, oferindu-le copiilor posibilitatea de a se bucura și de a beneficia, gratuit, în cadrul unui atelier interactiv de modelaj în lut, de un curs de inițiere, valorificat în același timp ca terapie prin artă.

Curioși din fire și dornici să învețe lucruri noi, copiii au intrat imediat în atmosferă, iar după ce au fostochi și urechila indicațiile profesorilor și-au dat frâu liber imaginației și creativității. Deși au modelat pentru prima dată în viața lor un obiect din lut, au reușit să „dea viață” lutului și să realizeze obiecte inedite.

În același timp au învățat să socializeze, să-și împartă unii-altora bucuria și se se sprijine reciproc în realizarea lucrărilor ce au avut ca fundament cunoaşterea meşteşugurilor şi tradiţiilor româneşti şi a rolului important pe care acestea îl au în viaţa oamenilor, transformând în realitate motto-ul proiectului – Precum în olărit – din grijă pentru autentic, cu muncă și dăruire spre versiunea noastră cea mai bună!” – să descopere că în ei există calități și oportunități pe care nu le-au băniut.

 

Proiectul intră în sfera educației nonformale și este conceput astfel încât să-i ajute pe copii să se descurce în diverse situații, iar lecția de olărit este doar una dintre activitățile organizate de polițiștii din Buzău. Elevii din Calvini au reușit astfel să-și valorifice potențialul și să-și pună în valoare aptitudinile, dobândind cunoştinţe noi, prin participarea la activități de socializare, prin încurajarea creativității și exprimării pentru o mai bună integrare socială și egalitate de șanse, fiindu-le stimulat interesul pentru moștenirea culturală locală”, după cum au transmis polițiștii.

La rându lor, acești emisari ai bineui în uniformă s-au bucurat și spun că „atelierul dedicat meșteșugului olăritului și artei ceramice a fost o experiență magică, prin care o mână de lut s-a transformat în obiecte de o frumusețe aparte, dăruind bucurie celor 20 de elevi cooptaţi”.

 

Gazdele au fost încântate că, pe 6 decembrie, Moș Nicolae le-a lăsatîn ghete bucuria de a fi gazde și profesori pentru 20 de copii minunați de la Școala Gimnazială Calvini”, pe care i-au învățat să lucreze în ceramică și olărit.

Prin felul în care au fost ajutați să-și manifeste bucuria și creativitatea, colaborând și sprijinindu-se reciproc, micii ucenici în arta olăritului au beneficiat, practic, și de o ședință de terapie prin artă, care le-a întărit încrederea în ei și în cei de lângă ei, ajutându-i să înțeleagă că pot fi valoroși pentru ei înșiși și pentru comunitate.

Au aflat totodată că valorificând meșteșugurile și tradițiile românești pot să se apropie unii de alții, iar prin dezvoltarea creativității și încrederii pot să devină la rândul lor modelle pentru alții și pot să promoveze și să valorifice tradițiile zonei, făcând-o atractivă pentru turiști.

 

Desigur, polițiștii au promovat și tradițiile și obiceiurile românilor de Sfântul Nicolae și nu și-au încheiat misiunea decât după ce le-au oferit copiilor daruri, mulțumind pentru sprijin și găzduire Centrului de Artă Aluniș.

În cadrul proiectului de educație nonformală desfășurat de IPJ Buzău, alți câțiva copii din județ au mers într-o excursie pe Vârful Istrița, alții au fost învățați cum să utilizeze busola, iar copiii din zona de munte a județului au învățat că nu contează unde locuiești, ci important este să îți cunoști rădăcinile și tradițiile zonei, să le valorifici și să le dezvălui și celor care se pot bucura de ele și altfel nu ar avea cum să le cunoască.

Programul de educație culturală a Școlii de Olărit de la Colți este un proiect derulat de Asociația Centrul de Artă Aluniș, finanțat prin programul „În Stare de Binesusținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

 


Categorii: Actual, Comunitate, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*