O posibilă explicație pentru prevalența mai ridicată a maladiei Alzheimer în rândul femeilor

3 iulie 2020 | 0 comentarii |

Un studiu recent încheiat în Statele Unite avansează ipoteza conform căreia apariția bolii este influențată de perturbările hormonale care apar la menopauză.

 

Dr. Lisa Mosconi

Un grup de cercetători americani a dat publicități, recent, rezultatele unui nou studiu prin care și-au propus să găsească o explicație faptului că maladia Alzheimer are o incidență mai ridicată în rândul femeilor decât în rândul bărbaților. La acest studiu au participat 85 de femei și 36 de bărbați, a căror vârstă medie a fost de 52 de ani, fără probleme de memorie sau de gândire. Subiecților li s-au făcut scanări cerebrale pentru a li se determina nivelurile de Alzheimer asociate plăcilor de beta-amiloid, volumele de materie cenușie și albă și viteza cu care creierul a metabolizat glucoza – o indicație importantă a activității creierului.

Studiul a fost coordonat de dr. Lisa Mosconi de la Weill Cornell Medicine din New York, care a declarat, citată într-un articol de specialitate, că „aproximativ două treimi dintre persoanele care trăiesc cu Alzheimer sunt femei, iar părerea generală a fost că femeile au tendința să trăiască mai mult timp. Descoperirile noastre sugerează că factorii hormonali pot prezice cine va avea schimbări în creier, iar rezultatele studiului arată, în investigațiile imagistice, schimbări ale creierului, care sugerează că menopauza poate fi cel mai bun predictor al modificărilor cerebrale legate de Alzheimer la femei”.

 

Aceasta a explicat că, în comparație cu bărbații, femeile au avut în medie cu 30% mai multe plăci de beta-amiloid și cu 11% mai puțin volum al materiei cenușii și albe decât bărbații. Cercetătoarea americană e de părere că scăderea estrogenului are legătură cu boala Alzheimer, cel puțin la femeile pe care le-a observat.

Constatările noastre sugerează că femeile de vârsta mijlocie ar putea fi mai expuse riscului pentru boală, poate datorită nivelului mai scăzut al hormonilor estrogeni în timpul și după menopauză”, a mai precizat autoarea studiului.

Cercetări anterioare au demonstrat deja că estrogenul protejează scheletul și vasele de sânge, de aceea riscul de osteoporoză și de boli de inimă crește după menopauză. Cercetarile recente arată însă că și tulburările emoționale și sănătatea creierului sunt influențate de secreția tot mai redusă de estrogen, astfel că riscul femeilor ajunse la menopauză și al celor cu histerectomie de a face Alzheimer este mult mai mare.

O limitare a rezultatelor cercetării constă însă în faptul că în studiu au fost incluse doar persoane sănătoase, de vârstă mijlocie, fără boli grave ale creierului sau ale inimii. Cercetătorii consideră că pentru a obține rezultate relevante sunt necesare studii mai ample, în cadrul cărora să se urmărească participanții o perioadă de timp.

În prezent, la nivel global, peste 25 de milioane de oameni suferă de Alzheimer, iar în 2050 se estimează că numărul acestora va depăși 44 de milioane.

 


Adaugati un comentariu


 

*