O sută de mii de români vor fi testați gratuit pentru depistarea hepatitei C

16 noiembrie 2018 | 0 comentarii |

Testările vor avea loc în cadrul uneia dintre cele mai mari campanii organizate până acum în România pe acest segment.

 

Ieri, a avut loc deschiderea oficială a uneia dintre cele mai mari campanii gratuite de testarea în vederea depistării virusului hepatitei C din România, în cadrul căreia vor fi testate 100.000 de persoane din județele Bacău și Neamț. Campania „Hepatita C se poate Vindeca”, derulată de asociația Echitate în Sănătate cu sprijinul ABBVIE, este o continuare a acțiunii desfășurată în perioada 15 ianuarie 2017 – 28 februarie 2018 la nivelul a șapte din cele mai mari spitale din Capitală când, 1.013 dintre pacienții testați (6% din cele  16.964 de persoane testate) au fost depistați ca purtători ai virusului hepatitei C, preponderent din grupa de vârstă de peste 60 de ani.

Campania desfășurată în cele două județe din zona Moldovei nu se mai adresează doar pacienților internați în spitale pentru alte probleme de sănătate, ci vizează un număr mult mai mare de persoane, aflate în evidențele medicilor de familie, în special din orașele mici, comune și sate. Mai precis, până la finele lunii ianuarie 2019 vor fi testate 100.000 de persoane, după cum au precizat inițiatorii campaniei, cu ocazia lansării oficiale.

 

Campania se adresează persoanelor peste 18 ani din județele Bacău și Neamț și se derulează prin intermediul cabinetelor medicilor de familie. Începând cu data de 1 noiembrie, testele și materialele consumabile necesare efectuării testării au fost distribuite gratuit acestora, împreună cu materiale informative despre modalitățile de transmitere a virusului hepatitei C și riscurile nediagnosticării și tratării la timp a persoanelor infectate.

Odată finalizată această etapă, inițiatorii au dat startul oficial al campaniei, în prezența președinților președinților Caselor de Sănătate din Bacău și Neamț, medici de familie și specialiști implicați în program. Cu această ocazie, Maria Vasilescu, președintele asociației Echitate în Sănătate, a declarat că „prin demersul nostru, dorim să acordăm șansa de a se vindeca, beneficiind de tratamentele disponibile azi, în România, persoanelor infectate cu hepatita C, care află că suferă de această afecțiune în urma testării. Conform specialiștilor, rata de vindecare cu aceste tratamente este de peste 95% și pacienții pot evita, astfel, complicațiile grave care pot interveni dacă nu se tratează la timp”.

 

Ec. Ion Marius Savin

Președintele CJAS Bacău, Ion Marius Savin, a declarat în cadrul conferinței organizate cu acest prilej, că „de la 1 septembrie este încheiat un nou contract cost-volum-rezultat unde sunt incluse, pe lângă cele 11 centre universitare existente, și centrele de la Pitești și Bacău. Acest lucru vine în sprijinul asiguraților noștri, ai CJAS Bacău, care nu vor mai merge pentru tratament la Iași, la Galați sau la București. Prin acest contract sunt tratabili acum și bolnavii care au fibroză F1, deci se coboară foarte mult gradul de fibroză ca și criteriu de eligibilitate a pacienților”.

În cazul județului Neamț lucrurile stau puțin diferit, întrucât aici nu există un centru de tratament pentru hepatita C. Astfel, pacienții depistați pozitiv în campania care se desfășoară în acest județ vor beneficia de tratamentul acordat de medicii specialiști în gastroeneterologie sau boli infecțioase, în cadrul centrelor de specialitate prevăzute în cadrul contractelor încheiate de CNAS. „La nivelul CJAS Neamț există trei spitale publice în care pacienții pot fi monitorizați, cu specialiști de gastroenterologie și de boli infecțioase: în Piatra Neamț, la Târgu Neamț și Roman. Conform legislației în vigoare, noi asigurăm atât costurile investigațiilor pacienților care sunt depistați cu Hepatita C, cât și costurile ulterioare necesare terapiei”, a declarat Elena Harpa, președinte CJAS Neamț.

 


Adaugati un comentariu


 

*