OAMGMAMR Buzău donează echipamente și dispozitive medicale în valoare de 50.000 de euro
Acestea vor ajunge la toate spitalele din județ, pentru a veni în ajutorul personalului medical în contextul evoluției noului coronavirus.
După ce Ordinul Național al Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) a disponibilizat suma de 1 milion de lei pentru achiziționarea, în regim de urgență, de echipamente de protecție pentru asistenții medicali aflați în prima linie a crizei COVID-19, Filiala Buzău a organizației profesionale a decis să se implice, la nivel local, în susținerea personalului medical din spitale.
S-au alocat 50.000 de euro pentru achiziția de echipamente de protecție și dispozitive medicale, care au fost deja comandate și vor fi distribuie tuturor unităților sanitare cu paturi, astfel încât să se vină atât în ajutorul personalului medical cât și al pacienților, în contextul evoluției îngrijorătoare a noului cornavirus.
„Am considerat că este momentul să ne demonstrăm solidaritatea, atât profesional cât și uman, în contextul pandemiei globale cu care ne confruntăm cu toții. Știm că spitalele au nevoie în această perioadă de mai multe dispozitive medicale ca oricând, iar colegii noștri sunt mai expuși decât alte categorii profesionale, putând intra oricând în cotact cu persoane infectate cu COVID-19, fie că acestea știu sau nu despre această situație. De aceea am decis, în Consiliul Județean Buzău al OAMGMAMR, să ajutăm și noi, astfel încât colegii noștri să-și poată exercita profesia în siguranță, atât pentru ei și familiile lor, cât și pentru pacienții pe care-i îngrijesc”, a precizat președinta OAMGMAMR Buzău, Elena Comănescu, pentru SănătateaBuzoiană.ro.
Între dispozitivele medicale comandate de asociația profesională care reprezintă interesele asistenților medicali și moașelor din județ și care în perioada următoare vor fi donate se numără „echipamente de protecție pentru asistenții medicali, dar și kituri de testare rapidă, pulsoximetre, termometre digitale, tensiometre electonice, aparate de purificare a aerului etc., care le sunt necesare colegilor noștri mai mult decât oricând. Suntem conștienți că în situația actuală, în care numărul de îmbolnăviri cu noul coronavirus crește alarmant de la o oră la alta, iar infectarea intracomunitară a fost deja confirmată, este nevoie ca fiecare dintre noi să contribuim, așa cum putem, pentru a sprijini personalul medical, care se află în prima linie în acest război nedrept cu acest dușman invizibi, care poate ataca oricând, de oriunde și pe oricine. Este nevoie să conștientizăm cu toții că traversăm o perioadă de mari încercări pentru omenire, iar cadrele medicale sunt cele mai expuse. De aceea este necesar să-i sprijinim, fiecare cum putem, material, psihologic și respectând regulile stabilite de autorități, pentru că doar așa vor putea salva vieți. Donația va merge către toate spitalele, pentru că toți asistenții medicali și moașele sunt colegii noștri și au la fel de mare devoie de sprijin pentru a putea rezista în acest context epidemic”, a mai spus Elena Comănescu.
Președinta OAMGMAR Buzău a reiterat apelul către populație de a respecta regulile de distanță socală, de izolare și de prevenție, subliniind că „putem trăi fără strângeri de mână sau îmbrățișări, putem suporta să stăm o perioadă în casă și putem renunța o vreme la obiceiurile cotidiene, dar fără măsuri de protecție, fără spălatul riguros al mâinilor şi păstrarea unei distanţe de cel puţin un metru şi jumătate de persoana următoare şi, dacă este posibil, fără niciun contact cu persoanele foarte în vârstă, care sunt cele mai vulnerabile, nu putem depăși acest moment de cumpănă”.
Totodată, Elena Comănescu atrage atenția că este important să ne informăm doar din surse credibile și autorizate, să nu luăm drept „bune” rețetele „minune” care abundă mediul online în această perioadă și „mai ales să nu aglomerăm spitalele dacă nu avem neapărată nevoie, să avem încredere în personalul medical care știe ce și cum trebuie procedat pentru a putea depăși această perioadă dificilă. Să încercăm pe cât posibil să nu suprasolicităm medicii și asistenții medicali, despre care putem spune fără să greșim că sunt adevărații eroi ai acestor zile, demonstrând întregii lumi cât de important este rolul lor în societate, aflându-se în prima linie a luptei împotriva pandemiei și dând dovadă de spirit de sacrificiu, chiar dacă se pun în pericol pe ei înșiși”.