Pachete integrate de servicii medicale și tratamente personalizate pentru pacienții oncologici

12 noiembrie 2019 | 0 comentarii |

Conducerea CNAS ia în calcul introducerea testării genetice pentru stabilirea schemelor terapeutice personalizate, care cresc rata de răspuns a pacienților la tratamente.

 

Tratamentele personalizate, pe care multe clinici private le aplică de ani buni, cu rezultate foarte bune pentru pacienți, au intrat și în atenția Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), pentru a fi aplicate, începând cu noul Contract-Cadru pentru perioada 2020-2023, cel puțin la nivelul bolnavilor cu afecțiuni oncologice.

În această perioadă, conducerea CNAS discută cu organizaţiile patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical, pentru discutarea proiectului normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru care va reglementa condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru următorii 4 ani. Desigur, ținând cont de incidența în creștere a afecțiunilor oncologice și de insistența specialiștilor și a asociațiilor de pacienți, de ani buni, de a se pune accent pe prevenție și terapie personalizată, se pune întrebarea de ce abia acum, când premierul Ludovic Orban a anunțat că-l va schimba din funcție, președintele CNAS, Vasile Ciurchea, spune că se va pune accent pe prevenție și pe accesul pacienților oncologici la servicii medicale integrate, pentru depistarea precoce a acestor boli și pentru a crește rata de răspuns la tratamente.

În acest scop va fi realizat un pachet de servicii integrate pentru pacienții cu afecțiuni oncologice care să asigure, pe lângă tratamente, un acces mai bun la serviciile de monitorizare necesare”, dă asigurări președintele CNAS, în numele instituției și… a celui care-l va înlocui, probabil, în zilele următoare.

 

Vasile Ciurchea

CNAS are în vedere faptul că sistemul de sănătate din România trebuie să pună accent pe depistarea și tratarea bolilor grave în stare incipentă, care au costuri mari de îngrijire, dacă nu sunt depistate la timp, iar rezultatele nu sunt întotdeauna satisfăcătoare.

În acest sens, în urma unor discuții cu reprezentanții industriei farma, care și-a manifestat intenția de a suporta costurile testărilor necesare, conducerea CNAS transmite că ia în calcul introducerea testării genetice pentru stabilirea schemelor terapeutice personalizate, care cresc rata de răspuns a pacienților la tratamente.

Am primit propuneri din partea industriei farmaceutice, care dorește să vină în sprijinul pacienților prin susținerea costurilor testărilor necesare pentru stabilirea tratamentului personalizat. Este o idee foarte bună și căutăm soluții pentru a fi pusă în practică. Este o abordare pe care aș dori să o aplicăm în cazul tuturor afecțiunilor oncologice, pentru a asigura tratamente țintite tuturor pacienților din Programul Național de Oncologie. Ușa mea este deschisă pentru a stabili împreună cu deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor modalitatea în care putem asigura împreună cele mai bune tratamente pentru pacienți”, a declarat Vasile Ciurchea.

 


Adaugati un comentariu


 

*