Pacienții cu tumori neuroendocrine, nevoiți să-și facă investigațiile medicale în străinătate

10 septembrie 2018 | 0 comentarii |

Deși în țară există infrastructură și medici specializați, substanța de contrast necesară pentru efectuarea acestor investigații nu mai este disponibilă momentan.

 

Preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Tumori Neuroendocrine (APTNR), Virgil Goran, a avertizat zilele trecute că, la momentul actual, singura investigație necesară în cazul acestor pacienți pentru prescrierea tratamentului nu mai este disponibilă în țară, deși centrele oncologice sunt dotate cu aparatura necesară și dispun de medici specializați. Ceea ce lipsește este substanța de contrast necesară efectuării acestei investigații denumite scintigrafie, președintele APNTR precizând că situația se datorează producătorului sau distribuitorului, care refuză sa depună la Ministerul Sănătății dosarul pentru aprobarea prețului, în condițiile în care autorizația de punere pe piață a produsului este emisă încă din 2016. Motivul îl constituie prețul medicamentului, despre care reprezentantul pacientului spune că ar fi de 200 de euro la producător, însă la vânzare ajunge la 1.000 de euro.

Scintigrafia este singura investigație în funcție de rezultatul căreia medicii pot stabilii tratamentul pentru acești pacienți, Virgil Goran precizând că nu există nicio altă alternativă, iar la acest moment, cei care trebuie să apeleze la o astfel de investigație trebuie să se adreseze centrelor specializate din alte țări europene.

 

Această investigație indică medicilor prezența unor anumiți receptori în tumorile neuroendocrine, în funcție de care aceștia pot prescrie tratamentul, efectuarea scintigrafiei fiind prevăzută și în protocolul  CNAS pentru decontarea tratamentului.

„Neavând această investigaţie, medicii nu pot să prescrie tratamentul pacienţilor. Pacienţii nu au niciun fel de tratament din cauza acestei investigaţii care nu se poate face în momentul de faţă în România. Tratamentul pacienţilor cu tumori neuroendocrine se găseşte, se decontează de către CNAS, dar se decontează conform protocoalelor, în baza unei investigaţii cu această scintigrafie. Dacă nu ai scintigrafia, nu poţi să treci pe tratament. Nu ştii exact ce are pacientul – are sau nu are receptorii, poate să nu aibă şi îi dă tratamentul care nu îi face bine”, a explicat repezentantul pacienților.

 

La rândul lor, specialiștii susțin că strategia de diagnostic, tratament şi supravieţuire a pacienţilor depinde de efectuarea unor investigaţii radio-imagistice pentru stabilirea diagnosticului, localizarea tumorii şi premisele absolut necesare instituirii terapiei corespunzătoare, respectiv scintigrafia receptorilor de somatostatină, care se realizează cu preparate radiofarmaceutice care evidenţiază prezența receptorilor.

În prezent, în România se află în evidențe 390 de pacienți cu tumori neuroendocrine, iar președintele asociației care îi reprezintă a mai solicitat includerea scintigrafiei receptorilor de somatostatină în Programul naţional de oncologie, crearea unui centru de expertiză în domeniul tumorilor neuroendocrine, cancerului tiroidian şi tumorilor paratiroide în cadrul Institutului Naţional de Endocrinologie, dar şi revizuirea opţiunilor terapeutice recomandate la nivel european, indisponibile în România, cu costuri mult mai crescute pentru sistemul de asigurări de sănătate şi indicate după instalarea metastazelor.

După cum Sanatateabuzoiana.ro a relatat săptămâna trecută, lipsa de pe piață a produselor radiofarmaceutice constituie deja o nouă problemă gravă a sistemului de Sănătate, fapt semnalat de preşedintele Societăţii Române de Medicină Nucleară şi Imagistica Moleculară, medicul Raluca Mititelu.


Categorii: Actual, Asociatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*